Aventura Consiliului Judeţean cu regia sa de drumuri continuă în forţă. Pe 11 iulie a.c., preşedintele Horia Ţuţuianu şi vicepreşedintele Claudiu Palaz au luat la picior secţiile RAJDP de la Agigea şi Topraisar. Oficialii au rămas la fel de miraţi ca la controalele inopianate anterioare, de la sediul central al RAJDP şi secţia de mixturi asfaltice de la Cuza Vodă. De data aceasta, şefii CJC au dat piept cu incopetenţa şi chiulul şefilor de secţii. La ambele puncte de lucru, maşinile erau plecate în misiune, dar nu se ştie unde, cu foi albe de parcurs, fără o destinaţie stabilită în prealabil. Cel mai probabil, angajaţii care deserveau respectivele maşini îşi scoteau, pe barba lor, salariul pe care regia insolventă a cam uitat să li-l achite de anul trecut încoace. La Agigea, gestionara habar n-avea să scoată stocul scriptic de piatră şi nici măcar unde să îl identifice în calculator. Iar la Topraisar, şeful de secţie dăduse bir cu… chiulangii. Contactat telefonic de vicepreşedintele Palaz, acesta a spus că este acasă, deoarece ar fi învoit din motive personale, însă nu a putut preciza cine anume i-a aprobat învoirea. Fotografiile pe care Consiliul Judeţean le-a trimis presei surprind pe deplin forţa lucrativă a celor două puncte de lucru: rezervoare ruginite, utilaje pe butuci şi mormane de fiare vechi.

În ciuda realităţii dezarmante din teren şi în ciuda faptului că nu există încă o analiză juridică a şanselor de redresare a regiei, conducerea CJC şi-a reafirmat intenţia, a priori, de a salva RAJDP-ul. „Ne dorim să o salvăm, însă trebuie să ştim care este realitatea. Neregulile trebuie să ia sfârşit!”, a declarat Horia Ţuţuianu, prin intermediul ultimului comunicat de presă, transmis la finalul vizitelor de la Agigea şi Topraisar. În urma vizitelor, Ţuţuianu a solicitat administratorului judiciar al regiei o întrevedere, pentru soluţionarea problemelor descoperite.

Regia de drumuri este în insolvenţă din luna decembrie 2015, cu datorii de aproape 16 milioane de euro către 120 de creditori înscrişi în tabelul preliminar. Administrator judiciar a fost desemnat CITR Filiala Bucureşti SPRL, procedura fiind coordonată de Bogdan Gorde, senior partner al societăţii. Pentru prestaţiile ei, CITR încasează un onorariu fix lunar de 6.800 de euro plus TVA, care urmează să se reducă la 5.500 de euro plus TVA din a noua lună de la deschiderea procedurii de insolvenţă. De asemenea, administratorul judiciar încasează şi un onorariu variabil de 4,5% plus TVA din valoarea activelor valorificate. Una din primele măsuri adoptate de CITR a fost aceea de denunţare unilaterală a contractelor de leasing financiar încheiate de RAJDP cu UniCredit Leasing IFN SA, pentru utilaje indispensabile desfăşurării activităţii. Ulterior, administratorul judiciar a transmis societăţii de leasing o adresă cu privire la intenţia RAJDP de închiriere a respectivelor utilaje, ceea ce a permis, până acum, continuarea activităţii. Din informaţiile noastre, staţia de mixturi asfaltice, care asigură baza activităţii regiei, era unul din utilajele care făceau obiectul contractului de leasing financiar denunţat în mod unilateral.

Pe 28 ianuarie 2016, CITR a solicitat Consiliului Judeţean Constanţa să numească un administrator special al regiei. Conformându-se cererii, forul judeţean l-a desemnat în această calitate pe Virgil Stan, fost membru în vechiul consiliu de administraţie condus de Daniel Cristu, despre care s-a vehiculat în presă că este finul lui Cristian Darie, fostul vicepreşedinte al CJC. Potrivit CV-ului pe care şi l-a publicat pe site-ul RAJDP, ataşat declaraţiei de avere, Virgil Stan este, concomitent, director general la THR Marea Neagră SA, societatea de turism a SIF Transilvania, şi director comercial la Mir-Elis Construct SRL, o societate de construcţii apaţinând omului de afaceri Apostol Vanghelici, proprietarul restaurantului Eliot Ballroom. La bază, Virgil Stan este licenţiat în tehnologia sudurii la Institutul de Învăţământ Superior Constanţa (1984), însă nu a lucrat în acest domeniu de activitate, deoarece în perioada 1985-1990 a fost responsabil cu creaţia tehnico-ştiinţifică în cadrul UTC Constanţa. În 1992, a obţinut o licenţă în jurnalism, iar o bună perioadă de timp a lucrat la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă, în domeniul controlului tehnic de calitate. În 1999, a ajuns inginer-şef la Neptun-Olimp SA. Ulterior, s-a sucit spre zona managementului turistic, ajungând, în 2015, chiar director general la THR Marea Neagră SA, aşa cum arătam mai sus. Deşi nu are studii economice în CV şi nici experienţă relevantă în activitatea de asfaltare a drumurilor, Virgil Stan a devenit administrator special la regia de drumuri a judeţului. Presa locală constănţeană a acreditat informaţia, pe surse, că mandatul de administrator special îi vâră lui Stan 10.000 de lei în buzunar, în fiecare lună. De aceşti bani, el ar trebui să propună un plan de redresare a activităţii economice, să participe la procesele de judecată, să administreze averea debitoarei, să formuleze diverse contestaţii în raport cu procedura de administrare judiciară şi să participe la procedura de inventariere a bunurilor. Dar mai presus de orice, administratorul special numit de Consiliul Judeţean trebuie să prezinte informări permanente conducerii acestui for. Cât de bine şi-a îndeplinit fostul UTC-ist misiunea se vede din faptul că preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, cere acum o întrevedere cu administratorul judiciar.

În toate acţiunile de control inopinat ale conducerii CJC la regia de drumuri, oficialii judeţului au afirmat, sus şi tare, intenţia de a susţine financiar salvarea RAJDP. Aşa cum arătam într-un articol anterior, credem că acest principiu trebuie supus în mod obligatoriu dezbaterii publice. În cel mai bun an din istoria ei, respectiv în 2011, regia a obţinut un profit de 2.098.383 de lei, în baza unor venituri (în mare parte alocaţii bugetare de la CJC) de 159.575.239 de lei. Ca să acopere datoriile care au băgat-o acum în insolvenţă, regia ar trebui să aibă 34 de ani consecutivi cu cifrele din 2011. Poate Judeţul să aloce 34 de ani la rând câte 160 de milioane de lei regiei, ca să se redreseze? Este utilă această cheltuială? Este în folosul comunităţii? Din punctul nostru de vedere, scopul real al Consiliului Judeţean este acela de a asigura drumuri publice la calitatea optimă, nu de a investi sume colosale pentru a salva regia nefuncţională şi nerestructurată, cu angajaţi incompetenţi şi chiulangii, cu utilaje închiriate de la o societate de leasing financiar etc. Banii judeţului trebuie să acopere găurile din şosele, nu găurile din bugetul regiei de drumuri! Tocmai de aceea solicităm apăsat factorilor responsabili să declanşeze o dezbatere, cu publicul şi specialiştii, în privinţa utilităţii planului de salvare.

Va urma!

Degeaba au încercat diverși ”consultanți” să favorizeze compania Van Ooord și s-o transforme în salvatorul plajelor românești. Degeaba au vrut să-i creioneze imaginea în cea a unui colos intangibil care lucrează corect și care nu ar putea fi tras la răspundere pentru sume mărunte. Adevărul iese, încet, încet la iveala. Methenele românești pe care compania olandeză le-a folosit în relația cu companiile românești, încep să iasă la iveală, fiind foarte clar că Van Ooord și-a tras partea leului și a uitat să-și mai plătească partenerii de lucru, parteneri care în realitate au făcut aproape toate lucrările ce au ținut de lărgirea plajelor de pe litoralul românesc.

Cu cât situația începe să devină vizibilă, tot mai multe întrebări se nasc. De ce a mințit generalul Gheorghe Boeru, reprezentantul consultantului, afirmând că acest proiect est complet lipsit de probleme, când de fapt problemele sunt din ce în ce mai multe. De ce a mințit Van Oord în instanță, acolo unde a spus că a plătit toți partenerii când în realitate se pare că n-a plătit niciunul? Să le luăm totuși pe rând, ca să înțelegem exact povestea.

Prima companie care a arătat adevărul murdar din spatele lucrărilor: Comprest Util

Scandalul legat de neplata lucrărilor pentru lărgirea plajelor a fost început de reprezentanții firmei Comprest Util. Actele arată fără putință de tăgadă că firma condusă de omul de afaceri Grigore Comănescu a fost un partener solid al lucrărilor, contribuind decisiv la finalizarea acestora, în ciuda a multor, multor probleme întâmpinate de-al lungul timpului.

”Inițial am încheiat patru contracte de subantrepriză cu SCT- București SA, în calitatea sa de membru al Asocierii „Van Oord Dredging and Marine Contractors B.V. – SCT- Bucuresti SA”, asociere care câștigase licitația privind lucrarea: “Protecția și reabilitarea zonei sudice a litoralului românesc al Mării Negre, în Zona Tomis Nord, Tomis Sud, Tomis Centru si Eforie Nord”. Când a văzut Van Oord că suntem subcontractori, i-au obligat pe SCT să schimbe denumirea contractului și să opereze modificări în conținutul acestuia referitor la calitatea societății Comprest Util la această lucrare, respectiv din cea de executant (subantreprenor) în cea de furnizor de materiale cu punere în operă. O altă Mărie, dar cu aceeași pălărie. Mai mult Van Oord le-a impus celor de la SCT să rezilieze două din cele patru contracte și să rămână spre execuție de  către Comprest Util, numai cele din Zona Tomis Nord și Zona Tomis Centru.”, povestea Grigore Comănescu despre tratamentul discreționar la care firma sa a fost supusă încă de la începutul colaborării cu olandezii.

”Van Oord ne-a băgat utilaje pe gât.Da, am plătit noi pentru utilajele lor. Ne-au forțat să le plătim, prin SCT. Inginerul a acceptat inițial oferta noastră de utilaje. Cei de la Van Oord însă, când au văzut că n-au ce să facă cu utilajele lor, ne-au obligat să le închiriem de la ei, la niște prețuri fantastic de mari de genul a 20.000 – 30.000 de euro pe săptămână de utilaj. Am cumpărat GPS-uri de 200.000 de euro, am dat banii degeaba, am rămas cu ele. Van Oord avea multe utilaje, au rămas cu ele de la extinderea digului. Ne-au oprit scafandrii noștri, cu care avem contract, au adus ei experți din Belgia, care au costat de 5 ori mai mult. Noi plăteam toate astea, pentru că era lucrarea noastră. Ideea era ca firmele românești specializate (scafandri) să nu poată accede la astfel de lucrări, deși erau bine echipate și au executat lucrările fără probleme, însă tebuiau înlăturate ca și concurență. Pierderea a fost doar a Comprestului, deoarece noi plăteam toate astea,Am acceptat aceste lucruri pentru că nu aveam ce să facem. SCT accepta pentru că avea profit de 25%, noi lucram cu maxim 10%. Ni l-au mâncat și pe ăla. Acum nu ne-au plătit nici banii. Am consolarea că măcar ne-am plătit angajații. În loc să găsești o colaborare între antreprenor, beneficiar și inginerul de proiect, ne-am trezit că inginerul apăra interesele Van Oordului. Supărător este că inginerul, consultantul, adică Romair, are obligație prin lege să apere beneficiarul, să urmărească lucrările, să fie de calitate, să fie cât mai economice și să facă toate procesele verbale la timp. Inginerul a putut să spună că noi nu existăm, într-o adresă la Apele Române, deși el a venit în verificări la producția de prefabricate, în fiecare zi se făceau procesele verbale pe teren, etc. Când am oprit lucrările, inginerul trebuia să ia o măsură, să intervină imediat pentru reluarea lucrărilor. Nu a luat niciuna. A așteptat să vadă ce are de spus Van Oord.”, spune omul de afaceri constănțean.

Consultantul, cercetat de DNA, continuă să țină partea olandezilor. De ce?

Adevărul din spatele afirmațiilor omului de afaceri Grigore Comănescu s-a văzut la conferința de presă care ar fi trebuit să consfințească finalul acestui proiect. Moment la care, prezent în sală, reprezentantul firmei care a oferit consultanța, Gheorghe Boeru, a strâmbat din nas la toate acuzațiile aduse de patronul Comprest Util, aflat și el în sală, refuzând să recunoască toate problemele existente în spatele acestui proiect. Mai mult, atitudinea domnului Boeru a fost una clar părtinitoare, acesta spunând în repetate rânduri că Van Oord este în opinia sa o companie cu un istoric impecabil, cu o reputație neștirbită și care nu poate fi atinsă de asemenea scandaluri minore. Aiurea!

O nouă lovitură pentru Boeru și olandezii lui. Și firma SCT cere falimentul Van Oord

Din nefericire pentru generalul Gheorghe Boeru și protejații săi olandezi de la Van Oord, scandalul legat de neplata lucrărilor pentru lărgirea plajelor se acutizeaza în cursul acestor zile. Un alt partener al companiei olandeze, anume Societatea de Construcții în Transporturi București S.A. a cerut falimentul olandezilor, pe același motiv: neplata lucrărilor.

”Față de împrejurarea că de la data scadenței debitului datorat au trecut mai mult de 60 de zile iar aceasta nu a achitat contravaloarea debitului principal și având în vedere Legea 85/2104, insolvența debitorului nostru este prezumată ca fiind vădită. De asemenea, subscrisa avem calitatea de creditor îndreptățit, pentru a putea solicita deschiderea procedurii de insolvență pentru debitor. Vă solicită să constatați că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței și, pe cale de consecință, vă solicităm să admiteți cererea și să deschideți procedura insolvenței a debitorului Van Oord Dredging and Marine Contractors BV Rotterdam – Sucursala Constanța”, se arată în cererea pe care SCT a depus-o la Tribunalul Constanța.

Se adeverește astfel că, situația pe care S.C. Comprest Util o sesiza încă de la începutul anului nu este singulară. Începe să se vadă cu ochiul liber că firma olandeză Van Oord nu și-a plătit partenerii și încearcă acum, prin diverse tertipuri (de curând și-a schimbat sediul, ceea ce îi mai câștigă vreo două luni la Tribunal), să evite plata către partenerii români, ajutată și sfătuită să procedeze astfel de partenerii și angajații din sfera de influență, culmea, tot români și ei.

Vom continua însă, în reportajele următoare, să arătăm cine sunt acești români complici ai multinaționalelor care popesc aici cu gândul la bani mulți încasați pe munca firmelor românești.

În loc de epilog. Cifrele arată clar: Multinaționalele nu au adus niciodată profit

În loc de epilog, apelăm la cifre. Un raport al Camerei de Comerț Internațional arăta, negru pe alb, un adevăr dureros. Toate multinaționalele, aceste companii străine care vin să facă bani aici, puse cap la cap din punct de vedere al cifrei de afaceri, nu fac profit. Și nu doar că nu fac profit, dar paguba adusă statului român este una imensă: peste două miliarde de lei pagubă, bani pierduți. Acesta este beneficiul pe care ni-l aduc marile companii pe care unii nu știu cum să le mai ridice în slăvi, când în realitate ar trebui să protejeze firmele românești, ajunse sclave al acestor ”internaționale” de succes.

Informația a fost confirmată și în cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Banca Transilvania, la hotel Iaki, în data de 13 iunie a acestui an. Evenimentul s-a numit ” „Capitalul privat românesc – o şansă pentru dezvoltarea economică a României”. În cadrul discuțiilor, la care au participat oameni importanți din economia românească precum Eugen Radulescu, Director Directia stabilitate financiara BNR, Andrei Dudoiu, Director General Adjunct Banca Transilvania, Mihai Daraban, Presedinte Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Două miliarde de lei pagubă adusă statului român de multinaționalele ce își desfășoară activitatea în țara noastră, acesta este adevărul. Evenimentul a mai adus însă o cifră, care, luată prin comparație, arată cum stau de fapt lucrurile. 58 de miliarde de lei au adus firmele private românești anul trecut, profit, statului român. 58 de miliarde de lei, în condițiile în care în ecuație trebuie calculat și faptul că firmele de stat ce aparțin după caz consillilor locale sau regiile autonome merg de obicei în pierdere. Pierdere pe care cele 8 % firme puternice ce au supraviețuit în peisajul de afaceri românesc, reușesc s-o acopere și să aducă profit.

Domnilor judecători, gluma se îngroașă, adevărul începe să iasă la iveală. Judecați cu celeritate și evitați să mai luați partea coloșilor internaționali imaginari care sosesc aici, folosesc companiile românești pentru a-și face treaba și apoi dispar cu banii nostri pe care-I ascund prin cine știe ce offshore necunoscut.

Cum este posibil ca aceste multinaționale care nu fac mai mult decât să scoată un laptop și să subcontracteze serviciile către firme românești, să încheie proiectele declarând pierderi, în timp ce firmele autohtone care duc greu lucrărilor să declare profit? Oare chiar ne e frică să ne apărăm propriile firme sau suntem cumva victimele unui plan bine ticluit prin care tot ce mai e bun și productiv în țara noastră trebuie făcut praf? Mult ne-am dori să aflăm adevărul la această întrebare pentru că până acum pare că niște băieți deștepți au grijă ca firmele străine să ”curețe” tot ce prind și să plece liniștite cu banii românilor. Vom reveni.