De marți revine furtuna. Suficient timp pentru a-l demite pe prefect!

Cele mai recente vești sosite din partea meteorologilor arată că începând cu noaptea de marți spre miercuri, codul portocaliu revine în Dobrogea, ninsorile anunțate urmând să fie chiar mai abundente decât au fost până acum și mai ales, însoțite de vânt și viscol. Dacă ne dorim să nu retrăim situația haotică în care ne-am scăldat în aceste zile, cineva ar trebui să facă o sugestie către autoritățile de la București, pentru ca prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, să fie demis cât mai repede cu putință.

Acest personaj a devenit prin incompetența și neputința de care dă dovadă, un pericol public pentru viața tuturor oamenilor care-și pun siguranța pe seama autorităților, pentru a-i salva din fața intemperiilor specifice acestui anotimp. Trebuie demis, cât mai urgent, altfel riscăm ca la furtuna ce va începe de marți să ne așteptăm la pierderi de vieți omenești. Probabil că poate părea o exagerare, dar vă asigurăm că nu este. Prefectul județului Constanța, desemnat prin lege să fie șeful comandamentului de urgență în asemenea situații este pur și simplu depășit de situație.

Iată raportul meteorologilor, emis astăzi în jurul orelor 14.

08.01.2017, ora 14:00 PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU DOBROGEA PRIMA NOAPTE 08.01.2017, 20:00 – 09.01.2017, 08:00 Vremea va fi geroasă. Cerul va fi mai mult noros şi trecător va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări izolate. Temperaturile minime vor fi cuprinse între –16 şi –13 grade. Izolat va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

ZIUA I (LUNI) 09.01.2017, 08:00 – 10.01.2017, 08:00 Vremea se menţine geroasă. Cerul va fi variabil, mai mult noros ziua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –15 şi –9 grade, iar cele minime între –18 şi –10 grade. Indicele IR va coborî, pe arii restrânse sub pragul critic de –32. Izolat va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

ZIUA a II-a (MARŢI) 10.01.2017, 08:00 – 11.01.2017, 08:00 Vremea va fi schimbătoare ca aspect, iar temperaturile vor creşte faţă de ziua precedentă. Cerul se va acoperi treptat. Mai ales în timpul nopţii, pe arii extinse vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare. În partea de est a Dobrogei, unde precipitaţiile vor fi mixte, se va depune polei. Vântul slab şi moderat se va intensifica noaptea, cu viteze care la rafală vor depăşi 60 km/h, spulberând şi troienind zăpada. Stratul de zăpadă nou depus va fi de 10 – 20 cm. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –13 şi –4 grade, iar cele minime între –10 şi –3 grade.

ZIUA a III-a (MIERCURI) 11.01.2017, 08:00 – 12.01.2017, 08:00 Vremea va fi în general închisă şi rece pentru acestă dată. Cerul va fi variabil, mai mult noros ziua, când pe arii extinse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu viteze care la rafală vor depăşi 55 km/h, spulberând şi troienind zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –5 şi +2 grade, iar cele minime între –11 şi –6 grade. ZIUA a IV-a (JOI) 12.01.2017, 08:00 – 13.01.2017, 08:00 Vremea va fi rece pentru acestă dată. Cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –6 şi -1 grad, iar cele minime între –8 şi –4 grade. Director, Şef SRPV, Meteorolog, Marius Coţofan Mariana Frăţilă

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular