Deputatul Mihai Tararache, recent trecut de la statutul de independent direct în barca liberalilor constănțeni, via PDL, pare să fi devenit principala gură de tun împotriva administrației Mazăre/Constantinescu, mai ales după recenta condamnare a liderului Gigi Chiru, care se vede nevoit astfel să facă un pas înapoi din prima linie a partidului și să cedeze inițiativa mai tinerilor săi subalterni.
Tararache a convocat în cursul zilei de ieri o conferință de presă, situație aproape inexistentă în PNL Constanța, întâlnire în cadrul căreia, a ținut să puncteze câteva dintre problemele turismului, dat fiind faptul că ne apropiem de venirea sezonului estival.
Legea Voucherelor de Vacanță. Deputatul PNL-ist, inițiatorul legii voucherelor de vacanță spune că legea pe care a gândit-o pentru a oferi românilor posibilitatea unei vacanțe gratuite, oriunde în România, este ținută la sertar de ANT, care nu reușește să construiască normele de aplicare pentru această lege, rezumându-se la a coresponda orb cu reprezentanții Ministerului Turismului. ”I-am invitat să se așeze cu toții la o masă și să pună în aplicare această lege, pentru că e clar că scrisorile pe care și le trimit nu rezolvă problema. E o lege prin care vom avea cu 30-40 % mai mulți turiști în România și fiind vorba de vouchere, banii vor fi albi, vor intra în economia țării.”, a declarat Mihai Tararache.
Autostrada București-Lehliu. Deputatul constănțean spune că lucrările pentru acest tronson erau programate să înceapă în timpul verii, ceea ce ar fi dus la blocaje de proporții în trafic și implicit la pierderi pentru operatorii turismului de pe litoral. ”Am făcut o interpelare în acest sens și apoi am fost chemat la o comisie să expun problema. Am constatat că directorul CNADNR era complet în afara problemei. Le-am explicat cum stau lucrurile și au fost de acord să amâne lucrările până în toamnă.”, a spus Tararache.
Antifrauda, armă împotriva comercianților. Deputatul liberal și-a exprimat de asemenea dezamăgirea legată de noua structură, Departamentul Antifraudă, despre care spune că o vede ca fiind folosită ca o armă împotriva micilor comercianți, reprezentanții acestei instituții de control abuzând de cele mai multe ori de puterea sporită pe care o au în prezent. ”Mulți dintre comercianți sunt amendați drastic pentru motive minore, fiind nevoiți să închidă. În felul acesta mulți oameni rămân pe drumuri. E încă una dintre poveștile de succes a guvernului Ponta”, spune Tararache.
Deputatul Mihai Tararache și-a încheiat conferința de presă întrebându-se unde e primarul Radu Mazăre, dispărut de ceva vreme din peisaj. ”Îi cer primarului să nu mai dea dovadă de indolență și să rezolve problemele turismului constănțean. Să încerce să găsească soluții din timp pentru salvamarii care vor fi din nou neplătiți și să asigure liniștea și paza stațiunii Mamaia, nu doar sa colecteze taxe aberante și nejustificate. ”