Vânători ilegali, depistați de Poliția de Frontieră

În cadrul unei acţiuni pe linia combaterii braconajului cinegetic, poliţiştii de frontieră tulceni au depistat două persoane care au vânat ilegal un porc mistreţ prin folosirea a cinci metişi de ogari.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia au oprit în vederea controlului, pe digul de protecţie paralel cu Canalul Pardina, un atelaj hipo în care se aflau H.S. în vârstă de 41 de ani şi C.C. în vârstă de 44 de ani.
Cei doi bărbaţi, domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea, erau însoţiţi de cinci câini de vânătoare din rasa metişilor de ogari.
În urma controlului au fost descoperite o unealtă înţepătoare şi un exemplar de porc mistreţ în greutate de aproximativ 90 kilograme.
Celor în cauză le-au fost întocmite actele de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vânătoare prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari, transportul, comercializarea şi orice operaţiuni privind vânatul, fără respectarea condiţiilor legii, fapte prevăzute şi sancţionate prin legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic .
Exemplarul de porc mistreţ a fost predat pentru expertiză la Direcţia Sanitar Veterinară Tulcea, conform procedurilor legale, iar unealta folosită la vânătoare a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular