Cazul Sibioara. Eugen Bola nu mai e prefect dar abuzurile sale în materie de retrocedări funciare continuă să producă efecte

Este un lucru recunoscut (şi deseori enunţat) de către opinia publică faptul că, pentru judeţul Constanţa, Instituţia Prefectului a fost, din 1990 încoace, mai importantă decât în multe alte zone ale ţării! Şi asta din simplul motiv că era mai necesară decât oriunde altundeva în România o CENZURĂ administrativă (realizată, atunci când a fost cazul, şi prin apelul la Justiţie: atacarea în contencios) asupra actelor autorităţilor publice locale, comunale sau judeţene, care, la noi, în aceşti 25 de ani de postcomunism, au “ieşit în decor” (în raport cu Legea, în primul rând) şi au dat adesea cu oiştea-n gard, parcă mai des decât prin alte părţi…

Desigur, prin atribuţiile sale legiuite, instituţia numită a avut şi sarcina de a stopa şi abuzurile pe care le-ar fi dorit a fi comise şi unii cetăţeni, în raporturile lor cu organele şi autorităţile care au responsabilitatea de a transpune în practică prevederile şi normele legale, din diverse domenii ale vieţii social-economice. Facem referire în special la situaţiile rezultate din aplicarea unuia dintre cadrele legislative cele mai controversate şi generatoare de pasiuni, conflicte (administrative şi judiciare), nedreptăţi, infracţiuni, decizii şi interpretări arbitrarii ale Legii: transpunerea în practică, în legătură cu proprietăţile imobiliare confiscate abuziv de către statul communist, în perioada 1948 – 1990, a principiului “restitutio in integrum”, în natură şi, în cazul fondului funciar, (pe cât posibil:) pe vechiul amplasament, adoptat şi aplicat, prin normări legale succesive, începând din 1990 (prin Legile nr.18/1991, nr.1/2000; nr.165/2013 şi normele lor de aplicare; toate coroborate, bineînţeles, cu alte reglementări legale, cum ar fi Legea administraţiei publice locale, nr.215/23.04.2001).

Exemplul judeţului Constanţa este simptomatic şi ultrarelevant în demonstrarea a cât de important a fost (şi, desigur) rămâne rolul (adică: atribuţia şi responsabilitatea) Prefecturii în a veghea la corecta aplicare a legislaţiei în domeniu, în haosul şi chiar… “invitaţia” la abuz şi infracţiune create de aplicarea acestui iacobin principiu al restituirii (soluţie radicală care, culmea,… nu a fost adoptată în niciuna dintre celelalte ţări fost socialiste, nici măcar în cele din Europa Centrală, care s-au rupt cel mai decis şi rapid de trecutul comunist, toate preferând metoda despăgubirilor băneşti, lucru care le-a scutit de balamucul şi infracţionalitatea înregistrată în România!).
O demonstraţie perfectă a aserţiunilor de mai sus, ne permitem să apreciem noi, sunt (şi) cazurile tratate în articolele noastre anterioare, cum ar fi cele de la cariera de piatră granitică (şisturi verzi) Sibioara 2 – Valea cu Izvorul, de la groapa de gunoi din comuna Lumina sau de la fosta autobază a “Agrotransport” din Mihail Kogălniceanu, în care prefecţii Constanţei au reuşit, timp de ani de zile, să frâneze avântul mafiei retrocedărilor funciare abuzive, nelegale. Din păcate, datorită unui succesor care (deşi, culmea, mai este şi jurist, fost avocat, de meserie) a ignorat faptul că menirea sa era tocmi aceea de a aplica, echilibrat şi transparent, Legea, de a cenzura orice act administrativ, de a verifica legalitatea şi temeinicia deciziilor autorităţilor locale, tot efortul lor în apărarea corectei aplicări a Legii a fost făcut una cu pământul, cu consecinţe grave, care se perpetuează până astăzi.

Patru (4) prefecţi se opun, succesiv, unor retrocedări abuzive

Poate că cel mai relevant, dintre cele prezentate anterior în articolele noastre, rămâne dosarul anomaliei parcă fără sfârşit din comuna Lumina, de la cariera de granit.
Pentru că am prezentat, pe larg, cazul, nu mai reamintim acum decât esenţa sa.

O cucoană, bine pilotată juridic, se trezeşte (tardiv, în raport cu prevederile legale!), prin… 2005 abia (!) să-şi amintească că Legea nr. 18 (privind fondul funciar), datând tocmai din… 1991 (!), i-ar da, chipurile, dreptul să revendice, în calitate de moştenitoare legală, nişte terenuri ale unui defunct plugar, care, aşa semianalfabet cum era, pare să fi fost unul dintre… marii latifundiari ai Dobrogei, fiind deposedat de proprietăţi, în mod abuziv, de către regimul comunist.
Este vorba despre 20 de hectare, exact pe locul în care se afla (şi se află şi astăzi) în exploatare legală, pe bază de licenţă acordată de către statul român, o… carieră de piatră, terenul (ca urmare a unui act de vânzare-cumpărare, perfectat cu Primăria comunei Lumina) şi licenţa aparţinând unei personae juridice private, mai précis societăţii comerciale “Somaco Construct” S.R.L. Constanţa.
De asemenea, este vizată şi o altă suprafaţă, aflată în contract (nr. 2422/02.07.2003) de asociere în participaţiune, între Primăria Lumina şi aceeaşi societate comercială.
De menţionat că în afară de mai mult decât ciudata întârziere a demersurilor revendicative (la nu mai puţin de…14 ani de la apariţia primei legi în domeniu!), moştenitoarea nu prezintă Comisiei de reconstituire a dreptului de proprietate nici-o dovadă scrisă a proprietăţii vreunui teren în zonă, pentru autorul menţionat a fi moştenit, singurele aşa zise dovezi fiind nişte declaraţii de martori, neconcludente şi mai mult decât suspecte.
Desigur, de atunci şi până-n ziua de azi, deşi li s-au solicitat insistent, inclusiv în Justiţie, revendicatorii (pentru că, între timp, s-au… înmulţit şi moştenitorii, deşi în prima fază petenta nu mai menţionase şi un alt successor legal al presupusului autor!) nu au reuşit să găsească, prin arhivele publice, nicio cât de mică dovadă a confiscării vreunui metru pătrat, măcar, în perimetrul indicat, pentru “plugarul” latifundiar. Măcar la Mihail Kogălniceanu, tot în judeţul Constanţa, unde… cam tot aceiaşi moştenitori, ai aceluiaşi “deposedat abuziv” de proprietăţi funciare, vor terenul de sub un hotel (!), revendicatorii, aşa cum am arătat (inclusiv prin reproducerea foto a documentelor respective!) şi-au dat silinţa de a… fabrica nişte falsuri, de tipul unui duplicat xerocopiat care… nu seamănă deloc cu originalul!
Revendicatoarea se dă de gol, încă de la început, în legătură cu misterul celor 14 ani de “reflecţie” şi, mai ales, cu “ochirea” exact a acelui perimetru, pentru restituirea în natură şi pe amplasamentul originar al fantasmagoricei proprietăţi confiscate strămoşului său: ea menţionează, în cerere (notificare) că are cunoştinţă despre faptul că terenul indicat a fost, nu cu mult timp în urmă,… vândut, de către Primărie, unei societăţi comerciale, pe care o şi indică, aceasta din urmă având amenajată acolo, pe terenul pietros, fără valoare agricolă (un loc unde nu creşteau nici ciulinii) o carieră de granit, pe care o exploatează cu succes!
Bineînţeles că, în acord perfect cu prevederile legale, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate de la Lumina îi respinge petentei solicitarea, motivând prin lipsa documentelor justificative, care să facă dovada proprietăţii şi a amplasamentului. De asemenea, Comisia arată şi că cei care au dat declaraţii în favoarea revendicatoarei, prin declaraţii contradictorii şi nerelevante, nu au dovedit ca i-au fost vecini presupusului proprietar deposedat abuziv de către comunişti, pe fiecare latură a respectivului perimetru revendicat, la momentul expropierii sau măcar vreodată, înaintea acestuia.
Comisia transmite acelaşi răspuns negativ şi Instituţiei Prefectului, spre ştiinţa Comisiei judeţene de fond funciar, care, analizând dosarul, îi respinge petentei cererea, prin Hotărârea nr. 420/01.09.2006.

Din acel moment, moştenitorii fără documente de proprietate sau expropiere ale plugarului latifundiar iau calea Justiţiei.
Este de remarcat că în toate instanţele, ei se feresc, ulterior, ca de “ucigă-l toaca”, să mai repete greşeala iniţială, când s-a recunoscut cunoştinţa faptului că fostul teren nearabil este acum valoros, prin exploatarea carierei amenajate aciolo! Scopul este, în mod evident, acela de a nu recunoaşte actualul proprietar şi administrator al terenului ca fiind parte procesuală îndrituită, nici măcar indirect, şi a nu ajunge, astfel, în contradictoriu judiciar cu aceasta…

Nu mai reluăm tot parcursul judiciar, complicat, al cazului, care s-a concretizat prin sentinţe contradictorii (pe care le-am descris în articolele anterioare), date, succesiv, de Instanţe (din Constanţa şi Galaţi), în dosarele acestei speţe. Încă se judecă, părţile mai au căi de atac sau de deschidere a unor noi demersuri judiciare.
Latura administrativă a problemei este cea care, aşa cum arătam încă de la început, ne preocupă. Ceea ce este de scos în evidenţă, în conformitate cu subiectul-temă abordat în acest articol, este cât de mult rău poate să facă un prefect, care, în timpul efemerei sale exercitări a acestei funcţii, dând dovadă de o crasă lipsă de deferenţă faţă de ideea de respectare scrupuloasă a atribuţiilor şi responsabilităţilor legale, consemnate în fişa postului său, şi-a bătut joc de toată argumentaţia, conformă Legii, exprimată, pe rând, de patru predecesori (culmea: reprezentând aproape toate partidele principale ale spectrului politic românesc!) şi a dat cu… mucii prieteniei strânse cu avocatul revendicatorilor (fiind şi coleg de partid, de altfel, cu acesta şi cu fratele său, senator…) în blidul cu terciul (de fapt: ghiveciul) de demers acaparator abuziv de valori funciare, imobiliare al mafiei specializate care, la nivelul româniei, revendică terenuri însumând… o dată şi jumătate suprafaţa ţării!

Doar catastrofalul Eugen Bola se găseşte să pună umărul la perpetuarea unei situaţii anormale şi ilegale

Fostul prefect de Constanţa Eugeniu Bola, căci despre el este vorba, a găsit cu cale să ignore total, imediat după instalarea sa în funcţie, argumentele-motivaţie, 100 % bazate pe prevederile legale, din Hotărârea nr. 266/13.04.2011, a predecesorului său, Claudiu Palaz, prin care anula orice punere în posesie a revendicatorilor, care ignoră, printre altele, dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea 1/11.01.2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere (aşa-numita Lege “Lupu”), care (la fel ca şi Legea funciară precedentă, nr. 18/1991, art.2 litera e şi art 42 alineatul 3, confirmate ca fiind perfect constituţionale prin decizia C.C.R. nr. 232/2005, dar şi ca cea următoare, ultima în domeniu, nr. 165/16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în periada regimului comunist în România; la toate acestea adăugându-se şi prevederile Legii Minelor, nr.85/18.03.2003) exceptează de la retrocedare terenurile pe care se desfăşoară activităţi industriale, de genul exploataţiei miniere de suprafaţă de la Sibioara.
În acest sens, prefectul prieten al avocatului petenţilor, FĂRĂ A INVOCA VREUN MOTIV SAU TEMEI DE DREPT (!), prin Hotărârea nr. 49/2013, revocă, în mod TARDIV, de altfel, Hotărârea nr. 266/13.04.2011, a lui Palaz.
Împotriva acestei Hotărâri a fostului prefect Bola, “Somaco Construct” S.R.L. a deschis acţiune în contencios administrativ, în procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, Instituţia Prefectului, cu o lipsă totală de transparenţă decizională şi argumentativă, nedând absolut nicio explicaţie referitoare la legalitatea şi temeinicia în drept a actului emis.
Apoi, demersul judiciar al “Somaco” a continuat prin contestarea în Instanţă a Hotărârii lui E. Bola. Procesul continuă.

Între timp, au fost identificate înscrisuri noi, care atestă că proprietatea autorului moştenit de petenţi se afla pe un cu totul şi cu totul… alt amplasament, era considerabil mai mică, ca suprafaţă, şi… mai există şi alţi moştenitoridecât cei care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate funciară, context în care a fost iniţiată o nouă acţiune judiciară.

În ciuda acestor noi situaţii, prefectul cu nume de virus ucigător a continuat, până la eliberarea sa din funcţie (ca urmare a felului dezastruos în care a gestionat efectele valului de ninsori din iarna trecută!) să preseze, în mod profund ilegal, Comisia de fond funciar de la Lumina (ca şi pe cea de la Mihail Kogălniceanu, de altfel…), sufocând-o cu adrese peste adrese, prin care solicita punerea în posesie, neapărat pe locul carierei, a clienţilor bunului său prieten avocat.
Iar urmările acestor abuzuri ale fostului prefect Bola se prelungesc, iată, în timp, până la această oră, punând în pericol locurile de muncă ale sutelor de oameni care, dacă s-ar închide cariera de la Sibioara, n-ar mai avea din ce să asigure traiul familiilor lor!… (Vom reveni asupra acestui caz)

Paul Pârvu ( Colaborator – Constanta.ro)