Constanta.RO

Amiralul Chițac iese la încălzire pentru fotoliul de primar al Constanței

0

Conform unor zvonuri din mediul politic local, Contraamiralul (r) Vergil Chițac, fost decan și rector al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” se află în discuții cu USR Constanța, pentru a candida la localele de anul viitor, pentru fotoliul de primar, susținut de Alianța USR-PLUS.

Nu este pentru prima dată când numele lui Chițac este vehiculat ca posibil candidat din partea USR Constanța, însă până acum am avut doar tatonări sporadice și lipsite de substanță, care nu s-au concretizat într-un acord.

Vergil Chițac și-a făcut intrarea în politică în februarie 2016, atunci când a lăsat uniforma de amiral în favoarea costumului de politician, fiind candidatul PNL pentru funcția de primar al Constanței. Lansat destul de târziu în cursa electorală, Chițac a reușit totuși să obțină un scor foarte bun, rezultatele finale ale alegerilor locale din 2016 pozitionandu-l pe locul al doilea după Decebal Făgădău, la o diferență de doar 7,38 puncte procentuale.

Plecat ca favorit, din poziția de viceprimar, Decebal Făgădău a scos cu greu 42,01%, în timp ce Amiralul Chițac, dintr-un foc, în doar trei luni și jumătate, a obținut 34,63%, devenind astfel primul candidat al opoziției din Constanța cu șanse reale, și care, dacă ar fi fost lansat mai din timp, l-ar fi surclasat probabil pe Decebal Făgădău.

Desigur, surprinzătoarea performanță a lui Vergil Chițac s-a datorat și scandalurilor interminabile din primăria Constanța, începând cu anchetele ce-l vizau pe primarul demisionar Radu Mazăre, până la relațiile dubioase și de lungă durată ale familiei Făgădău cu tripleta de tristă amintire Mazăre-Constantinescu-Strutinsky.

După alegeri, amiralul a devenit senator din partea PNL Constanța, dar un an și jumătate mai târziu, acesta a demisionat din partid, acuzând falsificarea alegerilor interne de la organizația municipală a PNL local, din 31 martie 2017. Și pentru că Ludovic Orban, președintele PNL, nu s-a preocupat să tranșeze problemele din filiala de la Constanța, amiralul a ales să devină independent.

Conform criteriilor de integritate ale USR, cei pe care partidul îi poate susține în alegeri, sau persoanele care dores să facă parte din acest partid, trebuie să nu fi fost înregimentate politic în ultimii doi ani de zile. Ei bine, în septembrie 2019, Vergil Chițac urmează să devină eligibil pentru a fi susținut de USR Constanța, având în vedere că se împlinesc doi ani de când acesta a demisionat din PNL.




About Author

Lasa un raspuns

− 2 = 1