Prinsa cu 2000 de tigari de contrabanda in P.T.F. Vama Veche

contrabanda-tigari-serbiaPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în P.T.F. Vama Veche o persoană de sex feminin care încerca să introducă în ţară 1.940 de ţigarete netimbrate fără documente de provenienţă.
În data de 22.02.2013, în jurul orei 03.15, în P.T.F. Vama Veche au fost efectuate formalităţile de control asupra unui autocar ce se întorcea în ţară din direcţia Turcia.
Asupra unei persoane de sex feminin, M.G., în vârstă de 65 ani, domiciliată în municipiul Medgidia, au fost descoperite, ascunse pe corp sub haine, 1.940 ţigarete netimbrate fără documente de provenienţă.
Cercetările au stabilit faptul că persoana în cauză a achiziţionat ţigaretele dintr-un bazar din Turcia cu scopul comercializării pe raza judeţului Constanţa.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de ţigarete, cu o valoare de aproximativ 776 lei, şi au aplicat persoanei în cauză o sancţiune contravenţională de 1.000 lei conform Legii 12/1990 republicată.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular