Asociația M10 Constanța consideră că, din punct de vedere moral, toți aleșii locali care au migrat în baza neconstituționalei Ordonanţei de urgenţă 55/2014 ar trebui să-și piardă mandatele.
Apreciem că simplul gest al unui ales local de a schimba partidele, cu atât mai mult cu cât acesta se petrece în precampania electorală, denotă grave carențe de moralitate și verticalitate din partea “migratorilor”. De asemenea, realitatea politică ne arată că în ecuația oricărui vot, fie el uninominal sau pe listă, sigla de partid reprezintă o componentă extrem de importantă, de multe ori definitorie pentru formarea opțiunii electorale finale. De aceea, considerăm că singurii aleși care nu ar intra sub incidența OUG 55/2014 sunt cei care la alegerile locale din anul 2012 au candidat ca independenți și care au optat, acum, pentru înscrierea într-un partid politic. În rest, apreciem că mandatele tuturor aleșilor locali și votul exprimat de electorat sunt profund influențate de sigla de partid, de aceea și consecințele migrației politice ar trebui să fie pe măsură.
Votul românilor din 2 și 16 noiembrie 2014 a demonstrat că spectrul politic trebuie curățat, printre multe altele, și de acest gen de comportament nociv, oportunist și retrograd.
Asociația M10 Constanța consideră că decizia normală a Parlamentului ar fi de legiferare a pierderii mandatelor tuturor celor care au migrat în perioada de “mercatto” electoral din toamna anului 2014. Acesta ar fi un prim pas în sensul moralizării clasei politice.