Prostie maximă la Costinești. Consilierul M10, Paul Tănase, spune că oamenii care folosesc Facebook nu contează

Urmărind ședința ordinară a Consiliului Local Costinești am avut parte de una dintre cele mai penibile și neinspirate replici pe care le-am putut vedea în ultimii ani. Dacă am construi un top al gafelor ieșite pe gura unor politicieni, vorbele consilierului M10, Paul Tănase, ajuns în legislativul comunei Costinești mai mult din greșeală decât din competență, s-ar situa cu siguranță pe primele locuri.

Momentul pe care-l puteți urmări în imaginile video se referă la un proiect de hotărâre propus de primarul comunei, prin care urmează să fie achiziționat și instalat un sistem de wireless care să acopere comuna, în cea mai mare parte. Deși e greu de înțeles de ce primarul a ales să legitimeze o achiziție publică prin votul consilierilor locali, investiția ar trebui să crească atractivitatea turiștilor către stațiunea tineretului.

Enervat de faptul că unul dintre consilieri a adus în prim plan dorința mai multor cetățeni, exprimată prin intermediul rețelei de socializare Facebook, ca banii comunei să fie investiți pentru a scăpa de câinii maidanezi, consilierul Paul Tănase a scăpat pe gură o perlă mai mare chiar decât greutatea lui corporală. ”Nu ne interesează ce au de spus oamenii pe Facebook, poate dumneavoastră vă plac. NOI suntem Consiliul Local, dacă oamenii au ceva să ne spună, să vină aici, cum au făcut și alții. SĂ FACĂ CERERE PENTRU A PRIMI LĂMURIRI”, a strigat consilierul M10, Paul Tănase.

Declarația în sine este ridicolă, iar ea devine de-a dreptul penibilă, în condițiile în care se discuta despre instalarea unui wireless, proiect pe care consilierul M10 l-a votat cu ambele mâini. Deranjant este și faptul că omul care spune că persoanele ce-și expun părerile pe Facebook nu contează, este tânăr și are la rândul lui un cont de Facebook. La fel de deranjant este că, măcar la modul teoretic, oamenii înscriși în partidul M10 ar fi trebuit să aibă viziuni mai puțin limitate, moderne, deschise spre dialog cu orice contribuabil.

Putem doar să dăm vina, pentru această declarație neinspirată, pe slugărnicia care a născut în consilierul local un exces de zel. Prezența primarului în sală, foarte rară în acest mandat, a născut în tânărul consilier dorința nebună de a interveni cumva, de a-și justifica existența. Poate de aici acel arogant ”Noi suntem Consiliul Local”.

Gurile rele spun că primarul i-a pregătit deja lui Paul Tănase un post important în conducerea firmei care gospodărește comuna. Și uite așa, excesul de zel în fața primarului devine explicabil. Și dacă iei acest exces de zel și-l combini cu puțină prostie …iese ce-a ieșit.

Ne cerem scuze domnului Paul Tănase că nu am făcut cerere pentru a scrie acest articol, ne asumăm consecințele.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular