Făgădău și ai lui își bat joc de noi. Clubul ”Prietenii lui Mazăre” a umplut cu propuneri convocatorul ședinței de Consiliu Local

Actualul viceprimar cu atribuții de primar interimar, Decebal Făgădău, n-a avut multe reușite în lunile care au trecut de când șeful său Radu Mazăre a decis să-și dea demisia, apăsat de problemele penale cu care se confrunta. Promisiuni au fost, cu siguranță, dar, din nefericire, singura certitudine, legat de activitatea actualului primar, Decebal Făgădău, este aceea că n-a încercat, nicio secundă, să se distanțeze de gruparea construită la malul mării de Mazăre, Constantinescu și ai lui.

Și nu spunem asta doar pentru că afacerile Sorinei Hortolomei Moșcu (mai nou prin fiica sa) sau chiar a lui Sorin Strutinsky, continuă să prospere poate mai bine decât în trecut. Nici pentru că Făgădău s-a agățat de prietenul Gabriel Stan ținându-l pe post de viceprimar până când n-a mai avut de ales. O spunem privind cel mai recent convocator al ședinței de Consiliu Local Municipal, care ”pute” (scuzați expresia), a USL și a propuneri venite din partea clubului ”Martorii lui Mazăre”. Să le luăm pe rând, astfel încât constănțenii să priceapă la ce ne referim.
Primele proiecte de hotărâri supun votului numirea în funcția de consilier a lui Nițe Constantin și Serghei Florin. În timp ce primul este vicepreședinte UNPR Constanța, al doilea vine pe filiera deputatului Florin Gheorghe, prietenul apropiat al lui Făgădău. Mai exact, Serghei a fost angajatul cabinetului parlamentar pe care nici în acest moment nu știm la ce-l folosește Florin Gheorghe, că doar n-o avea audiențe cu omul de rând, să fim serioși.

Bun, depășim stadiul consilierilor ajunși în funcție pe bază de ”pile”, trecem de pomenile pe care le oferea și Mazăre și le continuă și interimarul lui și ajungem la proiectul cu numărul 18 care spune că se acordă sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive a Clubului Sportiv Cleopatra Mamaia, în anul competiţional 2016-2017. Cine e președintele acestui club ? Nimeni altul decât Vasile ”Țuțu” Chirondonjan, consilierul PSD-ist. O fi normal, o fi anormal ?

Trecem mai departe, aflăm că mult visata sală polivalentă n-o mai face Primăria ci același CNI care ne tot face Cazinoul de ceva vreme și ajungem la proiectul cu numărul 34, proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona situată în municipiul Constanţa, delimitată de str. Sarmisegetuza, str. Ştefan Mihăileanu, str. Dacia şi str. George Enescu, iniţiator Roman Greta Elena.
Așadar, soția consilierului Iustin Fabian Roman, un liberal apropiat de mogului Gabriel Comănescu cere schimbarea de PUZ nemulțumită probabil de regimul zonei. Trebuie căutată zona, cine știe ce clădiri de patrimoniu mai distrug oamenii ăștia și pe acolo.
Mai departe, încă un proiect superb pe ordinea de zi : Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de alee acces parcare centru de agrement Lake View, alee beton, bd. Mamaia şi alee promenadă mal lac Tăbăcărie, iniţiator S.C. Depol Service S.R.L.

Două lucruri trebuie să vă spunem despre acest proiect. LakeView este așa cum se știe proiectul celebrului Sorin Strutinsky, în timp ce firma Oil Depol Service ține de familia Merlă, adică soțul şefei Direcţiei de Dezvoltare şi Programe din Primăria Constanța. Firma cu pricina are deja la activ zeci de contracte cu Primăria Constanța, doar nu era să se oprească acum.

Mai departe, proiectul 36 unde vrea schimbare de PUZ celebrul Nejloveanu Nicolae. Și el prieten apropiat al grupării Mazăre/Constantinescu. Apoi proiectul 37 unde cere același lucru firma NEPI, adică City Park Mall.

Urmează la rând cu aceeași cerere, Mircea Mihai Petre, patronal firmei Energomont care a avut ”plăcerea” de a racorda toate utilitățile pentru blocurile din cartierul Henri Coandă, New Home Construct, firmă cunoscută ca fiind apropiată de Radu Mazăre și nu putea lipsi, evident, George Secărea, asociat cu Mazăre și Constantinescu în două afaceri.

Și bineînțeles, proiectul care încununează lista prietenilor lui Mazăre este cel legat de numirea unui nou viceprimar. Cine altcineva putea să ocupe această funcție dacă nu celebrul Mircea Dobre, care a ajuns în timpul domniei lui Mazăre stăpân peste aproape toate piețele orașului, ca să nu mai vorbim despre programul Cornul și Laptele.

Vom avea, așadar, marți, o ședință de Consiliu Local în care toți prietenii lui Mazăre vor primi câte ceva. Pentru că dacă și-a închipuit cineva că Mazăre ne-a părăsit, s-a înșelat amarnic. Mazăre și afacerile lui prosperă prin interimarul Făgădău, poate mai bine decât înainte.

Sursă foto: Adevărul

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular