Asociația M10 cere consilierilor județeni soluții pentru Pediatria Constanța

Asociația M10 Constanța solicită conducerii Consiliului Județean Constanța și partidelor politice reprezentate în Consiliul Județean ca în prima ședință pe anul în curs, ce se va derula pe data de 12.02.2015, să adopte o hotărâre prin care să aloce sumele necesare reabilitării Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean și de Urgență Constanța, chiar dacă, potrivit conducerii SCJU “domnul ministru Nicolae Bănicioiu a decis să acorde de urgență fonduri pentru reabilitarea Secției de Pediatrie”.

Știut fiind faptul că, de multe ori, de la vorbă până la faptă drumul poate fi foarte lung, coroborat cu faptul că orice zi de întârziere în alocarea fondurilor presupune un tratament    într-un cadru inadecvat pentru mame și copii, Asociația M10 Constanța solicită Consiliului Județean Constanța, prin președinte și consilierii județeni, să nu aștepte și să acționeze mai urgent decât o face Guvernul României, prin ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu (ulterior, să recupereze de la minister fondurile alocate din bugetul județean).

În același context, considerăm că așa cum au fost identificate fonduri pentru sportul constănțean (Clubul Sportiv Volei Municipal Tomis Constanta, Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanța, Clubul Sportiv Rugby Club Județean Farul Constanța, Clubul Sportiv Universitar Neptun al Universității Maritime Constanța, Clubul Sportiv „TOP SPIN-08”, Asociația Club Sportiv Școala de Fotbal Farul Constanța 2010, Clubul Sportiv „Farul” Constanța), într-un gest de responsabilitate maximă ar trebui să se identifice fonduri și pentru Secția de Pediatrie, cu mențiunea că ierarhia ar fi trebuit să fie inversată, mai întâi Secția de Pediatrie și apoi sportul constănțean.

De asemenea, Asociația M10 Constanța solicită tuturor partidelor politice, prin intermediul parlamentarilor de Constanța, precum și parlamentarilor independenți, să depună toate demersurile legale pentru ca ministrul sănătății să nu uite de angajamentul  transmis prin conducerea SCJU de “a se implica direct în identificarea surselor de finanțare pentru construirea unei noi clădiri unde să funcționeze o nouă Secție de Pediatrie”.

Pe termen mediu și lung, Constanța are într-adevăr nevoie de o nouă clădire unde să funcționeze o Secție de Pediatrie modernă însă, până atunci, are nevoie ca secția din cadrul SCJU să fie reabilitată de urgență pentru toți copiii și mamele care au nevoie acum de tratament adecvat.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular