Apă de izvor pentru locuitorii din zona Mihail Kogălniceanu. Noua stație de epurare RAJA, o bijuterie tehnologică

În cursul dimineții de ieri, undeva în câmpul care înconjoară localitatea Mihail Kogălniceanu, am asistat la inaugurarea unei noi stații de epurare a RAJA, care, așa cum ne-am obșinuit, este o nouă bijuterie tehnologică. La inaugurare au participat directorul RAJA, Felix Stroe, vicepresedintele CJC, Cristinel Dragomir, primarul din Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu dar și ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Directorul RAJA a prezentat tuturor celor prezenți noutatea absolută pe care o oferă acest proiect în materie de epurare. ”Apa, care a fost tratată mecanic și chimic, înainte de a fi deversată, este tratată cu ultraviolete. Este o ambiție și o inițiativă a companiei noastre, care este pionier national în acest domeniu, de a introduce acest tratament cu ultraviolete, atât la apa potabilă cât și la apa uzată. Tratamentul cu raze ultraviolet distruge în proporție de 99,99% orice urmă de germen, bacterie, microb, virus. Germenii ăștia sunt mici și ai dracu, altfel nu-i poți distruge. Apa este practic, din punct de vedere organeleptic, chimic, bacteriologic, mecanic. Este o apă curată ca apa de izvor”, a explicat Felix Stroe, completat de vicepreședintele CJC, Cristinel Dragomir care a arătat că orice spital din România e obligat să folosească acest tratament cu ultraviolete înainte de a oferi apă bolnavilor.

Ministrul Marius Nica s-a arătat încântat de modul în care compania RAJA S.A. absoarbe fonduri europene, într-un clasament efectuat de minister, compania condusă de Felix Stroe figurând pe locul cinci la capitolul atragerii de bani europeni.

raja3

 

 

 

Povestea proiectului

La sfârșitul anului 2010. SC RAJA SA Constanța a obținut finanțarea proiectului ”Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în regiunea Constanța – Ialomița”, proiect ce include un număr de 41 de contracte de lucrări și cinci contracte de servicii în valoare de 1017320567 lei.

Contractul de lucrări ”Stație de Epurare Nouă, inclusiv treaptă terțiară – localitatea Mihail Kogălniceanu”, cuprins în proiectul pe care-l menționam, are valoarea de 15.181.188 lei, din care RAJA SA a contribuit cu 4.520.000 lei.

raja2

Lucrările au constat în construirea unei noi stații de epurare inclusiv treaptă terțiară. Stația a fost dimensionată și proiectată pentru un număr de 12.490 de locuitori echivalenți și epurează un debit maxim de 2425 mc/zi, îndeplinind standarde actuale privind protecția mediului.

Principalele componente ale procesului incluse în noua stație de epurare sunt:

– treapta mecanică de epurare a apei uzate

– treapta biologică de epurare a apei uzate

– treapta de tratare a nămolului

-construcții anexe

Investiția în valoare de 15,8 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 4,52 milioane lei, este amplasată în apropierea emisarului, pârâul Agi Cabul, la o distanță de circa 2.5 km de localitatea Mihail Kogălniceanu și a fost proiectată pentru o populație echivalentă de 12.490 PE. Apele uzate colectate din localitate, dar și de la nivelul bazei militare și de la unitățile industriale din zonă sunt pompate către stația de epurare printr-o stație de pompare nouă.

În proiectarea stației de epurare s-a ținut cont de cele mai noi soluții privind diminuarea costurilor de operare. În acest sens centrala termică este prevăzută cu instalații și utilaje care asigură necesarul de energie termică și electrică. În această perioadă stația este în operare și se află în perioada de notificare a defectelor când sunt urmăriți parametrii de funcționare, remediate eventuale erori de montaj, calibrarea utilajelor și echipamentelor.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular