Luminița Vlădescu, lăsată fără salariu, în mod abuziv, de primarul Valentin Vrabie

Viceprimarul Medgidiei, Luminița Vlădescu, a trimis astăzi un comunicat de presă, pentru a sesiza opiniei publice modul abuziv în care înțelege să se comporte față de ea primarul în funcție, Valentin Vrabie. Conform Luminiței Vlădescu, din momentul în care viziunile politice n-au mai coincis, primarul a lăsat-o fără mașină, atribuții, birou și de astăzi i-a tăiat chiar și posibilitatea de a încasa un salariu.

”În anul 2016, am fost aleasă, prin votul consilierilor locali din Medgidia, în funcția de viceprimar al orașului. În ciuda faptului că avem viziuni politice diferite, timp de un an și jumătate, atât eu cât și colegii mei, consilieri locali PSD, am votat proiectele inițiate de primarul Valentin Vrabie. Am dat astfel dovadă de bună credință, arătând foarte clar că am fost aleși pentru a sprijini proiectele favorabile cetățeanului.Am tăcut chiar și atunci când domnul primar și-a asumat proiecte gândite și începute de mine. De la începutul anului 2018, poate pe fondul faptului că n-a reușit să construiască destule proiecte durabile, poate pentru că nevoile cetățenilor au fost din ce în ce mai multe iar primarul nu a mai făcut față, atitudinea acestuia față de mine și de colegii mei s-a schimbat, categoric, Valentin Vrabie înțelegând ca de fiecare dată când a venit vorba despre problemele orașului, să arate cu degetul spre viceprimar și consilieri, pentru a indica un vinovat, un responsabil pentru dezastrul din oraș.

Din acel moment, pentru mine, viceprimarul orașului Medgidia a început o perioadă de calvar. Am fost supusă la presiuni incredibile, în speranța că voi demisiona și voi lăsa locul altcuiva, mai aproape de inima primarului. Totul a început prin cuvinte urâte, jigniri care mi-au fost adresate periodic. S-a gândit că fiind femeie nu voi rezista prea mult în fața unui asemenea comportament grobian. Nu a funcționat, așa că s-a trecut la pasul următor, fiindu-mi retrase toate atribuțiile pe care tot primarul mi le stabilise inițial, conform legii. Pentru că nici asta nu a funcționat, primarul mi-a retras dreptul de a mai folosi mașina instituției, iar apoi a mutat reprezentantul rromilor din primarie la biroul viceprimarului, eu nemaiavând birou.

Pentru că nu am cedat, primarul a decis în cursul săptămânii trecute să recurgă la un nou abuz în funcție. În cursul zilei de vineri, pentru că am sesizat că drepturile mele salariale nu au fost virate pe card, așa cum se întâmpla de obicei, am întrebat funcționarii din Primărie de ce mă aflu în această situație. Mi s-a răspuns că primarul a decis să nu mai primesc salariul și mi s-a prezentat un ștat de plată pe care scria un singur cuvânt: BLOCAT.

Considerând că mă aflu în fața unui abuz în funcție, mai ales după toată seria evenimentelor pe care vi le-am descris, am procedat în consecință și am formulat o plângere penală împotriva primarului Valentin Vrabie. Spre deosebire de dânsul, nu consider că trăim pe pământul unui moșier, care, nemulțumit de persoana mea, decide de la sine putere să-mi sisteze drepturile salariale. Legea este una și aceeași, chiar și pentru primar, oricât de greu îi este să înțeleagă acest lucru.

Îmi pun toată încrederea în reprezentanții Parchetului, care ar trebui să sancționeze acest abuz cu celeritate. De asemenea, îmi pun toată încrederea în jurnaliștii constănțeni, sperând că veți prezenta opiniei publice situația dramatică în care s-a ajuns la nivelul administrației locale din Medgidia.”, a scris Luminița Vlădescu, prin intermediul unui comunicat de presă.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular