După ce a uitat luni de zile de Constanța, opoziția locală a împărțit mărțișoare și ghiocei

Se simte miros de alegeri la malul mării. Și nu, nu este vorba de alegerile programate la sfârșitul anului viitor, deși nici acelea nu-s chiar atât de departe. Mai mult ca sigur, politicienii constănțeni iau în calcul alegeri anticipate, atât pentru funcția de primar cât și pentru cea de președinte al Consiliului Județean. Altfel e greu de explicat cum, după luni de zile de tăcere, opoziția s-a trezit brusc din somn și, într-un gest pur electoral, s-a apucat să împartă mărțișoare pe străzile urbei.

Încă de la înființare, PMP-ul lui Claudiu Palaz a fost la Constanța principala gură de tun împotriva actualei administrații. Mitingurile spontane și nenumăratele plângeri penale împotriva găștii Mazăre/Constantinescu reprezentau un modus operandi pentru organizația locală a partidului condus de Elena Udrea. Lucrurile însă s-au stins odată cu problemele penale ale blondei de la Cotroceni iar PMP-iștii constănțeni par să nu fi reușit să iasă din vacanța de iarnă. Tocmai de aceea, după luni de zile de ”somn”, faptul că popularii constănțeni s-au mișcat electoral și s-au apucat de împărțit ghiocei și mărțișoare, pare nu doar un gest populist, electoral dar și ipocrit.

chiru

Situația este identică și în tabăra PDL-istă a opoziției constănțene. Insistăm pe PDL nu doar pentru că, promovându-și împărțeala de început de martie, liderul Gigi Chiru a ținut să specifice că e vorba de această facțiune a PNL-ului, dar și pentru că liberalii, la Constanța, par să fi uitat că USL-ul s-a rupt, fiind un partener de încredere a administrației locale.  După luni de zile de tăcere, Gigi Chiru a ieșit și el, împreună cu democrații constănțeni la împărțit de flori și mărțișoare.

Le aducem la cunoștință politicienilor constănțeni care se declară, în mod nereal, opozanți ai unui sistem corupt dar și iubitori de Constanța, doar câteva dintre problemele grave ale urbei pe care le-au ignorat în totalitate, uitând de fapt că rostul lor nu e acela de a împărți ghiocei.

Pediatria Spitalului Județean Constanța. Situația dezastruoasă a secției de pediatrie din spitalul județean a fost dezvăluită în urma unei campanii agresive de media. A fost nevoie de reportaje, articole și într-un final de o mobilizare masivă a mămicilor constănțene pentru a determina Ministerul Sănătății să ia măsuri în privința problemelor din pediatrie. Din rândul politicienilor, doar vocea deputatului Mihai Tararache și a președintelui M10 Constanța, Mihai Petre, s-au făcut auzite pentru a semnala problemele existente. PNL-iștii și PMP-iștii care acum împart flori, nu au existat.

Teatrul Oleg Danovski din Constanța a fost ca în fiecare an, aproape de faliment. O campanie a jurnalistului Cristian Hagi, care printr-un lobby insistent și emisiuni televizate dedicate subiectului, a reușit să facă în așa fel încât teatrul să poată funcționa încă un an. Politicienii au fost din nou pe nicăieri.

Edificiul Roman cu Mozaic se află într-o stare jalnică. Publicistul Valentin Coman (www.gzt.ro) a pornit de curând o campanie pentru salvarea acestui monument unic. Aici, politicienii mai au o șansă pentru a dovedi că au curajul să se implice în rezolvarea problemelor din orașul care i-a votat, pentru că situația e încă departe de a se fi rezolvat.

Mazăre și Nicușor, în același dormitor. Liderii administrației locale se zbat în probleme penale care-i împiedică să-și desfășoare activitatea competent. Nicușor Constantinescu e arestat la domiciliu în două dosare penale în timp ce Radu Mazăre admite cu nonșalanță că petrecere mai tot timpul în preajma avocaților. În acest timp, orașul Constanța este o ruină vie. În mod normal, te-ai aștepta ca în fața Casei Albe să vezi mitinguri ale opoziției, pentru a-i determina pe PSD-iști să demisioneze. Ne mai aducem aminte cum a procedat opoziția la cele mai mici greșeli ale lui Traian Băsescu, nu? La Constanța însă e liniște și pace. Mazăre și Nicușor își văd de problemele lor în timp ce opoziția împarte ghiocei.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular