Home Blog Page 157

Fără apă la Murfatlar, câteva ore, din cauza unei avarii

0

Pentru remedierea unei avarii survenită la una din conductele de transport apă potabilă, cu diametrul de 300 mm, din orașul Murfatlar, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei astăzi, 30 martie 2018, în intervalul orar 08,00-18,00. Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din cartierul de vest, cei din zona Biserica Veche, blocurile ANL și Fabrica de cretă din localitatea Murfatlar.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilorși reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Ți-ai plătit taxele și impozitele? Se apropie termenul scadent

0

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează cetățenii că impozitele și taxele locale se achită integral sau în două rate egale, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.

Primul termen scadent este în data de 02 aprilie 2018, iar în cazul în care se optează pentru plata integrală a impozitului pe clădiri, teren, respectiv mijloace de transport, persoanele fizice beneficiază de bonificație de 10% , iar cele juridice de 5%.

Programul de lucru cu publicul, modalitățile de plată, serviciile online, precum și alte detalii sunt puse la dispoziția contribuabililorpe site-ul www.spit-ct.ro.

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa le mulțumește tuturor celor care au achitat impozitele și taxele locale!

Poliția Locală, acțiuni de control în traficul rutier

0

În vederea menținerii și asigurării fluenței traficului rutier, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au executat acțiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă semnificația indicatorului rutier „ Accesul interzis”.
Astfel, în cadrul activității desfășurate în perioada 05.03.2018-16.03.2018, polițiștii locali au 189 de amenzi în valoare totală de 39.205 lei din care 134 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea semnificației indicatorului rutier „Accesul interzis”.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte normele legale privind circulația pe drumurile publice pentru a nu aduce atingere siguranței rutiere.

Spring Race 2018, în prima zi a lunii aprilie, la Poiana

Primăria orașului Ovidiu organizează, în parteneriat cu Constanța Cycling Team, evenimentul Spring Race 2018.
Evenimentul va avea loc în data de 1 aprilie, începând cu ora 9:00 în satul Poiana și va reuni la start aproximatix 200 de bicicliști din toata țara.
Competiția se va desfășura pe un teren offroad, pe distanța de 24 km.

Spring Race vă așteaptă și în acest an în localitatea Poiana (lângă Ovidiu) cu un traseu simplu, de viteză. Accesibil tuturor, indiferent de pregătire, vârstă sau experiență .

Facebook events: https://www.facebook.com/events/155021771825555/

Detalii inscriere :https://cctspringrace2018.blogspot.ro/

Poliția Locală și Polaris, curățenie în zona Delfinariu

0

Astazi 28.03.2018, politistii locali din cadrul Directiei Generale Politia Locala impreuna cu reprezentanti ai societatii de salubrizare SC Polaris M Holding au derulat actiuni de  ecologizare in zona blocului N 1 situat pe strada Progresului din municipiul Constanta si in zona Delfinariu. Actiunile de astazi au vizat indepartarea de pe domeniul public a gunoaielor menajere in special peturi si alte materiale reciclabile colectate de persoanele fara adapost sau care rascolesc prin gunoi. Actiuni similare se vor derula si in alte zone ale Municipiului Constanta, astfel incat administratia publica locala sa-si indeplineasca misiunea de a asigura curatenia orasului.Avand in vedere campania “Actioneaza responsabil! Atitudinea ta conteaza! ” solicitam cetatenilor care intalnesc astfel de cazuri in care diverse persoane colecteaza peturi  ori deseuri reciclabile  sa se ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizand Dispeceratul Politiei Locale Constanta 0241484205 , iar echipajele noastre vor interveni in regim de urgenta. Pentru utilizatorii aplicatiei  whatsapp numarul de contact este 0799606142 cu rugamintea de a transmite fotografii cu ceea ce constata, locul si directia de deplasare a acestora. Numai impreuna putem asigura  un mediu sanatos in Municipiul Constanta!

pol loc polaris loc polaris loc2

Sărbătoarea Floriilor sărbătorită cu mare fast la Ovidiu. Iată programul

Ajuns la cea de a doua editie, Targul Floriilor, organizat de Primaria Ovidiu in parteneriat cu Cluster-ul Inomar (presedinte Stanica Enache), Asociatia Poiana lui Ovidiu(presedinte Mircea Ovezea), , Asociatia Taranii Dobrogeni (Laura Stroe, Ioana Morosanu, Claudiu Morosanu,Ciprian Stroe) isi propune ca si in acest an sa aduca vizitatorilor produse de calitate autentice direct de la producatorii din Dobrogea.

Targul Floriilor se va desfasura in perioada 31 martie-1 aprilie pe platoul Centrului Cultural din Ovidiu.

In acest an participa peste 35 de producatori cu produse diversificate (legume, fructe, lactate, produse preparate din pasare, produse semipreparate din peste, conserve, miere de albina, flori, lavanda, miei vii si produse artizanale).

Evenimentul de deschidere va fi prezidat de primarul orasului Ovidiu, dl. George Scupra incepand cu ora 10:30 si va avea ca momente speciale urmatoarele:

  • Casa traditionala Visina reprezentata de dna. Bianca Folescu va prezenta si va oferi spre degustare retete autentice lipovenesti de bors de peste si saramura.
  • Grupul Angelo reprezentat de dna. Paula Vals va prezenta si oferi spre degustare o reteta autentica de cozonac traditional.
  • Darul Bunicii, magazinul specializat in retete traditionale de brutarie va prezenta si va oferi spre degustare o reteta de paine autentica dobrogeana.
  • Fondatorul blogului Garda Culinara, dna. Carmen Paraschivescu in calitate de somelier va prezenta vinurile din podgoriile Somova – La Sapata si ne invata cum sa alegem bautura pentru Sarbatorile Pascale

In cele doua zile ale targului vor fi prezentate si momente artistice inedite ale ansamblurilor si grupelor de copii din cadrul Centrului Cultural ,,Elena Roizen’’

SAMBATA 31 MARTIE 2018

  • ORA 11.00 – 11.08 – Ansamblul “Dobrogeanca ,, juniori ( Dordea Elena)
  • ORA 11.10 – 11.25 – Dans sportiv ( Dragan Cosmina )
  • ORA 11.25 – 11.35 – Ansamblul “Armanamea,, junior (Dordea Elena )
  • ORA 11.40 – 12.00 – Grupul vocal “Mugurasii” ( Kocsis Elena )
  • ORA 12.00 – 12.10 – Ansamblul “Dobrogeanca seniori,, (Dordea Elena )
  • ORA 12.20 – 13.20 – membrii cerc canto ( Daraban Raluca)

DUMINICA 01 APRILIE 2018

  • ORA 11.00 – 11.10 – Corul DO- RE -MI ( Postolache Inga )
  • ORA 11.10 – 11.25 – Dans sportiv ( Dragan Cosmina )
  • ORA 11.25 – 11.35 – Muzica FOLK – clasa de chitara ( Marinescu Laurentiu )
  • ORA 11.40 – 12.00 – Dans latino – membrii cerc dans latino ( Dusa Cristian )
  • ORA 12.00 – 12.10 – Ansamblul “Armanamea” seniori, (Dordea Elena )
  • ORA 12.10 – 13.20 – membrii cerc canto ( Eftimie Marius )

Tinerii actori de la Liceul de Artă au serbat Ziua Teatrului prin Caragiale

Un grup de tineri, elevi ai liceului Regina Maria, îndrumați de profesoara Dana Enache, au celebrat Ziua Mondială a Teatrului, punând în scenă o piesă dedicată scriitorului Ioan Luca Caragiale. Interpreții au reușit o performanță unică, toate personajele lui Caragiale fiind puse în scenă în numai 20 de minute. La final, actrița Mirela Pană a stat de vorbă cu viitorii ei colegi, oferindu-le câteva sfaturi legate de această meserie.

Ce măsuri a luat Poliția Locală în luna martie, legat de construcțiile ilegale

0

mÎn perioada 01.03.2018 – 28.03.2018, polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării respectării prevederilor legale privind executarea lucrărilor de construcții și a urmăririi măsurilor dispuse de către aceștia persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.
Astfel, Direcția Generală Poliția Locală a sesizat unitatea de parchet competentă material în 4 cazuri pentru executarea de lucrări de construcții într-o zonă în care a fost instituit un regim de protecție, iar în conformitate cu prevederile art 32, alin 4 din Legea 50 /1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, s-a solicitat organelor de urmărire penală să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor.
În ceea ce privește desființarea pe cale administrativă a lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire pe teren aparținând domeniului public/privat al municipiului Constanța în conformitate cu prevederile art.33, alin 4 din Legea 50/1991 republicată, polițiștii locali au emis 14 somații de desființare a lucrărilor de construcții nelegale, cu termen până la 31.03.2018.
Până în prezent s-au conformat 3 persoane juridice desființând lucrările nelegal executate în Stațiunea Mamaia și pe malul lacului Siutghiol.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm persoanelor fizice sau juridice să respecte prevederile Legii 50/1991 republicată, în ceea ce privește obținerea și respectarea Autorizației de construire/desființare.

 

Casele politicienilor: regele Ciobanu are o vilă urâtă

Lui Marius Ciobanu i-a plăcut încă din tinerețe să i se spună regele. De aici și numele firmei Regal Pan sau numerele de la mașini RGL. Marius Ciobanu are o avere estimată la două milioane de euro dar și o condamnare de trei ani cu suspendare, după ce procurorii au stabilit că, în calitatea sa de șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, a pretins foloase necuvenite (suma de 2500 de lei) pentru ca instituția pe care o conducea să soluționeze favorabil o plângere la adresa unui agent economic.

Pe atunci un om de dreapta, Marius Ciobanu s-a reorientat între timp, devenind un avid susținător al PSD, acolo unde și-a plantat și unul dintre cei doi fii ai săi. Cosmin Ciobanu este actualmente consilier județean.

Casa familiei Ciobanu, aflată undeva aproape de mare, este, în opinia noastră, un monument de prost gust. Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți.

ciobanu

Atelierul ”Lacrimile Sirenelor” la Delfinariul din Constanța

Este perioada „Şcolii altfel și cu această ocazie, la Delfinariu Constanţa, elevii claselor a II- a şi a IV- a, îndrumaţi de prof. Valentina Taraș și Monomer Necla au participat la atelierul de discuţii „Lacrimile sirenelor” (Nurdles) în Marea Neagră”, activitate inclusă în programul European Maritime Day 2018.

Coordonatorul activităţii Angelica Curlişcă, şeful secţiei Delfinariu, i-a ajutat pe elevi să se familiarizeze cu problemele legate de poluarea mediului marin, accentul fiind pus pe microplastice. Împreună au identificat problemele şi au propus soluţii care pot genera o schimbare pozitivă în comunitate, dovedind că, deşi sunt mici ca vârstă, ştiu să fie responsabili atunci când fac o alegere .

Protecția Consumatorului a demolat brandul Adivin. Filmul complet!

0

Inspectorii CJPC Constanța au descins în control la magazinele și restaurantele Adivin. Imaginile filmate în timpul controlului arată de ce, în ultimii ani, brandul Adivin era asociat cu mâncare proastă și produse alterate. Amenzile depășesc suma de 65.000 de lei în timp ce cantinele au fost închise. Tone de produse au fost retrase de la comercializare.

WhatsApp Image 2018-03-27 at 20.50.52 (1) WhatsApp Image 2018-03-27 at 20.50.52 WhatsApp Image 2018-03-27 at 20.50.53

Imagini video cu accidentul ambulanței în Cumpăna

0

În jurul orelor 16.30, o ambulanță a SAJ Constanța se afla în drum spre o pacientă de 49 de ani, în localitatea Cumpăna ce solicitase ajutor în urma unor dureri severe de cap și amețeli. Din nefericire, ambulanța nu a mai ajuns la caz, fiind implicată într-un accident rutier cu un alt autoturism care nu i-a acordat prioritate deși semnalele sonore și luminoase erau pornite. În urma acestui accident, asistenta medicală de pe ambulanță a suferit un traumatism al membrului inferior și un traumatism al coloanei lombare. Se află în stare stabilă și a fost transportată la spital. De asemenea, un bărbat din autoturismul accidentat a suferit o lovitură la cap dar refuză să fie dus la spital.

Iată imaginile video care surprind accidentul:

 

 

Ambulanță implicată într-un accident rutier la Cumpăna

0

În jurul orelor 16.30, o ambulanță a SAJ Constanța se afla în drum spre o pacientă de 49 de ani, în localitatea Cumpăna ce solicitase ajutor în urma unor dureri severe de cap și amețeli. Din nefericire, ambulanța nu a mai ajuns la caz, fiind implicată într-un accident rutier cu un alt autoturism care nu i-a acordat prioritate deși semnalele sonore și luminoase erau pornite. În urma acestui accident, asistenta medicală de pe ambulanță a suferit un traumatism al membrului inferior și un traumatism al coloanei lombare. Se află în stare stabilă și a fost transportată la spital. De asemenea, un bărbat din autoturismul accidentat a suferit o lovitură la cap dar refuză să fie dus la spital.

WhatsApp Image 2018-03-27 at 17.17.23 WhatsApp Image 2018-03-27 at 17.17.28 WhatsApp Image 2018-03-27 at 17.17.32 WhatsApp Image 2018-03-27 at 17.17.36 WhatsApp Image 2018-03-27 at 17.17.41 WhatsApp Image 2018-03-27 at 17.17.47 WhatsApp Image 2018-03-27 at 17.17.51

A blocat un drum, ilegal, iar acum va răspunde penal

0

La data de 24.03.2018, polițiștii locali cu atributii în domeniul circulației pe drumurile publice au identificat o persoană care bloca drumul public din spatele unei benzinării situate pe Bulevardul Aurel Vlaicu, zona Campusului Universitar cu o autoutilitară-pompă pentru turnat beton. Lucrătorii instituției au demarat procedura sesizării instituției abilitate ( conform articolului 293 din Codul de Procedură Penală) întrucat fapta aduce atingere siguranței rutiere și intruneste elementele constitutive ale infractiunii :împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice asa cum este prevazută în dispozitiile  articolului 339 din Noul Cod Penal.

auto

Accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu

0

Un accident rutier a avut loc în urmă cu câteva minute, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. În coliziune a fost implicată mașina unei firme de pază. A existat o singură persoană rănită, o femeie, pasageră a mașinii, care a suferit o lovitură la cap, din fericire fără urmări grave.

WhatsApp Image 2018-03-27 at 07.40.28 WhatsApp Image 2018-03-27 at 07.40.46 WhatsApp Image 2018-03-27 at 07.41.59 WhatsApp Image 2018-03-27 at 07.42.30 (1)

Se fac angajări la Microrezervație

0

Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, b-dul Mamaia nr.255, organizeaza concurs pentru ocuparea unui post vacant, in cadrul sectiei Microrezervatie si pasari exotice si anume:  1 post muncitor calificat (ingrijitor animale), tr.IV. Conditii generale: – Post de execuţie.- Hrănirea şi întreţinerea animalelor să corespundă standardelor de performanţă modern.

Conditii specifice pentru ocuparea postului: Studii de specialitate: studii medii/profesionale/generale. Cel care se va angaja trebuie să aibă abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare, respective să aibă capacitatea de a fi un bun observator al comportamentului animal, de a lua cele mai bune decizii privind îngrijirea acestora, inţiativă şi responsabilitate.

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  2. b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. d) are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  6. f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  7. g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Dosarul de concurs va cuprinde:

Cerere de înscriere la concurs adresată directorului instituţiei, Copia si originalul actului de identitate, Copia si originalul documentelor care atestă nivelul studiilor, specializarilor, Copia si originalul carnetului de munca sau adeverintei care atesta vechimea în munca/in meserie si/sau in specialitatea studiilor, Cazier judiciar original, Adeverinta medicala eliberata de medicul de familie care sa ateste starea de sanatate,  eliberata cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului si contine in clar numarul, data, numele si calitatea emitentului, Curriculum vitae.

Actele prevazute vor fi prezentate si in original in vederea verificarii conformitatii copiilor si se depun la biroul resurse umane din cadrul institutiei, in zile lucratoare, intre orele 10:00- 14:00, pana la data de 11.04.2018, ora 14:00. Concursul va consta in sustinerea unei probe practice in data de 19.04.2018, ora 10:00 si a unui interviu in data de 24.04.2018, ora 10:00 la sediul institutiei, b-dul Mamaia nr.255. Rezultatele probelor se afiseaza in maxim o zi lucratoare de la sustinerea acestora. Contestatiile se depun in maxim o zi lucratoare de la afisarea rezultatelor probelor.