Constanta.RO

Iorguş spune că Primăria Mangalia se află în pragul insolvenţei

0

iorgus-1336425325Într-o conferinţă de presă, fostul primar şi deputat Zanfir Iorguş a atras atenţia că Municipiul Mangalia se află în pragul insolvenţei. „Sunt peste 200 de miliarde datorii din mandatul 2008-2012, la care se adaugă încă 200 de miliarde împrumutate recent. În total, peste 400 de miliarde, adică mai mult decât (jumătate din – n.r.) bugetul oraşului. Într-o societate aşezată din punct de vedere instituţional, Primăria Mangalia trebuia fie în insolvenţă”, a declarat Iorguş, citat de presa locală. Potrivit Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată, şi OUG 46/2013, unităţile administrativ-teritoriale pot fi declarate în stare de insolvenţă, atunci când înregistrează, timp de 120 de zile consecutiv, datorii neplătite care ating nivelul de 50% din bugetul local. OUG 46/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României în data de 24 mai, urmând să se aplice în mod efectiv, după 30 de zile, timp în care Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice au obligaţia să întocmească registrele de situaţii de criză, respectiv de insolvenţă. Ascunderea stării de insolvenţă de către primari este faptă penală, potrivit Ordonanţei adoptate de Guvernul Ponta.




About Author

Lasa un raspuns