Video. 460.000 de pachete cu ţigări, contrafăcute, descoperite într-un container în Constanţa Sud Agigea

tigariÎn cadrul unei acţiuni desfăşurate în Portul Constanţa Sud Agigea, poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, beneficiind de suportul informativ al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, au depistat şi indisponibilizat 461.000 pachete cu ţigarete, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 4.610.000 lei dacă ar fi fost originale.

În ziua de 29.07.2014, acţionând în baza unor informaţii privind punerea în circulaţie a unor mărfuri contrafăcute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, beneficiind de suportul informativ al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, au identificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container încărcat cu ţigarete, care sosise din direcţia Olanda, via Grecia, şi avea ca destinaţie finală o societate comercială din R. Bulgaria.

 

În urma controlului efectuat de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, au fost descoperite 461.000 pachete cu ţigări mărcile Marble, Business Royals şi DON, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 4.610.000 lei dacă ar fi originale.
A fost luată măsura indisponibilizării întregii cantităţi de ţigarete şi lăsarea în custodia liniei de shipping până la finalizarea investigaţiilor referitoare la statutul juridic al mărfurilor şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, fapte prevăzuteşi sancţionate de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006, respectiv art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular