Cupa Davis, în weekend la Mamaia. Horia Tecău: ”Avem nevoie de un public zgomotos”

Iubitorii sportului alb din Constanța vor avea norocul ca în acest weekend să se bucure de tenis de cea mai înaltă calitate, în Mamaia, acolo unde echipa de Cupa Davis a României va întâlni reprezentanții Slovaciei, în cinci meciuri, contând pentru turul doi din Grupa I, Zona Euro-Africană.

Andrei Pavel, căpitanul nejucător al echipei, secondat de vedetele Horia Tecău, Florin Mergea, Adrian Ungur, Marius Copil dar și de câțiva juniori aduși în preajma seniorilor pentru a învăța, au declarat în fața presei că deși echipa Slovaciei pleacă drept favorită pe hârtie, tratează cu optimism această partidă. O motivație în plus vine și din faptul că Pavel și Tecău sunt constănțeni, având astfel ocazia să aducă o victorie importantă pentru România, chiar la ei acasă.

Horia Tecău, recent câștigător al probei de dublu la Wimbledon spune că-și dorește ca în weekend să fie susținut de un public zgomotos și de arene pline care să-i susțină pe români în meciurile grele care-i așteaptă.

Biletele și abonamentele pentru întâlnirea România – Slovacia, contând pentru turul 2 al Grupei I, Zona Euro/Africană din cadrul Cupei Davis, sunt disponibile pe www.bilete.ro, precum și în oficiile Poștei Române, Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos, dar și la recepția Tenis Club Idu din Mamaia. Preţul unui bilet este de 50 de lei pe zi, iar al unui abonament pentru toate cele trei zile (vineri- 17.07, sâmbătă- 18.07 şi duminică- 19.07) este de 120 de lei.

Copiii preșcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore care îi însoțesc, deținătoare a unui bilet/abonament valabil.

Întâlnirea dintre România şi Slovacia va avea loc în în perioada 17-19 iulie 2015, pe terenul central de la Tenis Club IDU din Mamaia, Constanța. Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa vineri (începând cu ora 13.00), meciul de dublu va avea loc sâmbătă (de la ora 15.00), iar duminică celelalte două meciuri de simplu (începând cu ora 13.00).

Evenimentul are loc în Mamaia grație eforturilor depuse de Asociația Litoral – Delta Dunării, fiind o nouă reușită organizatorică a Corinei Martin.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular