Copil electrocutat în triajul CFR Palas

triajpalas1-1336315420Trăim în oraşul Constanţa cu toţii şi sunt câteva ştiri cu care ne-am obişnuit să ne întâlnim din când în când. Suntem pe litoral aşa că ştirile cu persoane care-şi pierd viaţa în mare, sunt la ordinea zilei. O altă zonă periculoasă, despre care auzim din timp în timp că produce victime, este triajul CFR Palas. Din fericire, în ultimii ani, zona respectivă a fost protejată împiedicând evenimentele tragice să se întâmple, singura excepţie fiind un agent de pază al firmei Speed Escort, care dintr-o neglijenţă a sfârşit ars de viu pe un vagon din zona respectivă.

Cei mai expuşi pericolului sunt copiii celor care locuiesc în casele din apropiere. Adeseori micuţii se joacă printre vagoane, nesupravegheaţi, fără să conştientizeze riscurile la care se supun. Povestea s-a repetat astăzi, atunci când un copil de 13 ani, venit la joacă împreună cu prietenii săi, a intrat într-un arc electric. Se poate spune însă că norocul i-a surâs, informaţiile venite până la această oră arătând că personajul ştirii noastre, despre care nu ştim încă dacă e băiat sau fată, a fost aruncat de arcul creat, scăpând doar cu arsuri pe faţă şi pe mâini. Chiar dacă astăzi vorbim de un caz fericit, ar fi timpul ca în triajul CFR Palas să fie luate măsurile necesare pentru ca astfel de evenimente să devină o amintire neplăcută.

UPDATE. Iata ce spune politia despre acest caz: ” La data de 21 aprilie a.c., ora 19.20, poliţiştii Secţiei Regionale Transporturi Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în triajul staţiei C.F. Palas, o persoană a fost electrocutată. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că, pe linia 2A din triajul statiei C.F. Palas, lângă un vagon de marfă, este întinsă pe terasamentul căii ferate o tânără, ce prezenta arsuri pe suprafaţa corpului. Din primele cercetari efectuate, victima a fost identificată ca fiind o minoră de 13 ani, care, în cursul zilei, s-a deplasat împreună cu doi prieteni în triajul staţiei C.F. Palas, s-a urcat pe vagonul de marfă staţionat, intrând în zona liniei de înaltă tensiune CFR, electrocutându-se. Victima a fost transportată cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular