Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Ostrov un cetăţean român care era urmărit general pentru a ispăşi o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.
În data de 25.04.2013, în jurul orei 21.00, în P.T.F. Ostrov s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră doi cetăţeni români, care călătoreau cu un autoturism marca Ford Galaxy, înmatriculat în R. Bulgaria. Pasagerul din dreapta, C.N., în vârstă de 58 ani, domiciliat în judeţul Suceava, figura în baza de date ca fiind urmărit general. Pe numele lui fusese emis un ordin pentru a ispăşi o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de persoane. Bărbatul a fost reţinut de poliţiştii de frontieră, urmând a fi predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Suceava.