Ecologiștii propun alegătorilor o construcție politică a cetățenilor

IMG_0755Reprezentanții Partidului Ecologist Român s-au aflat ieri în fața alegătorilor constănțeni, pentru a propune o nouă formulă politică. Cea mai bună descriere a modului în care vor să reconstruiască ecologiștii clasa politică a făcut-o în deschidere chiar președintele delegat, Dumitru Bădrăgan. ”Propunem o listă a cetățenilor candidați pentru Parlamentul European, o listă care reprezintă o provocare pentru toate partidele politice, o listă a oamenilor care doresc să schimbe ceva pentru  Romania și în care regăsim cetățeni care au respect pentru țară. Un proiect necesar pentru perioada 2014-2020, oameni care nu au trecut prin furcile caudine ale partidelor politice, oameni care vin din societatea civilă și care doresc într-adevăr să schimbe ceva pentru România. Oferim o șansă României ca în Parlamentul European să fie reprezentată de către cetațeni interesați de proiecte și strategii europene, de promovarea unui stat care prin modul său de acțiune să fie respectat. Propunem cetățenilor să voteze cetățeni”, a declarat Dumitru Bădrăgan.
Primul candidat pe lista ecologiștilor este cunoscutul jurnalist Radu Moraru. ”Nașul” și-a explicat dorința de a intra în viața politică prin prisma frustrărilor pe care companiile ce vor să exploateze gazele de șist i le-au creat, prin modul lor de acțiune. Știți cum arată un contract între Cehvron și țăranii proprietari de pământuri? E un contract pe câțiva ani prin care compania ce exploateaza e derogată de orice răspundere pentru orice pagube produse mediului și terenului. Nu răspund pentru bolile pe care animalele le vor suferi. În același timp pentru orice încălcare măruntă a contractului, proprietarul plătește sume de peste 5000 de lei.Când vezi ca aproape 80 % din teritoriul României va fi insămânțat cu sonde, te întrebi dacă oamenii ăștia sunt sănătoși la cap. S-au investit milioane de euro la Băile Felix și acum vor să pună sonde acolo. Radu Moraru spune că întâlnirea cu președintele delegat al PER, a fost una conjuncturală, acesta fiind avocatul care l-a reprezentat în procesele ce i s-au intentat ca jurnalist. De la întâlnirile dese pe care le-au avut din postura de client-avocat, până la implicarea în politică a jurnalistului n-a mai fost decât un pas. Pasiunea comună pentru un mediu sănătos dar și dorința unei construcții politice din care să nu facă parte foști activiști, l-au convins pe Radu Moraru să deschidă lista pentru alegerile europarlamentare a Partidului Ecologist Român. Radu Moraru susține chiar că decizia de a se afla pe listă a venit cu o zi înainte de depunerea candidaturilor, atunci când și-a dat seama că acești oameni pe care și el i-a sprijinit și propus ar avea numai de beneficiat de prezența sa în fruntea lor. Tranșant, așa cum publicul îl știe de la televizor, Radu Moraru a recunoscut că nu poate promite sau garanta nimic. Pot garanta cu buletinul. Pot să vă spun ce am făcut în ultimii 25 de ani. Pot să spun că sunt curajos și nu sunt șantajabil. Sunt curajos. Îi cunosc pe golanii din politică. Eu cred că ei nu mai au nimic de spus. Cred ca avem nevoie de o schimbare profundă, însă să vă dau o garanție nu pot. Ați fost mințiți prea mult. La fel de sincer, ”nașul” recunoaște că ar fi putut candida din partea unui partid mare, doar că nu-i plac bătăliile simple și nu e ipocrit.
Gheorghe Florin Cârciu, un alt candidat al ecologiștilor are ceva din naivitatea unui tânăr creștin, ardelean care a trăit în ultimii 20 de ani mai mult în Franța, acolo unde conduce o afacere în construcții cu peste 100 de angajați, majoritatea români. Sătmăreanul Cârciu și-a început discursul cu un ”Hristos a înviat” care a făcut sala să amuțească. Trebuie să recunoaștem că aici, în zona Dobrogei, suntem obișnuiți cu această adresare doar pentru câteva zile după Înviere. ”Sunt mândru că fac parte din această listă a cetățenilor dar nu numai. Astăzi candidăm din partea PER și vreau să vă dezvălui că în fiecare zi îmi dau seama că ne-am legat la un proiect frumos dar foarte greu. Am fost întrebat la ce-mi trebuie mie politică. Am ales politica pentru că trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a schimba viitorul. Suntem aici unde suntem pentru că foarte mulți facem o socoteală continuă dacă avem nevoie să ne implicăm în politică. Trebuie s-o facem pentru că așa avansează lumea, vrem nu vrem. Am constatat că lumea nu are curaj să voteze cu partid mic. Cred că fiecare dintre români ar trebui să se implice în politică. Fiecare dintre noi, cei care candidăm din partea PER, venim în fața alegătorilor dovedind că am făcut ceva în viață. Cei mai mulți dintre politicienii actuali au făcut doar politică, nu au o meserie. ”, declară Florin Cârciu. Oșan prin naștere, parizian prin adopție, ecologistul de numai 41 de ani nu a văzut niciodată până acum Marea Neagră, recunoscând de altfel că n-a avut timp până acum pentru un concediu. Întrebat despre Constanța, Gheorghe Florin Cârciu și-a pus mâinile în cap și a răspuns scurt: ”arată deplorabil”. L-am tot văzut la televizor pe Radu Mazăre îmbrăcat fistichiu, am tot auzit câte a facut Radu Mazăre și ce bine merge Constanța. Nu-mi dau seama de ce toate aceste lucruri, pentru ca din exterior nu se vede nimic bun. Vă mulțumiți aici cu câteva blocuri pentru săraci, dar să știți că și Franța a făcut blocuri pentru săraci și au ajuns la concluzia că e cea mai mare greșeală a lor. În zonele respective se întâmplau cele mai mari infracțiuni. Oamenii trebuie împinși să progreseze, nu închiși în containere. Mi se pare ridicol ce s-a construit, astea nu-s locuințe, sunt niște containere. Domnul Mazăre ar trebui să mai lase turbanele și să se ocupe de orașul Constanța. Un primar ar trebui să fie model iar el nu este”, a declarat vizibil iritat, Florin Gheorghe Cârciu.  De altfel, sătmăreanul a fost completat de Radu Moraru, care a declarat că primarului Mazăre ar trebui să-i crape obrazul de rușine pentru felul dezastruos în care arată Constanța, un oraș care are totuși acces la resurse financiare mult mai mari decât alte orașe de provincie.
Un alt candidat, poate mai cunoscut publicului din România, este Doru Mărieș, revoluționarul pe care Victor Ponta îl numea în urmă cu doi ani un ”impostor care are relații toxice cu Traian Băsescu și cu PDL și a reprezentat tot ceea ce înseamnă murdărirea idealurilor celor care au ieșit în stradă în decembrie 1989”. Despre același Mărieș, Ion Iliescu declara în 2011 că este un ”impostor nenorocit care-și permite să se prezinte ca lider revoluționar  deși n-a participat la revoluție (probabil nu la a dânsului)”.  În realitate, Doru Mărieș a fost în toți acești ani lider al organizației 21 decembrie.   S-a luptat prin toate mijloacele, ortodoxe sau nu pentru adoptarea câtorva legi esențiale după revoluție: imprescribilitatea crimelor din 1989 și de la mineriade, Legea lustrației. A participat activ la “Golaniada” din Piata Universitații din 1990. A susținut inițiativa  și discursul din Parlament al Președintelui Traian Băsescu de condamnare a comunismului. A caștigat un proces intentat statului roman la CEDO, pentru a stopa prescribilitatea crimelor de la revoluție și de la mineriade.
E simplu de înțeles astfel, de ce eu, autorul, recunosc vădit că-mi doresc astfel de oameni în Parlamentul European. Când Iliescu te înjură în tandem cu Ponta, meriți să fii votat masiv, doar pentru a da o palmă celor care au confiscat revoluția și în ultimii ani chiar întreaga viață a poporului roman. Da, îmi doresc un jurnalist incisiv în politica românească, pentru că știm cu toții în ce fel a evoluat gluma numită ”Dan Diaconescu politicianul”. Și da, cred că Dumitru Bădrăgan merită un loc în Parlamentul European, pentru luptele pe care le-a dus alături de oameni la Pungești și în toate locurile unde cetățenii s-au luptat cu marii exploatatori de gaze de șist.
Și dacă tot suntem în ziua concursului Eurovision, nu pot să nu-mi aduc aminte că în urmă cu ceva timp, tinerii din întreaga Europă, au votat masiv pentru ca trupa Lordi, o trupă rock să câștige un concurs de muzică pop. Mi-aș dori ca în ziua alegerilor, tinerii din țara asta să voteze cu ecologiștii, măcar pentru a face o aroganță și a arăta partidelor mari că nu sunt eterne.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular