Partidul M10 solicită ca fostul cinematograf „Republica” să poarte numele maestrului Jean Constantin

După apariția pe blogul Constanteanul.com a unui articol care semnala situația mincinoasă a fostului cinema Republica, despre care fusesem anunțați că va purta începând cu acest an numele maestrului Jean Constantin, lucru care s-a dovedit doar o vrăjeală electorală, primul partid care a luat act de situație și a cerut respectarea promisiunii respective a fost M10 Constanța.

Partidul M10 Constanța solicită conducerii Consiliului Județean sau consilierilor județeni, indiferent de apartenența politică, să onoreze așa cum se cuvine memoria maestrului Jean Constantin iar în proxima ședință să introducă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre prin care „Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret”, construit în locul fostului cinematograf „Republica”, să primească numele marelui actor constănțean.

De la mutarea la cele veșnice și până astăzi, autoritățile locale au vorbit foarte mult și au făcut foarte puțin pentru omagierea marelui actor constănțean. Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor-Daniel Constantinescu, afirma în primăvara anului 2013 că „am preluat cinematograful „Republica” de la Ministerul Culturii într-o stare de paragină şi ruină. După ce vom finaliza lucrările de reabilitare, noua locaţie se va numi cinematograful „Jean Constantin“.

Astăzi, în mod surpinzător, pe frontispiciul clădirii mai sus menționate, aflată în plin proces de reabilitare cu fonduri europene, nu se regăsește numele maestrului Jean Constantin, ci același nume învechit, cu anumite conotații de tristă amintire, „Republica”.

Pe cale de consecință, Partidul M10 Constanța solicită grupului de consilieri ai Partidului Social Democrat și conducerii social-democrate a Consiliului Județean să materializeze angajamentul colegului și fostului lor șef de partid, președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor-Daniel Constantinescu, iar consilierilor liberali să înceapă, în al doisprezecelea ceas, opoziția cu proiecte în interesul județului Constanța.

Cultura, dar mai ales omagierea puținelor simboluri naționale constănțene, ar trebui să se ridice peste interesele politice personale și de grup, peste luptele politicianiste retrograde, precum și peste nepăsarea aleșilor locali față de adevăratele probleme ale județului Constanța.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular