Exclusiv. Nicușor Constantinescu: ”Nu am plecat din SUA”. Americanii au respins cererea de extrădare

Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, se află încă din luna aprilie a acestui an în Statele Unite ale Americii, la tratament, fiind diagnosticat cu un cancer de prostată foarte agresiv, care a necesitat o intervenție chirurgicală și mai multe luni de tratament. În cursul acestor luni, pe numele președintelui CJC au fost emise două mandate de arestare preventivă, în lipsă, astfel că reprezentanții Ministerului Justiției au fost nevoiți să formuleze o cerere de extrădare către autoritățile americane, pentru ca Nicușor Constantinescu să fie adus în țară. Conform ultimelor știri apărute, cererea de extrădare a fost respinsă de către Statele Unite ale Americii, nefiind foarte clar care sunt motivele care i-au condus pe americani la luarea acestei decizii.

În exclusivitate pentru Constanta.ro, Nicușor Constantinescu susține că reprezentanții autorităților americane au luat această decizie ca o recunoaștere a problemelor grave de sănătate prin care trece dar și că zvonurile conform cărora s-ar afla în acest moment în Turcia sunt false.

E logic că dacă refuză SUA să mă extrădeze, sunt în locația cererii extrădarii.Pot refuza o extrădare pentru cineva care nu e pe teritoriul SUA?”, ne-a răspuns Nicușor Constantinescu, atunci când l-am rugat să ne precizeze unde anume se află în acest moment. 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular