Avem rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare din județul Constanța. Astfel, alianța USR-PLUS a câștigat alegerile, la mică diferență de PNL. Practic, USR a avut doar 38 de voturi în fața PNL-ului. Partidul...
Primarul liberal din Eforie, Robert Șerban, a avut un mesaj simplu pentru cetățenii orașului pe care îl administrează, prin care a arătat că a înțeles lecția pe care a primit-o PSD-ul ieri,...
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, este una dintre figurile marcante ale PSD, puternic ancorat în zonă, și protejat de o adevărată camarilă economică din mediul privat local. Așa se face că, în...
Rezultatele alegerilor din județul și municipiul Constanța se înscriu, în mod evident, pe un trend european, național, dar mai ales unul local. Putem spune că Partidul Social Democrat (PSD) a pierdut alegerile...
Avem deja rezultatele numărătorii paralele, privind alegerile europarlamentare din județul Constanța. Datele au o acuratețe de 95% și urmează să fie actualizate, azi, la orele 17:00, atunci când Biroul Electoral Centrala urmează...
Am primit pe adresa redacției un comunicat de presă, din partea organizației Municipale a PSD Constanța, semnat de primarul Decebal Făgădău. Nu, acesta nu dă niciun semn că în urma rezultatelor de...
Din datele primite de redacția Constanta.INFO, pe surse, în această dimineață la orele 4:00, după ce se număraseră aproximativ 75% din buletinele de vot, din toate secțiile de votare de pe raza...
Conform Exit Poll-ului CURS prezentat de Realitatea TV, la orele 19 avem următorul rezultat: PSD și PNL 25, 8% USR PLUS 23,9%, ALDE 4,9%, Pro România 5.7%, UDMR 5.4% și PMP 5.2%
"Sunt...