Poliția Locală amendează grupurile de golani. Mai avem nevoie de Poliția Națională?

Având în vedere sesizarea telefonică adresată Direcției Generale Poliția Locală Constanța, prin dispeceratul insituței de către un cetățean în data de 17.10.2018, în care se făcea referire la faptul că pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, în zona unui magazin comercial vis a vis de o stație de carburant, un grup de aproximativ 15 persoane consumau băuturi alcoolice, tulburau ordinea și liniștea publică prin țipete, larmă, schimb de replici, prin folosirea de expresii vulgare și a unui limbaj licențios, vă aducem la cunoștință demersurile legale întreprinse de către polițiștii locali:
La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de poliție locală care au efectuat verificări și au constatat că aspectele semnalate de petent se confirmă.
Polițiștii locali au procedat la legitimarea persoanelor depistate la fața locului și au efectuat un control corporal sumar al persoanelor în cauză.
Asupra a doi bărbați au fost gasite două piese din metal tip box, concepute să acopere articulațiile degetelor când acestea sunt strânse sub formă de pumn, iar asupra altui bărbat s-a găsit un baston telescopic metalic, de aproximativ 80 cm.
Menționăm că la fața locului a fost găsit abandonat un cuțit metalic, tip fluture, având dimensiunea totală de 22 cm în pozitia deschis, al cărui posesor a fost identificat ulterior.
În acest caz au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2750 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar în conformitate cu prevederile art.5, alin.3 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor s-a dispus măsura complementară de confiscare a bunurilor menționate anterior.

WhatsApp Image 2018-10-18 at 11.00.55
Ca urmare a intervenției efectuate de către polițiștii locali manifestarea publică nelegală a încetat, iar zona a fost eliberată.
Pentru prevenirea săvârșirii unor astfel de fapte antisociale solicităm în continuare cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă.
Pentru utilizatorii aplicației whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.
Activități similare se vor derula în mod sistematic pentru asigurarea unui climat public civilizat.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular