Noi dezvăluiri din secția de pediatrie a Spitalului de Urgență. ”Cinci radiografii unui singur bebeluș”

În urmă cu două zile vă prezentam povestea Andreei, o mămică nevoită să trăiască un coșmar în secția Pediatrie a Spitalului Județean Constanța, atunci când puiul ei a suferit o alergie medicamentoasă.

Revenim astăzi cu noi dezvăluiri, din aceeași secție a ”groazei”, acolo unde se pare că odată ajuns riști să-ți condamni copilul la boli mai grave decât cele datorită cărora ai decis să te internezi.
La fel ca protagonista primului episod din acest serial ”horror”, Elena este și ea recepționeră, la un hotel din Mamaia. Are 24 de ani și o frumusețe de băiețel, în vârstă de doi ani și două săptămâni, care din păcate s-a îmbolnăvit în urmă cu câteva zile, determinându-i pe părinți să ia drumul spitalului Județean Constanța, decizie pe care aveau s-o regrete profund. De aici încolo, vă redăm întocmai povestea Elenei .

Laringită. Primul șoc, un spital neorganizat ce funcționează haotic.

”Luni dimineață am primit trimitere pentru internare cu diagnosticul laringită. Am făcut bagajele și ne-am dus cu inima purice la secția urgențe. Acolo, ne-au ținut pe hol în aer condiționat la secția pediatrie unde mai erau aranjați câțiva răniți și o copilă cu un ochi bandajat care își aștepta rezultatele de trei ore atunci când am ajuns noi. După ce am așteptat și noi o bună perioadă de timp, ne-au consultat și ne-au trimis la etajul opt, nu înainte de a ne întreba în șoaptă dacă suntem siguri că vrem să ne internăm, semn că nici măcar oamenii angajați acolo nu recomandă o ședere în spital, știind bine la ce te înhami. Am acceptat totuși, deși eram deja speriați de ceea ce ne așteaptă, Am fost instruiți să ne descurcăm singuri până la etajul recomandat, de vină fiind lipsa personalului menit să se ocupe cu așa ceva. Până la etajul opt însă, toate infirmierele cu care ne-am întâlnit ne-au certat pentru că umblam neînsoțiți prin spital. La etajul opt, ne-a întâmpinat Dr. Sora care deși n-a fost de acord cu diagnosticul pus, a lăsat lucrurile așa și a chemat o asistentă pentru a ne duce în cameră.

Cu 20 de lei apare zâmbetul. Rezerva, o cameră mizerabilă cu o baie inutilizabilă

Soțul meu era exasperat pentru că în drum spre Dr. Sora am văzut pe holuri mulți copii răciți, amestecați cu alții care păreau mai bine, așa că s-a dus s-o roage pe asistentă să ne așeze într-o cameră cu pacienți care să aibă afecțiuni similare cu cea a copilului nostru. În primă fază asistenta a spus că nu se poate, că acestea sunt condițiile și va trebui să ne acomodăm. Soțul meu a scos 20 de lei și atunci totul s-a schimbat. Am văzut un zâmbet larg, sclipiri în ochi și am primit o cameră așa cum cerusem. O experiență care mi-a lăsat un gust amar, speram ca aceste obiceiuri să fie istorie de mult.

Ne-am instalat în cameră, acolo unde am găsit o doamnă drăguță cu o fetiță de două luni care suferea din cauza unei faringite. Am făcut cunoștință și am început să ne încurajăm una pe cealaltă.

Rezerva, era ok, cât de cât. Pătuțuri noi din lemn, mari, încăpătoare. Pe jos, un linoleum, care era chipurile spălat dimineață. În realitate fusese mânjit cu un mop  plin de fire de păr, scame și alte gunoaie, greu de descris ce mizerie era pe jos. Mi-am lăsat papucii folosiți în spital donație pentru următorii pacienți, nu am vrut să risc să duc microbi acasă. Cearceafurile păreau curate, însă dacă nici asistenta n-a avut încredere în ele, ce să mai spun? Și foarte cald, era un aer condiționat instalat, dar nu ne puteam folosi de el. Nici nu știu dacă era funcțional.

Între timp, îl luaseră pe micuț să-i pună branula și asistenta i-a nimerit vena din a doua încercare. Aveam să aflu mai tarziu cât de norocoasă am fost, fetița din camera noastră era înțepată atât în ambele mâini cât și picioare, pentru că nu reușeau să-I găsească vena.

După un timp, am simțit nevoia să folosesc toaleta. Când am intrat în baie, am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare. Am ieșit împleticindu-mă din încăpere.. Soțul m-a sfătuit să-mi pun mâna la gură și să închid ochii, dar nu am reușit. Ca să înțelegeți, în încăpere era o cădiță pătrată ruginită și lângă ea o gură de scurgere din care venea un miros de hoit. În dreapta undeva, chiuveta, la fel, plină de rugină și ceva galben, semn că nimeni nu făcea curățenie acolo. Toaleta, la fel, de o culoare galben spre maron, foarte murdară, nu te puteai așeza nici cu picioarele pe ea. Am turnat un litru de clor pentru a combate acel miros oribil, dar efectul a ținut doar câteva minute. După această experiență m-am ales cu o infecție urinară, datorată faptului că 24 de ore nu am mers la toaletă.

Am fost instruiti să punem copilul pe păturica lui și eventual dacă se poate să îmi aduc și un cearceaf. Cred că a fost singurul sfat gratis primit de la asistentă. După care am fost tratată cu răceală, răutate, și muțenie. Nu mi se răspundea la întrebări pe.motiv că nu au voie și să aștept să vină medicul să întreb. Mi-am dat seama că era vorba de bani însă mi-era rușine să o chem într-un colț și să-I îndes pe “ascuns” câțiva lei ca să-și activeze umanitatea. Rusine, dar mai mult silă. Nu susțin practica asta, ba chiar l-am certat pe soț pentru gestul făcut însă acum îmi dau seama că putea fi mai rău.

În cameră a fost foarte cald. În numai jumătate de oră eram cu toții uzi leoarcă de transpirație. Am fost nevoită să dezbrac bebelușul și să-l țin do ar într-un body cu mânecă scurtă. Mi-a fost teamă ca starea lui de sănătate să nu se complice.

Pe parcursul nopții a fost gălăgie, erau doamne de etnie rromă care au stat până la 3 dimineața în fața ușii și au discutat despre starea copiilor lor, ce aveau pe acasă, familii, soți, soacre etc. Auzeam tot fără să vreau, stiam că erau de etnie rromă pentru că vorbeau când țigănește când română.

Pe timpul nopții au vrut să aducă o fetiță cam de cinci ani în ultimul pătuț disponibil dar a mutat-o repede asistenta care primise 20 lei de la soț, semn că fetița avea o afecțiune diferită. Asistenta mi-a zambit complice ca și cum împărtășeam bucuria momentului..”Vezi, am avut grijă de tine”. În sinea mea simțeam o rușine imensă.

Analize. Aparatură veche. Sânge pe podea. Amănunte șocante: 4-5 radiografii unui singur copil?

Dimineață, știam deja că vreau să părăsesc acel iad. Luasem decizia să împrumut bani și să merg la un spital privat. În acel moment, a venit în cameră o infirmieră foarte veselă și mi-a spus să iau copilul și să o urmez la radiografie. Nu am avut timp nici măcar să-l îmbrac. Eram confuză, nu înțelegeam sensul radiografiei, aș fi vrut să întreb pe cineva, dar nu aveam pe cine.
Am alergat, la propriu, în spatele infirmierei, cu bebelușul în brațe. ca să țin pasul cu ea. Am întrebat-o dacă aparatura e nouă sau este aceeași de acum 20 de ani. A zămbit și mi-a spus că nu e nouă dar nici foarte veche. Am mai întrebat-o daca e recomandat să evit radiografiile în următoarele șase luni iar spre uluirea mea, ea mi-a răspuns că uneori ei fac 4-5 radiografii pe zi aceluiași copil. Am încremenit, nu-mi venea să cred.

La etajul șapte, acolo unde era aparatura ”nu foarte veche”, aveam să descopăr aceeași aparatură de acum 19 ani, când am făcut eu ultima radiografie. M-au pus să dezbrac bebelușul după care l-au așezat pe o masă rece care avea la mijloc ceva plan negru ce semăna cu un magnet. Apoi au așezat un sac (cred că era cu nisip) peste piciorușe și m-au pus să-l țin de cap și de mâini ca să nu se miște. A luat după ea un fir creț cu un buton în coadă și a ieșit strigând să nu ne mișcăm, după care a apăsat pe buton. Am fost trimiși apoi în cameră, acolo unde a apărut o altă asistentă care m-a invitat la recoltat sânge. Am urmat-o și cât am așteptat să-și pregătească ustensilele nu am putut să nu remarc picături de sânge pe jos, probabil de la o altă recoltare. În mintea mea, o voce îmi spunea să fug mâncând pământul din acest spital, care semăna mai degrabă a lagăr de concentrare, un loc în care ești ucis lent.

Am avut noroc cu doamna doctor Știrbu Mariana. Auzisem că este un pediatru foarte bun și așa a fost. Ne-a ascultat, a avut răbadare să-I explic simptomele și evoluția, după care a luat decizia să ne externeze, odată cu primirea rezultatelor analizelor, fiind convinsă că starea bebelușului nu cerea internare. După ce am ajuns acasă, la scurt timp, bebe a făcut bronșită și apoi pneumonie, așa că a trebuit să ne întoarcem la spital, acolo unde am descoperit că nu fusesem externați niciodată, dacă vă vine să credeți.

Epilog.

Cerem din nou demisia managerului Dan Căpățână, pentru deficiențele evidente din spitalul pe care îl conduce. Mărturiile din ce în ce mai frecvente arată că Spitalul Județean Constanța este o instituție situată la nivelul anilor 90, din toate punctele de vedere. Vom continua dezvăluirile pe acest subiect, până când domnii din conducerea SCUJ Constanța vor demonstra că lucrurile s-au schimbat. Dacă ați trecut prin experiențe similare, nu ezitați să ne lăsați un comentariu sau să ne scrieți la adresa contact@constanta.ro.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-ne un like pe facebook We Love Constanta.