Cine este afaceristul care vrea să lanseze compania Air Constanța

Compania aeriană despre care discutăm a fost deja înființată de omul de afaceri Mohammad Murad, încă de la începutul anului 2014. Acesta a achiziționat din străinătate un Boeing 737 cu 148 de locuri iar ulterior a mai comandat încă 3 aeronave.

Am înfiinţat compania pentru că am simţit nevoia de a face un produs complet. Dacă ai hotelul şi transportul înseamnă că un astfel de pachet este cel mai convenabil pentru un turist, care nu mai cumpără pe bucăţi. Cei care asigură managementul firmei sunt oameni profesionişti, care au lucrat în domeniu” declara Murad în Martie 2014, pentru Mediafax.

MOHAMMAD-MURAD
Omul de afaceri Mohammad Murad

Pornind de la ideea lui Murad, anul acesta, administratorii Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu au declarat că sunt discuții cu un operator privat care vrea să aducă două aeronave pe aeroportul constănțean.

Se va numi Air Constanța! Nu putem spune încă cu cine, dar se va face cât de curând. Depinde de operatorul privat care își va asuma proiectul. Cu cele două aeronave vom atinge 14 destinații. Deocamdată suntem în discuții avansate. Dacă iese proiectul acesta, pentru Constanța va fi ceva fenomenal”, a spus în august 2018, Bogdan Artagea, directorul aeroportului Kogălniceanu, citat de ct100.Ro

Air Constanta
Air Constanta

În vârstă de 55 de ani, posesorul unei averi de peste 150 de milioane de euro, afaceristul Mohammad Murad și-a anunțat la finalul lunii iulie intenția de a candida pentru poziția de primar al Constanței, la următoarele alegeri.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular