16 milioane de euro primește firma Polaris pentru curățenia orașului Constanța, pentru un singur an. Greu de înțeles ce face pentru banii respectivi, pentru că oriunde întorci capul în Constanța, constați că gunoaiele stau mormane pe străzi, fără ca firma remunerată pentru a face curat să ia vreo măsură. Pentru a înțelege mai clar felul în care banii sunt aruncați pe fereastră la Constanța, luați ca termen de comparație orașul Cluj, sensibil egal ca mărime cu orașul nostru. Ardelenii plătesc pentru curățenie, 30 de milioane de euro PENTRU 8 ANI, contract ce se împarte la două firme. Așadar, undeva la 3,75 milioane de euro pe an, adică de patru ori mai ieftin decât la Constanța.
Revenind la noi acasă, se pare că primarul Radu Mazăre ține morțis să recreeze complet imaginea Egiptului antic, despre care se știe că era insalubru și acoperit de gunoaie. Orice turist care are curajul să treacă prin centrul orașului se va lovi de o imagine apocaliptică. Clădiri aproape dărâmate, piețe murdare și pline de gunoi și străzi pe care nu s-a mai făcut curățenie de luni de zile. Piața Griviței, pe care am filmat-o ieri, este mai mult decât o zonă mizerabilă, este un veritabil focar de infecție, pentru că în acea zonă se vând alimente, care ajung în casele constănțenilor. Imaginile sunt mai mult decât edificatoare.
Și exemplele nu se opresc aici. În tot orașul Constanța găsești mizerie și gunoi lăsat să pută-n soare. Primarul n-are timp de orașul lui, e ocupat să se facă de râs prin Mamaia, costumat în diverse personaje, în timp ce noi, muritorii de rând, ne sufocăm sub gunoaie. Mulțumim faraoane!