Cum și-au bătut joc Făgădău și Răsăuțeanu de locuitorii cartierului Baba Novac

Direcția Urbanism a Primăriei Constanța a organizat, vineri, o dezbatere publică legată de noul Plan Urbanistic Zonal al cartierului Baba Novac. În sala Remus Opreanu s-au adunat pentru a afla noile reguli urbanistice ale zonei, peste 200 de persoane. Oamenii care au decis să-și rupă din propriul timp, interesați de ce se va întâmpla în zona în care locuiesc, aveau să regrete însă decizia de a participa la dezbatere, înțelegând în scurt timp că întâlnirea nu a fost organizată cum trebuie, că noile reguli sunt de multe ori imposibil de aplicat în zona Baba Novac și mai ales că nimeni din conducerea administrației locale nu a fost interesat să vină să le asculte problemele. La finalul articolului vă vom dezvălui și motivul pentru care atât primarul Făgădău cât și viceprimarul Răsăuțeanu au dat cu tifla locuitorilor din zona Baba Novac.

Trebuie să vă spunem însă că, în sală, reprezentanții firmei de urbanism care întocmește noul PUZ pentru zona Baba Novac, au fost total depășiți de situație. În primul rând pentru că încă din start a fost foarte clar că noile prevederi s-ar putea să fie puse în practică, din vina ENEL și a MApN, chiar și peste cinci ani, orizontul de timp fiind neclar.

Reprezentanții firmei MINA M COM au încercat să explice încă din start că au fost nevoiți să lucreze pe vechiul PUZ care cuprindea o serie de ambiguități și reguli complet neclare. Au continuat apoi, explicând că zona va fi traversată de sensuri unice, pentru a fluidiza în acest fel traficul.

Discuția a curs greoi, oamenii fiind în număr mare și fiecare cu propria problemă de rezolvat. Șoselele vor trebui să aibă minim 6-7 metri lățime, iar noile construcții vor fi ridicate cu retrageri de trei metri, pentru a-ți putea așeza mașina în curte. Toate bune și frumoase, până când a fost anunțat că nu vei putea construi decât pe 35 % din terenul tău, lucru care nu a convenit nimănui. În sală s-a cerut prezența RAJA, Enel, sau a cuiva din Primărie. Șeful direcției Urbanism a încercat să salveze lucrurile dar nu a reușit.

În momentul în care s-a spus public că la stradă vor putea fi doar construcții cu maximum patru etaje, lumea a început să râdă și totodată să părăsească sala, fiind foarte clar pentru toți cei prezenți că pe Baba Novac toate blocurile au 10 etaje, deja. În fine, o discuție inutilă, care a reușit mai mult să bulverseze oamenii decât să-i ajute în vreun fel.

Revenind, unde credeți că erau primarul Decebal Făgădău și viceprimarul Costin Răsăuțeanu, în timp ce 200 de constănțeni căutau pe cineva să le rezolve problemele? Vă spunem noi, serveau pomeni la restaurantul prietenului Butnaru, pentru câteva zeci de pensionari, lucru pe care l-a făcut public un PSD-ist foarte încântat de evenimentul cu pricina. Trageți dumneavoastră concluziile.

faga pen faga pens fagadau pensionari

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular