Din 2009 şi până în prezent, compania Megaconstruct SA, aparţinând milionarului Dan Grigore Adamescu, a reuşit să adjudece toate licitaţiile publice de concesiune a distribuţiei de gaze organizate de Ministerul Economiei Naţionale, pentru localităţi care fac parte din colegiul electoral nr. 5 al judeţului Constanţa. Primul pas a fost făcut pe 20 februarie 2009, când Megaconstruct a pus piciorul în zonă, câştigând cu greu licitaţia pentru Mangalia şi staţiunile ei – Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Cap Aurora şi Saturn. Pe 13 iulie 2012, compania lui Adamescu a câştigat, de data aceasta extrem de facil, şi licitaţiile pentru Costineşti şi 23 August, rotunjindu-şi portofoliul potenţial de clienţi. Investiţiile totale la care s-a angajat Megaconstruct se ridică la 26,4 milioane de lei (5,8 milioane de euro). În ciuda sumei considerabile, afacerea pare din capul locului una de mare succes, având în vedere că cele trei localităţi care vor fi branşate la gaze se situează pe litoralul Mării Negre, având facilităţi turistice. Totuşi, lui Adamescu i-a scăpat concesiunea zonei „Agigea – Eforie Nord – Eforie Sud”, localităţi aflate tot pe malul mării, dar într-un alt colegiu electoral, pentru care afaceristul nu a manifestat nici un fel de interes, ca dovadă că nu s-a înscris la licitaţie. Privind din elicopter, s-ar putea spune că Adamescu nu a vrut litoralul, ci doar Colegiul 5. Această formă de selectivitate ne îndreptăţeşte, însă, să ne întrebăm dacă avem de-a face cu o banală coincidenţă sau, dimpotrivă, cu o împărţeală a sferelor de influenţă, după principii nu tocmai concurenţiale, între noul intrat pe piaţă – Dan Grigore Adamescu – şi jucătorii „Old-Boys” de la Congaz.
Buturuga mică răstoarnă carul mare… cu o redevenţă de 7%
La începuturi, cele două grupări chiar au jucat după principii concurenţiale. Dovada constă în faptul că licitaţia pentru Mangalia şi staţiunile ei, din 20 februarie 2009, de la care a început totul, a fost una în întregime demnă de economia de piaţă. La aceasta s-au înscris doi concurenţi dispuşi să se bată, în mod real, în oferte. În primul rând, Congaz SA Constanţa, companie înfiinţată în 1999 de Consiliul Judeţean Constanţa, condus la acea vreme de Stelian Duţu, ajunsă, ulterior, printr-o politică a guvernului Năstase, în portofoliul Petrom, Distrigaz Sud şi Petroconst. La momentul de faţă, după privatizările de răsunet, compania este deţinută de S.C. GDF SUEZ ENERGY ROMANIA S.A. Bucureşti, S.C. OMV PETROM S.A. Bucureşti, E.ON RUHRGAS INTERNATIONAL GmbH Germania, S.C. PETROCONST S.A. Constanţa şi o serie de acţionari nesemnificativi. Era de aşteptat ca societatea Congaz să-şi dorească distribuţia de gaze pentru tot judeţul Constanţa, că aşa erau aranjate jocurile la transferul acţiunilor de la Consiliul Judeţean Constanţa la firmele energetice pregătite de Năstase pentru privatizare. Între timp, însă, România o cotise spre dreapta, intrase în UE şi avea obligaţii de a concesiona prin licitaţie publică, iar nu prin înţelegeri oculte. Al doilea ofertant a fost Megaconstruct SA, compania lui Dan Grigore Adamescu. Cum, vorba proverbului, buturuga mică răstoarnă carul mare, Adamescu a reuşit să câştige licitaţia, oferind o redevenţă de 7% din tariful de distribuţie aplicat la totalul cantităţii de gaze naturale distribuite. Spre comparaţie, pe 11 aprilie 2008, Congaz câştigase licitaţia pentru distribuţia de gaze naturale în comuna Cumpăna, pentru o redevenţă de 1,5% din tariful de distribuţie. La nivelul întregii ţări, nici un alt contract nu avea o redevenţă mai mare de 2%, însă concurenţa reală a condus la această premieră absolută, a redevenţei de 7%, neegalată nici la momentul de faţă
Megaconstruct îşi face reţelele cu unul din acţionarii Congaz. Redevenţele coboară la 1%
Ceea ce s-a întâmplat în illo tempore, nu avea să se mai repete. Ca un făcut, Congaz şi Megaconstruct nu s-au mai bătut niciodată la vreo licitaţie de concesiune a distribuţiei de gaze. Aşa se face că multinaţionalii şi-au rotunjit portofoliul cu localităţi precum Eforie Sud, Eforie Nord, Agigea şi Valu lui Traian, unde au licitat singuri şi nestingheriţi de nimeni, obţinând, aşa cum era de aşteptat, redevenţe de 1,1% şi 1,2%. În oglindă, Megaconstruct nu a mai avut nici o concurenţă la licitaţiile pentru Costineşti şi 23 August, pe care şi le-a adjudecat, în calitate de ofertant unic, pentru redevenţe de 1%. Că această evoluţie în oglindă este o simplă coincidenţă sau o împărţeală golănească a sferelor de influenţă, nu ne poate spune decât Consiliul Concurenţei, dacă această instituţie ar fi interesată să afle de ce statul român câştigă din ultimele concesiuni din judeţul Constanţa de şase ori mai puţin decât din prima. Nici noi nu putem să înclinăm balanţa, neavând probele pe care doar instituţiile statului le pot produce, motiv pentru care ne limităm doar la lansarea întrebării. Să mai spunem doar un lucru interesant: anume, că atât Megaconstructul, cât şi Congazul, au acelaşi antreprenor general de construcţii, respectiv societatea Petroconst a milionarului Dumitru Cilibia. Or, Petroconst este o mare firmă specializată în plantarea conductelor de gaze, dar, a naibii coincidenţă, este acţionar minoritar la Congaz şi execută prestaţii pentru „concurentul” lui Congaz – respectiv Megaconstruct SA.
Un articol de Adrian Cârlescu
