Dosarul Microsoft. SIVECO a pierdut războiul cu Sebastian Ghiță?

În urmă cu trei săptămâni aminteam într-un material dedicat “Dosarului Mega IT” aflat în lucru la Direcția Națională Anticorupție, despre contractele firmei SIVECO verificate chiar de Corpul de Control al primului ministru. Ieri dimineață, Irina Socol – președintele SIVECO România a fost arestată preventiv la propunerea procurorilor, aceasta fiind acuzată de evaziune fiscală. În ciuda faptului că “Dosarul Mega IT” se afla pe masa DNA, cei de la SIVECO au fost săltați de Procurorii Parchetului de pe langâ Curtea de Apel București iar ceretările s-au efectuat cu sprijinul Poliției. De ce oare

Cei de la DNA s-au trezit pe masă cu un raport al Corpului de Control al primului ministru Victor Ponta care făcea referire la contractul privind Sistemul Educațional Informatizat, încheiat de Ministerul Educației și firma SIVECO Romania, în valoare de 124 milioane EUR (derulat în 6 etape, în perioada 2001-2009). De ce s-a obosit oare Corpul de Control al premierului Victor Ponta să verifice un contract derulat în ultimii 14 ani, trecut prin toate guvernările de la Adrian Năstase până în prezent ? Se căuta oare un ac în carul cu fân sau un nod în papură firmei SIVECO?
Este în joc reputația unei firme mari, SIVECO Romania SA raportând în 2013 o cifră de afaceri de 46 milioane EUR. Compania este administrată de Irina Socol, fostă angajată a Institutul român de Cercetări pentru Tehnologia Informaţie. Se pare că deranjat de activitatea SIVECO în România n-a fost Victor Ponta cât prietenul său de la ASESOFT, deputatul PSD Sebastian Ghiţă. Speculațiile au fost întârite de faptul că, după primele concluzii ale raportului realizat de Corpul de Control, televiziunea patronată de Ghiță a dat cu SIVECO de toți pereții. În replică SIVECO (prin intermediul postului Antena 3) l-a acuzat pe Sebastian Ghiţă că s-a folosit de ASESOFT Internațional, în parteneriat cu alte două companii (Teamnet International SRL şi Star Storage SRL) ca să obţină ilegal un contract de la Agenţia de Mediu, în valoare de 15 milioane EUR. Mai mult decât atât, în reportajul difuzat de Antena 3 se afirma că Emil Boc a dat 15 milioane de euro din banii contribuabililor pentru ca Sebi Ghiţă să fure de la Elan Schwartzenberg o parte din Realitatea TV şi să înfiinţeze România TV.

Cristian Sima: “În spatele SIVECO se află eminența cenușie, domnul profesor Măgureanu”

Este vorba de “brokerul fugar” Cristian Sima, fostul șef al companiilor de investiții WBS Romania și WBS Holding din Insulele Virgine Britanice, prin intermediul cărora a făcut investiții bursiere, din 2006 în 2012, pentru lumea bună a capitalismului de pe Dâmbovița. Ca agent de bursă, Sima a lucrat pentru nume sonore precum Florian Goldstein (directorul revistei Bursa), Cătălin Marian Predoiu (avocat, fost ministru al Justiției), Radu Dimofte (afacerist), Andreea Raicu (vedetă de televiziune), Tudor Chirilă (cântâreț), Daniel Dăianu (fost ministru de finanțe) sau Gabriel “Puiu” Popoviciu (întemeietorul Băneasa Shopping City). Afacerile lui Sima s-au încheiat brusc în Septembrie 2012 în momentul în care WBS România a pierdut mai multe milioane de euro din conturile clienților în urma unor operațiuni bursiere speculative. Presat de afaceristul Radu Dimofte (asociatul lui Puiu Popoviciu) să acopere pierderile cu averea personală, brokerul Cristian Sima își vinde acțiunile deținute la agenția de presă HotNews (Media Bit Software SRL) și părăsește pe furiș și-n mare grabă România.
După un scurt popas în Islanda, Cristian Sima s-a stabilit în Elveția. Supărat probabil de faptul că s-a trezit forțat să-și părăsească țara natală s-a apucat de făcut dezvăluiri pe pagina personală de FaceBook. Astfel, într-o scrisoare intitulată “UMBRELE POLITICII ÎN 2012”, postată pe 9 Mai 2014 din Sankt Moritz, brokerul Cristian Sima făcea următoarele precizări: “2011: Omnilogic și Siveco înjură continuu la Băsescu și sunt speriați de unul Ghiță din IT. Ghiță nu contează, nu se știe bine cine e. În acordarea contractelor de sute de milioane cu statul român contează doar Omnilogic și Siveco.De ce sunt speriați ? În spatele Omnilogic și Siveco se află eminența cenușie, domnul profesor Măgureanu. E cumva o luptă între vechea gardă și garda nouă ? După 1 mai 2012, Ghiță devine leader de piață. Poate de aceea le era frică !

8 Septembrie 2014: Președintele Siveco Romania, Irina Socol, a fost arestată 

N-au trecut bine doi ani de când “Ghiță a devenit lider de piață” și procurorii au descoperit că Irina Socol făcea evaziune într-o veselie, încurcată chiar cu țiganii din Sintești ! Ipoteza anchetatorilor este una cel puțin șocantă: încasezi 46 de milioane de euro la vedere din contracte publice dar bagi facturi false în contabilitate ca să eviți plata taxelor către stat !? Pare o poveste ruptă din filmele cu nebuni, dar până la proba finală ancheta e abia la început. Merită sesizat și faptul că, în 2007, presa relata că omul de afaceri Sebastian Ghiță a făcut mai multe oferte pentru cumpărarea de acțiuni SIVECO.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular