Home Blog Page 184

Nu rata ocazia! Se organizează tabără de astronomie și astrografie

Asociatia Club Astronom Experience, organizeaza in perioada 21-22. Iulie 2017 o mini tabăra de astronomie  si astrofotografie, “Priveste cerul”, ediţia  I. Vă invităm să descoperiți misterele cerului nopții și farmecul astrofotografiei .Aceasta se va desfăşura în zona loc. Colelia, jud. Constanta, la 55 km nord de Constanta,aflata in plin centrul Dobrogei, departe de marile localitati unde poluarea luminoasa este 0% si vom admira impreuna galaxia din care facem parte (Calea Lactee), galaxia invecinata( Andromeda) planetele; Jupiter, Saturn, Venus, roiuri de stele si multe alte frumuseti ale Universului.

Vor participa; Stefan Costache, coordonatorul Observatorului Astronomic, Andrei Rotaru, elev premiat N.A.S.A si Adrian Dedu, astrofotograf profesionist.

Recent infiintata, principalele scopuri  ale asociatie sunt; promovarea si mediatizarea astronomiei, observaţiile astronomice în si din  afara oraşului, atragerea de noi membrii in cadrul asociatiei….

Plecarea va fi vineri 21 iulie 2017, ora 16:00, din parcarea de la Delfinariu.

FOARTE IMPORTANT PENTRU CEI CARE VOR PARTICIPA!

Miercuri 19 iulie 2017, ora 18:00, o să ne întâlnim la sediul observatorului astronomic pentru o scurta şendinţa organizatorică, unde o să discutăm mai multe aspecte legat de această activitate (cazarea,masa,transportul)

Trebuie să luaţi in considerare conditiile meteo. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă este posibil să amănăm cu câteva zile plecarea.

 

Pentru alte informaţii si relatii tel 0766436310 Organizator Stefan Costache!

Se oprește apa în Cernavodă

Pentru efectuarea lucrarilor de montare a unui hidrant la reteaua de apa de pe strada Canalului din orasul Cernavoda, RAJA Constanta va intrerupe astazi, 14 iulie 2017, alimentarea cu apa, in intervalul orar 9,00- 12,00. Sunt afectati consumatorii de pe strazile Canalului, Salciei, Liliana si Avram Iancu.
Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, pe care ii asiguram ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru finalizarea lucrarii in timp cat mai scurt si pentru reluarea furnizarii de apa la parametri optimi.

Control CJPC în Mamaia. Mizerie, chimicale și un restaurant în care mâncai resturile altor clienți

Aproape întreaga echipă a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului a ieșit azi noapte în control. Vizată a fost zona centrală a stațiunii Mamaia. Rezultatele au fost din nou șocante. Mizerie cât cuprinde, chimicale servite pe post de sucuri, mâncare expirată, condiții improprii de desfășurare a activității. Vedetele serii au fost terasele Ballans și Azzuro. Ambele au fost închise pentru șase luni, după ce inspectorii au descoperit că mâncarea gătită era păstrată timp de mai multe zile, pentru a fi servită clienților sau că patronii serveau clienților restul de piept de pui rămas de la alți clienți. Priviți imaginile și minunați-vă, acesta este modul în care, în 2017, unii găsesc de cuviință să-și bată joc de sănătatea noastră și a copiilor noștri.

Vizitele la Delfinariu pot fi programate online, începând cu acest an

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vine cu o noutate pentru grupurile de turiști care vor să vadă reprezentațiile de la Delfinariu.

Începând din vara 2017 poți să faci o rezervare cu un simplu email pe adresa rezervari@delfinariu.ro.

Această metodă este valabilă doar pentru grupuri de minim 10 persoane. O altă condiție obligatorie este ca emailul să fie trimis cu cel puțin o zi înainte. Nu se vor lua în calcul emailurile trimise în aceeași zi pentru reprezentațiile din ziua respectivă.

În email trebuie trecute următoarele informații: numărul de persoane, date de contact, data și ora pentru care se dorește rezervarea.

Comuna Ovidiu, câteva ore fără apă

Pentru remedierea unei avarii la una din conductele principale de alimentare cu apă, cu dimatrul de 400mm, din localitatea Ovidiu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astazi, 10 iulie 2017, în intervalul 13,30 – 16,30. Sunt afectați consumatorii din Ovidiu, de pe partea stângă a localității, pe sensul de mers către Mihail Kogălniceanu.
Ne cerem scuze față de abonații afectați de această lucrare și îi asiguram că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. 

Avarie RAJA în cartierul Coiciu

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 10 iulie 2017, la conducta de apa de pe strada Trandafirilor din municipiul Constanta, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa in intervalul orar 11,30-13,30. Sunt afectati consumatorii din cartierul Coiciu.
Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, pe care ii asiguram ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei si reluarea furnizarii de apa intr-un timp cat mai scurt.

 

RAJA lucrează în Mamaia Sat

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 6 iulie 2017, pe conducta cu diametrul de 600 mm din Mamaia Sat, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa in intervalul orar 10,00-13,00.
Sunt afectati consumatorii din Mamaia Sat, Depozit 10, Tabara de copii Navodari si zona industriala Navodari.
Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, pe care ii asiguram ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt si pentru reluarea furnizarii de apa.

Eforie rămâne fără apă

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 6 iulie 2017, la conducta cu diametrul de 100 mm de pe strada Bucovinei din localitatea Eforie Nord, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa pana la ora 14,00.
Sunt afectati de lipsa apei consumatorii de pe strazile Republicii, Bucovinei, IG Duca, BP Hasdeu, Tisei, Gheorghe Doja, M. Sadoveanu, Bogdan Voda si Spiru Haret.
Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibulul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt si pentru reluarea furnizarii de apa.

Acum poți rezerva bilete, online, pentru Delfinariu

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vine cu o noutate pentru grupurile de turiști care vor să vadă reprezentațiile de la Delfinariu.

Începând din vara 2017 poți să faci o rezervare cu un simplu email pe adresa rezervari@delfinariu.ro.

Această metodă este valabilă doar pentru grupuri de minim 10 persoane. O altă condiție obligatorie este ca emailul să fie trimis cu cel puțin o zi înainte. Nu se vor lua în calcul emailurile trimise în aceeași zi pentru reprezentațiile din ziua respectivă.

În email trebuie trecute următoarele informații: numărul de persoane, date de contact, data și ora pentru care se dorește rezervarea.

S-au schimbat tarifele de acces la Delfinariu

CMSN Constanța a schimbat tarifele de acces la Delfinariu și Acvariu, începând cu prima zi a lunii iulie. Iată cât trebuie să plătiți în această perioadă.

DELFINARIU, MICROREZERVAȚIE, PĂSĂRI EXOTICE
– adulți: 40 LEI
– elevi/studenți: 10 LEI
– copii sub 7 ani: gratuit

PLANETARIU
– adulți: 8 LEI
– elevi/studenți: 2 LEI
– copiii sub 7 ani nu au acces

ACVARIU
– adulți: 20 LEI
– elevi/studenți: 5 LEI
– copii sub 7 ani: gratuit

MICROREZERVAȚIE
– adulți: 8 LEI
– elevi/studenți: 2 LEI
– copii sub 7 ani: gratuit

Vino la Constanţa, la Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanța! Orice tânăr actor, student sau absolvent poate participa!

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a, vă invită la mare, soare şi teatru independent. Fie că sunteţi studenţi, fie absolvenţi, fie că vreţi să fiţi voluntari şi să faceţi parte din efervescenţa şi nebunia organizării unui festival de teatru, fie că doriţi să urcaţi pe scenă, tinereţea este binevenită pe litoral în perioada 2 – 9 septembrie 2017.

FITIC este un eveniment deschis tuturor tinerilor actori curajoşi, care au înţeles că arta efemerului, a emoţiei şi a măştii trebuie să aibă propriu-i templu, fără piloni, socluri şi reţete predestinate, precum vina tragică. Această artă, ai cărei ucenici sunt tinerii independenţi, se nutreşte din realitatea imediată, nu întotdeauna plăcută, însă aplicată social, o realitate dimensionată de curajul de a dărâma convenţiile şi de a construi o altă înţelegere a lucrurilor care ne înconjoară. Această artă a teatrului imediat corespunde întru totul noilor cerinţe ale prezentului, sub toate aspectele: actor, text, regie, tehnică scenică.

FITIC este vocea independentă a artei prezentului, cu orizonturi deschise şi viziuni largi. Alegerea Constanţei ca oraş al primei desfăşurări a acestui festival nu a fost deloc întâmplătoare, marea fiind singurul fundal posibil pentru acest tip de concept teatral. Ajuns acum la ediţia a II-a, FITIC vă propune noi provocări.

 

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2017 are, începând din acest an, cinci secţiuni:

–       Spectacole de teatru independent

–       Spectacole de teatru-dans

–       Concurs de dramaturgie contemporană

–       Concurs dedicat tinerilor actori şi studenţi

–       Concurs afişe de teatru

 

La fiecare dintre aceste secţiuni, înscrierile se fac până pe 20 iulie 2017. În intervalul 21 – 30 iulie 2017 se realizează preselecţia, iar anunţarea câştigătorilor are loc pe 1 august 2017. Cei aleşi vor primi o invitaţie oficială de a intra în concurs.

Pentru a intra în etapa de preselecţie trebuie să completaţi formularul de înscriere de pe site, www.fitic.ro. Materialul filmat trebuie să aibă o durată cuprinsă între 10 şi 15 minute.

 

            Spectacole de teatru independent

În această secțiune se poate înscrie orice companie de teatru independent, din țară sau străinătate. Se vor oferi următoarele premii: cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol. 

            Spectacole de teatru-dans

La această secțiune se pot înscrie companii de teatru, producători de spectacol de teatru-dans, tineri coregrafi și dansatori. Premiile se vor acorda pentru: cel mai bun artist, cel mai bun coregraf, cel mai bun spectacol.

 Concursul de dramaturgie contemporană

În ce priveşte Concursul de dramaturgie contemporană, piesele trebuie să aibă minimum 45 de pagini (Arial 12, la un rând), să nu fi fost jucate şi să nu fi participat la vreun concurs până acum. Tema propusă pentru această ediție este ARTA IUBIRII. Autorul îşi asumă întreaga răspundere pentru aceste condiţii, precum şi drepturile de autor în integralitate. Piesa câştigătoare va fi prezentată în cadrul Galei de premiere a FITIC, în data de 9 septembrie 2017. Cu acordul autorului, piesa poate fi publicată în ziarul festivalului şi montată în ediţia viitoare a fetivalului, intrând, astfel, în “Generaţia Independenţilor” (club exclusivist al FITIC).

 

Concurs dedicat tinerilor actori și studenți

La această secţiune pot participa studenți din anul II și III, precum și absolvenți din ultimii trei ani. În cadrul Concursului dedicat tinerilor actori și studenți vor exista două secțiuni: Individual și Grup. Tema propusă pentru această ediție este ARTA IUBIRII.

În cadrul Concursului se vor oferi următoarele premii:
1. La secțiunea Individual – cel mai bun actor, cea mai bună actriță,
2. La secțiunea Grup – cea mai bună trupă

 

Concurs afişe de teatru

După cum bine ştiţi, arta de a gândi şi realiza un afiş de teatru este una specială. Puteţi participa la concurs cu un afiş realizat de dumneavoastră în cursul anului universitar 2016/ 2017 (adică începând din luna octombrie a anului trecut) sau puteţi gândi un afiş special pentru FITIC 2017, care să aibă ca temă ARTA IUBIRII. Ca surse de inspiraţie, vă propunem poemele lui Ovidius Publius Naso, dar acestea nu sunt obligatorii. Afişul trebuie să poată fi imprimat pe dimensiunile unui A3 şi poate fi realizat individual sau în grup. Participanții pot trimite unul sau mai multe afișe. Textul afișului poate fi în limba română sau engleză, iar el trebuie să conțină siglele organizatorilor și să fie prezentat în format electronic (jpg, tiff, pdf, bmp). După ce lucrările vor fi jurizate, organizatorii vă vor pune la dispoziție siglele necesare.

Scrie pe blog!

În secţiunea „Blog” de pe site-ul fitic.ro se pot publica texte despre teatrul independent, despre piese sau actori sau pur şi simplu „panseuri” inspirate despre situaţia actuală a artistului tânăr. Nu vă sfiiţi!

Vrei să fii voluntar la FITIC? Stai gratis la mare!

Eşti tânăr, vrei să experimentezi, ai curaj şi te simţi ca acasă în lumea artei? Atunci trebuie să vii la Constanţa, ca voluntar la FITIC! Organizatorii îţi oferă cazare gratuită la mare începând din data de 28 august 2017 şi până pe 9 septembrie. Voluntarii trebuie să lucreze cu organizatorii în toată această perioadă. Programul va fi pus la dispoziţie la sosirea în Constanţa.

Avantaje? Este simplu: vei intra într-o lume care împărtăşeşte aceleaşi valori, vei vedea zeci de spectacole de teatru independent, îţi vei face prieteni din toată ţara, vei avea parte de un training gratuit în ceea ce priveşte organizarea unui festival de teatru, vei cunoaşte marii actori ai momentului şi o echipă excepțională, cu multă experienţă în domeniu.

Pentru mai multe detalii despre voluntariat, organizare şi participarea la concursuri, vizitaţi fitic.ro.

În atenția beneficiarilor de abonamente RATC

Primăria municipiului Constanța și Serviciul public de asistență socială anunță beneficiarii care au depus cerere până la data de 24 mai 2017 că, începând cu 30 iunie 2017, vor primi câte un plic care conține abonamentul RATC valabil până la sfârșitul anului.

Beneficiarii care nu vor fi găsiți la domiciliu le vor putea ridica de la sediul Serviciului public de asistență socială situat pe strada Unirii nr. 104 (în spatele Căminului pentru Bătrâni) în perioada 13 iulie – 13 august 2017.

Până la primirea abonamentelor vor fi valabile cele din luna iunie.

Vă transmitem anexat modelele de permise/legitimații, astfel:

– permis 1: pensionari și persoane peste 60 de ani fără venit;

– permis 2: persoane peste 70 de ani indiferent de venituri;

– legitimație 1: persoane încadrate în grad de handicap grav, accentuat și asistenții personali;

– legitimație 2: persoane încadrate în grad de handicap mediu și ușor.

Lecție de biologie la Delfinariul din Constanța

Directorul CMSN Constanța, Adrian Bîlbă, a insistat mereu pe rolul educativ al instituției pe care o reprezintă. Vorbele au devenit fapte, în cursul acestei săptămâni, când studenții de la Universitatea Ovidius, facultatea de Biologie, au avut parte de o lecție chiar în incinta Delfinariului. Vă prezentăm câteva secvențe filmate în ora pe care studenții au petrecut-o alături de Adrian Bîlbă.

Societate din Valu lui Traian caută forță de muncă

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice, cu sediul în Valu lui Traian, angajează muncitori calificați – peisagiști, lăcătuși mecanici, sudori, zugravi.

Contract de muncă 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, salariu 1065 lei în mână, negociabil. Obligatoriu diplomă de specializare. Nu se decontează transport.

Informații suplimentare – telefon 0241.231.006, interior 28.

Acum poți rezerva bilete online, la Delfinariul din Constanța

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vine cu o noutate pentru grupurile de turiști care vor să vadă reprezentațiile de la Delfinariu.

Începând cu data de 6 iunie 2017 poți să faci o rezervare cu un simplu email pe adresa rezervari@delfinariu.ro. Această metodă este valabilă doar pentru grupuri de minim 10 persoane.

În email trebuie trecute următoarele informații: numărul de persoane, date de contact, data și ora pentru care se dorește rezervarea.

Primăria Constanța a amenajat mai multe puncte de prim ajutor medical

În urma atenționării meteorologice primite de la Centrul Meteorologic Regional  Dobrogea de cod portocaliu – caniculă și disconfort termic accentuat, în perioada 30.06-01.07.2017, pentru prevenirea și limitarea efectelor fenomenelor meteorologice prognozate, Primăria municipiului Constanța a amenajat puncte de prim-ajutor medical în următoarele locuri:

1.Club pensionari, zona Delfinariu, strada Zorelelor nr. 69 bis;

2.Club pensionari zona Eden, strada Soveja, nr. 77, bl. 35B;

3.Club pentru pensionari zona Far, strada Aurora nr. 2, bloc PF1;

4.Club pentru persoane cu handicap zona Tomis III , piața veche;

5.Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în parcul din Tomis II;

6.Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în parcul de la Casa de Cultură;

7.Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în zona Poarta 6, strada Brizei;

8.Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în Parcul Tăbăcărie – Țara piticilor;

9.Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în piațeta Badea Cârțan;

10.Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în zona CET, aleea Albatrosului;

11.Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în parcul de la Gară;

12.Pavilion de vară pentru pensionari amenajat în parcul Teatrului de Stat.

 

Deoarece va fi instituit codul portocaliu, Serviciul Inspectorat Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Constanţa are în planul său de măsuri pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă asigurarea fiecărui punct de prim-ajutor cu personal medical specializat care va asigura asistenţa medicală de urgenţă între orele 11.00 și 18.00. Locațiile menționate mai sus sunt dotate cu filtre de apă și aparate de băuturi calde (ceai și cafea). În plus, în aceste zile se asigură stropirea carosabilului pe bulevarde și străzile principale iar fântânile arteziene din oraș vor fi pornite în vederea diminuării disconfortului termic.

Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, rugăm cetăţenii să evite expunerile la soare în special în intervalul 12-17, iar în cazul deplasărilor se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare) și consumul de lichide.

Orice problemă poate fi semnalată permanent de constănțeni la numerele de telefon 0241/55.00.55 și 0241/48.81.66.