Turiștii, întâmpinați la Delfinariu de o statuie complet renovată

Nu sunt nici două săptămâni de când președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, venea într-o vizită neanunțată pe la Delfinariu, pentru a verifica modul în care se desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții. Printre nemulțumirile pe care i le-a comunicat directorului Adrian Bîlbă, cea mai importantă a fost legată de statuia ce întâmpină turiștii, în fapt un grup statuar vechi de peste 70 de ani, care avea nevoie de o renovare urgentă.

Adrian Bîlbă a rezolvat problema rapid. Inițial, o firmă de construcții a reparat partea distrusă fizic a statuii, pentru ca mai apoi să fie căutat o soluție pentru a da culoare simbolului. Pentru a scuti timp, fiul directorului, Vlad, s-a oferit ca împreună cu prietenii să schimbe fața statuii, ajutați de mai multe sprayuri profesioniste, pe care instituția le-a pus la dispoziție.

Tinerii Vlad Bîlbă, student la medicină veterinară și Vlad Cornilă, student la design în Haga, au muncit timp de două zile, cam patru ore pe zi, suportând ba căldura infernală, ba ploile răzlețe din această perioadă, În final, statuia are acum un alt aspect, recăptându-și strălucirea de altă dată. Vă prezentăm filmul întregii lucrări, în imaginile de mai jos, pașii efectuați fiind explicați chiar de Vlad Bîlbă.

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular