Valentin Vrabie face din nou comuna Peștera să strălucească. Fuego: ”Localitatea asta e o poezie completă de România”

Sâmbătă seara, am fost invitați cu toții de primarul Valentin Vrabie, din Peștera, să participăm la deschiderea iluminatului festiv în comună. Invitat special a fost solistul Fuego, spectacolul fiind continuat de formația ”Kilogram”, cunoscută celor care locuiesc în Dobrogea. A fost o seară magică, în care ne-am bucurat alături de câteva mii de oameni, de un spectacol de lumini și muzică pe care, din păcate, nici în acest an nu l-am putut vedea la Constanța. Primarul Valentin Vrabie a reușit și de această dată cu ”mult efort dar investiție minimă” să-și bucure consătenii cu momente de neuitat.

Așa cum am mai spus-o, ca să ajungi la Peștera, ești obligat să treci prin Medgidia, oraș pe care l-am regăsit sâmbătă seara prăfuit și pustiu. Aveam să aflăm, câteva minute mai târziu, că oamenii din oraș au venit în marea lor majoritate în micuța comună, pentru a se bucura de un spectacol pe care și-l doresc, dar nu-l pot avea în propria urbe. După ce am depășit pustiul din Medgidia, ne-am trezit într-o comuna Peștera care schimba întreaga perspectivă. Mii de oameni se plimbau, vorbeau, cântau, se bucurau de un pahar de vin sau de un mic, așteptând momentul în care luminile se vor aprinde.  O atmosferă incredibilă, pe care doar visezi s-o vezi în marile orașe ale Dobrogei.

Momentul în care luminile s-au aprins în comună, este unul care îți taie respirația. Dincolo de orice cuvinte pe care le-am putea scrie aici, imaginile pe care le-am surprins de la fața locului vă pot da o idee despre feeria de lumini de care ne-am bucurat la Peștera.

Fuego: ”Acest loc este o poezie completă de România”

Deși initial șederea artistului Fuego în comuna Peștera fusese gândită mai scurtă, artistul s-a bucurat de sărbătoarea pe care a găsit-o în comună și i-a încântat pe cei prezenți, cântând mai bine de o oră, cele mai cunoscute melodii ale sale. Iată ce a postat solistul, după concert, legat de experiența pe care a trait-o în comuna Peștera: ” Astă seară am avut parte de o nouă uimire. Am cântat, pornind magia iernii în localitatea PEȘTERA, județul CONSTANȚA. Nimic spectaculos veți spune. Doar că, în această bucățică de Românie, s-a creat un mic rai de sărbători. Totul e plin de lumini, de culoare, de căldură, cu bun gust. Și e mare lucru. Reușești să te simți exact ca într-o capitală europeană ornată pentru Crăciun.  Am cântat aici prima oară în 2008, vara. De atunci și până acum, primarul VALENTIN VRABIE, om de ispravă, gospodar și plin de vitalitate, a reușit să transforme acest loc de Românie într-unul de poveste în care ți-e drag să revii. Împreună cu orchestra mea, am adus un strop de frumusețe acestei minuni. Iar eu mă bucur când văd astfel de poezii complete de Românie.

A fost o seară perfectă, în comuna Peștera, grație primarului Valentin Vrabie, viceprimarului Tudorel Grosu și consiliului local, oameni care au ales în decursul anilor trecuți să se rupă complet de clasa politică și să-și administreze independent resursele. Dacă mai era nevoie, acești oameni au dovedit încă o dată că lucrurile se pot face frumos, fără politica de partid ci doar cu politica bunului simț. 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular