Cinci bărbaţi suspectaţi de comiterea mai multor furturi din magazine amplasate într-un hipermarket din municipiul Constanţa au fost arestaţi preventiv.
In cursul zilei de astazi, poliţiştii Secţiei 1, cu sprijinul colegilor Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, beneficiind de suportul tehnic al Serviciului Criminalistic şi însoţiţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanţa, au organizat şi executat 5 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa.
Acţiunea a vizat depistarea a şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, din Constanţa, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale, situate în incinta unui hipermarket din municipiul Constanţa, profitând de neatenţia personalului de vânzare sau a celui de pază, şi disimulând articolele de îmbrăcăminte în aşa fel încât să evite sesizarea elementelor de siguranţă de către dispozitivele de la intrările/ieşirile în magazine.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la valoarea de 3900 lei.
Cu ocazia descinderilor au fost identificate cinci dintre persoanele căutate, care au fost conduse la sediul unităţii de poliţie pentru cercetări, totodată fiind indisponibilizate mai multe articole de vestimentaţie.
Persoanele în cauză, suspectate de comiterea a trei astfel de furturi înregistrate iniţial cu autor necunoscut, în urma cercetărilor şi a probatoriului administrat, au fost reţinute pe bază de ordonanţă.
În cursul acestei zile suspecţii vor fi prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată cu luarea măsurii arestării preventive pentru furt calificat.