În ultimii ani, primordial în activitatea SC RAJA SA a fost asigurarea unor servicii de calitate la tarife rezonabile, care să se încadreze în limita de suportabilitate financiară pentru toți abonații. Astfel, din februarie 2013 și până acum, de peste 2 ani, societatea nu a aplicat creșteri de tarife și nici măcar ajustări cu indicele de inflație, și asta în condițiile în care majoritatea operatorilor de profil au mărit tarifele chiar si de două ori într-un an.
În toată această perioadă, prețurile la energia electrică, combustibil și la celelalte materiale de exploatare au crescut periodic și semnificativ, iar indicele de inflație (februarie 2013 – ianuarie 2015) a fost de 106,30%. Mai mult, SC RAJA SA este singura companie de apă din România, care nu încasează apa meteorică nici de la populație, nici de la agenții economici, ceea ce a dus la o scădere a facturilor cu aproape 10%. În România există 42 de operatori regionali în domeniul alimentării cu apă și al canalizării, operatori care asigură serviciile de alimentare cu apă și canalizare pentru aproximativ 95% din populația țării. La ora actuală, tariful perceput de RAJA pentru apa potabilă, se situează pe locul 26, în clasamentul celor 42 de operatori de profil.
Pentru a putea asigura în continuare serviciile de alimentare cu apă și canalizare la cei peste 2 milioane de consumatori, în condiții de siguranță și calitate ridicată, SC RAJA SA este nevoită să ajusteze tarifele la serviciile prestate, cu un procent de aproximativ 8%. Dacă ținem cont de faptul că 6,3% reprezintă doar inflația pentru perioada februarie 2013 – februarie 2015, creșterea reală de tarif va fi de doar 1,7%. Începând cu data de 01 martie 2015, în conformitate cu avizul Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunale – nr. 120721/20.12.2013 și cu Hotarârea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța – nr.10/16.09.2014, tarifele percepute vor fi de 4,09 lei/mc de apă potabilă și 3,63 lei/mc de canalizare-epurare.
Deși în mod justificat, tarifele ar fi trebuit sa crească mult mai mult în toată această perioadă, totuși SC RAJA SA face după doi ani această ajustare de doar 8% și își continuă politica de respect față de consumator, prin asigurarea unor servicii de calitate la un preţ în limitele de suportabilitate pentru populaţie.