Să înceapă dansul: încă 22 de primari declarați incompatibili de ANI

brailoiu-vertÎn urma presiunilor venite din mass-media dar și din partea unor partide politice, Agenția Națională de Integritate a publicat lista completă a primarilor din județul Constanța care s-au aflat în stare de incompatibilitate, deținând poziții în cadrul AGA al RAJA Constanța. Așa cum am mai scris, PSD încearcă disperat să-și salveze aleșii, eliminând din legea 215/2001 paragrafele legate de incompatibilitate iar dacă acest plan nu va reuși, județul Constanța se va afla într-un real colaps politic, fiind nevoie de alegeri în aproape toate primăriile din județ. Publicăm mai jos comunicatul exact al ANI, cu lista completă a primarilor care se văd acum nevoiți să-și caute dreptatea în instanță, cel puțin până la momentul în care ai lor colegi din parlament vor reuși să-i salveze.

”Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 42 de aleși locali din județele Sibiu și Constanța ca urmare a exercitării simultane de către aceștia atât a funcției de primar sau viceprimar, cât și a calității de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a societăților comerciale de interese local, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităților.

Astfel, 22 de aleși locali din Jud. Constanța s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcției de primar sau viceprimar, cât și a calității de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a S.C. RAJA S.A. Constanța. De asemenea, 20 de primari din Jud. Sibiu s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a deținerii simultane a funcției de primar și a  calității de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în cadrul A.G.A. a S.C. APĂ CANAL S.A. Sibiu, după cum urmează:

Jud. Constanța:

1) MATEI NICOLAE, Primar al Orașului Năvodari, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului 2008 – 2012;
2) CÎRJALIU CRISTIAN MARICEL, Primar al Comunei Agigea, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iunie 2008 – 16 ianuarie 2012;
3) BRĂILOIU ION OVIDIU, Primar al Orașului Eforie, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 iulie 2008 – 25 ianuarie 2012;
4) MICU FLORIN CONSTANTIN, Primar al Comunei Tuzla, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 – 29 iunie 2009;
5) NĂDRAG TUDOR, Primar al Orașului Hârșova, se află în stare de incompatibilitate începând cu anul 2008 (mandatele 2008 – 2012 și 2012 – prezent);
6) URDEA NICOLAE, Primar al Comunei Limanu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 05 iunie 2008 – 19 decembrie 2011;
7) CHIRU DUMITRU, Primar al Comunei Lumina, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 august 2008 – 26 octombrie 2011;
8) RADU CONSTANTIN, Primar al Comunei Amzacea, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 ianuarie 2012;
9) CHIRIAC GHEORGHE, Primar al Comunei Mereni, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 februarie 2008 – 03 februarie 2012;
10) GAJU MARIANA, Primar al Comunei Cumpăna, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 iunie 2007 – 28 februarie 2013;
11) GĂLBINASU MARIAN, Primar al Comunei Corbu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 august 2008 – 27 ianuarie 2012;
12) IORDACHE GELU, Primar al Orașului Băneasa, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008  – 28 februarie 2012;
13) MANTA GHEORGHE, Primar al Comunei Chirnogeni, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 – 19 martie 2013;
14) NICOLIN ION, Primar al Orașului Negru Vodă, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008  – 22 februarie 2012;
15) STAN NICULAE, Primar al Comunei Pecineaga, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012;
16) STELIAN GHEORGHE, Primar al Comunei Topraisar, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iulie 2008 – 31 ianuarie 2012;
17) SUCIU IOAN, Primar al Comunei Ciobanu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 noiembrie 2008 – 23 decembrie 2010;
18) TELEHOI CRISTIAN, Primar al Comunei Cobadin, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 noiembrie 2008 – 22 iulie 2009;
19) DAN MARIAN, Primar al Comunei Deleni, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 07 februarie 2012 (ca urmare a deținerii simultane a funcției de primar și a calității de reprezentant al comunei Deleni în A.G.A. a S.C. RAJA S.A. Constanța) și în perioada 28.09.2010 – prezent (ca urmare a deținerii simultane a funcției de Primar și a calității de reprezentant al Comunei Deleni în cadrul Serviciului Administrativ Local Deleni S.R.L.);
20) IOSIF VALER MUREȘAN, Primar al Comunei Mihail Kogălniceanu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 – 21 iunie 2012 (ca urmare a deținerii simultane a funcției de primar și a calității de reprezentant al Comunei Mihail Kogălniceanu în A.G.A. a S.C. RAJA S.A. Constanța) și în perioada 29 aprilie 2011 – 21 iunie 2012 (ca urmare a exercitării concomitente a funcției de primar și reprezentant al Comunei Mihail Kogălniceanu în cadrul M.K. Pazã și Protecție S.R.L.);
21) MARIUS STEFAN, Viceprimar al Comunei Independența, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 24 octombrie 2008;
22) BURCEA ION, Viceprimar al Comunei Lipnița, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 iulie 2008  – 09 februarie 2012.

Astfel, toți cei 22 de primari sau viceprimari au încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar și viceprimar […] este incompatibilă cu […] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local”.

Toate persoanele menționate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cu excepția lui CÎRJALIU CRISTIAN MARICEL, GĂLBINASU MARIAN, STAN NICULAE, TELEHOI CRISTIAN și  BURCEA ION, toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare puncte de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.”

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 3 iulie 2013

Similar Articles

Comments

  1. […] Reamintim că la data de 3 iulie, a.c. 22 de aleși locali din Jud. Constanța au fost declarați în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcției de primar sau viceprimar, cât și a calității de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a S.C. RAJA S.A. Constanța. Puteți citi mai multe dând cick aici: https://constanta.ro/sa-inceapa-dansul-inca-22-de-primari-declarati-incompatibili-de-ani/. […]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular