Constanta.RO

Premieră la Microrezervația Constanța. Un ou de smarald cum n-ai mai văzut

0

Primăvara vine cu surprize la Microrezervația Constanța. Pasărea EMU a depus un ou, fenomen în premieră pentru instituția constănțeană. Oul este mare, colorat într-un verde frumos și urmează a fi clocit de masculul speciei.

„Este un ou de 660 grame, literatura de specialitate spune că pot ajunge până la 700 grame, cu o lungime de 14 centimetri. Pe viitor așteptăm și alte ouă, acestea putând fi depuse la 2-3 zile“, a declarat Anca Mihai, biolog muzeograf în cadrul CMSN Constanța.

„Așteptăm ca masculul să clocească fiindcă la această specie – culmea monogamiei – masculii clocesc având grijă apoi și de pui. După dispariția dinozaurilor (66 milioane de ani în urmă) pământul avea ca prădător suprem niște păsări uriașe, dintre care unele de peste 3 m înălțime – Gastornis sau pasărea terorii – fiindcă terorizau micile mamifere ce se pregăteau să ia locul marilor reptile. Timp de 10 milioane de ani au făcut legea pe toate continentele cu excepția celui asiatic. Din ele se trag struții de azi, Ordinul Struthioniformes“, a spus și dr. Adiran Bîlbă, directorul CMSN Constanța.

Reamintim că în această perioadă un bilet pentru Microrezervație, Delfinariu și Păsări Exotice, costă 12 lei pentru adulți, 3 lei pentru elevi și studenți, în timp ce copiii până la 7 ani pot intra gratuit.




About Author

Lasa un raspuns

− 4 = 1