După patru ani de frecat menta, Iustin Fabian Roman demisionează din Consiliul Local

Iustin-Fabian Roman, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Naţional Liberal a depus astăzi, 23 februarie 2016, la secretariatul Consiliului Local Municipal Constanţa, demisia sa din funcţia de consilier municipal. „Am luat decizia demisiei după ce m-am sfătuit cu familia şi după ce am analizat priorităţile pe care le am în următoarea perioadă. Am petrecut în Consiliul Local Constanţa patru ani foarte importanţi pentru mine ca om, ca ales local, în care am aflat cum se iau decizii pentru oraşul nostru, ani în care am învăţat foarte multe şi pe care îi consider un câştig profesional şi personal. Plec din Consiliul Local fără nici un regret, convins fiind că activitatea alături de colegii mei a fost și este în interesul comunității. Voi continua să muncesc şi să sper că oraşul nostru va avea un altfel de viitor, un altfel de primar decât până acum, că cetățenii Constanței vor avea soarta pe care o merită. Mulțumesc constănțenilor, colegilor și celor care mi-au fost alături pe parcusul activității mele în aceşti patru ani. Continui să sper că în Constanța se poate și altfel, se poate și mai mult pentru constănțeni din partea celor pe care îi aleg și îi reprezintă”, a declarat Iustin-Fabian Roman.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular