Mihai Tararache cere Spital pentru Năvodari

Deputatul PNL, Mihai Tararache, a cerut prin intermediul unei interpelări parlamentare adresate ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, găsirea de soluții pentru ca în viitorul apropiat orașul Năvodari și localitățile din această zonă să beneficieze de un Spital. În opinia deputatului Tararache, este evidentă necesitatea unei asemenea unității într-o zonă urbană care în ultimii ani s-a dezvoltat din ce în ce mai mult.

”Orașul Năvodari nu mai este doar un orășel micuț din Dobrogea. S-a dezvoltat și a devenit un mare centru urban, unde peste 30.000 de suflete își duc viața de zi cu zi, cu bune și cu rele. Năvodariul, domnule ministru, nu mai poate depinde medical de Constanța, ci are nevoie de un spital propriu, unde urgențele să poată fi tratate corespunzător și rapid.

Trebuie să ne gândim, domnule ministru, că în jurul orașului Năvodari, în comunele și satele apropiate, s-au dezvoltat comunități mari de oameni care trebuie să beneficieze de ajutor medical la nevoie, fără a fi nevoie să se deplaseze zeci de kilometri până la Constanța.

Dacă mai luăm în calcul, domnule ministru, și faptul că în timpul verii, cel mai scurt drum către Constanța e mai tot timpul blocat și nu permite trecerea ambulanțelor, veți înțelege că dorința unui spital la Năvodari nu e neîntemeiată, ci perfect rezonabilă. Acum, în Năvodari, funcționează doar un mic centru de permanență, care nu corespunde nevoilor celor peste 70,000 de suflete din zonă.” i-a explicat deputatul de Constanța ministrului Sănătății.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular