PSD Constanța a uitat să-i excludă pe Nicușor Constantinescu și Nicolae Matei?

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții social democraților constănțeni ne-au adus, aseară, la cunoștință că ”Biroul Permanent Județean întrunit în ședință ordinară a luat act de aprobarea în cadrul Comitetului Executiv Național, din data de 09-12-2015, a Codului de Etică și Conduită pentru membrii PSD. Biroul Permanent Județean a hotărât excluderea din partid a domnilor Stan Gabriel și Martin Eduard.”

Viceprimarul Stan și deputatul Martin rămân astfel în afara partidului, după ce în urmă cu câteva zile a fost decisă trimiterea lor în judecată într-un dosar în care procurorii au investigat felul în care Primăria Constanța a atribuit fraudulos contractul de salubritate firmei Polaris.

Bun, bun, bun! Povestea e arhicunoscută deja iar excluderea vine ca un act firesc, pentru orice partid care se respectă. Cu toate acestea, o întrebare se naște firesc. Dacă PSD Constanța a decis să excludă din rândurile partidului doi oameni care au fost trimiși în judecată, de ce nu face același lucru și cu Nicușor Constantinescu și Nicolae Matei, doi membri importanți ai partidului, aflați deja la prima condamnare în instanță?

Reamintim că primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, a fost condamnat încă din luna aprilie a anului 2014, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru dare de mită în timp ce Nicușor Constantinescu a primit aceeași pedeapsă în luna octombrie a acestui an pentru subfinanțarea Centrului Militar Zonal.

Sursă foto: Ziua de Constanța.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular