196 polițiști constănțeni avansați în grad de 1 Decembrie

Cu ocazia Zilei Naţionale a României la IPJ Constanșa au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, 196 de poliţişti din cadrul Inspectoratului care îndeplineau condiţiile legale.

Astfel, astăzi, la Casa de Cultură din municipiul Constanța s-a desfășurat ceremonialul prilejuit de înaintarea în gradul următor, înainte de termen, a unui număr de 46 de ofițeri și 150 de subofițeri.
Polițiștii au fost felicitaţi de conducerea Inspectoratului pentru rezultatele deosebite în muncă obţinute în cursul anului 2014.
În conformitate cu legislaţia specifică, poliţiştii pot fi avansaţi în gradul profesional următor cu ocazia Zilei Armei din care fac parte, precum şi a Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie, iar pentru merite excepţionale în tot cursul anului.
Potrivit reglementărilor în vigoare, viceprimministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, semnează actele administrative privind avansarea ofiţerilor, urmând ca actele administrative privind avansarea agenţilor de poliţie să fie emise potrivit competenţelor.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular