Dumitru Bădrăgan atacă dur administrația locală: ”Ați pârjolit spațiile verzi”

Avocatul Dumitru Bădrăgan condamnă într-o postare pe Facebook atitudinea pe care reprezentanții administrației constănțene o au față de spațiile verzi din oraș.

”Primari, viceprimari și prefecți, împreună cu cohorta de consilieri locali, cât moloz al unor interese mici ați aruncat pe spatiile verzi ale acestui oraș! Lăcustele mai vin și apoi pleacă. După ele creste din nou iarba. Dar la cât de pârjolită e Constanța, coabitarea politică a secat prezentul și seacă viitorul copiilor. “Legislaţia românească, prin Legea 24 din 2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, modificată şi completată prin Legea 47 din 2012, obligă autorităţile locale să realizeze auditul spaţiilor verzi până la 1 ianuarie 2011. Însă, din diferite motive, nici până la această dată Constanţa nu are un Registru al spaţiilor verzi, fapt recunoscut de viceprimarul Decebal Făgădău, iar terenurile care în mod normal ar fi trebuit inventariate şi incluse în categoria spaţiilor verzi, sunt considerate, teoretic, terenuri libere de orice sarcini. În aceste condiţii, pe orice teren din municipiul Constanţa, dacă este retrocedat, indiferent dacă pe el există plantaţi copaci, arbuşti ornamentali, flori sau alt tip de vegetaţie, se poate construi fără probleme, lucru care se şi întâmplă de ani buni în oraşul de la malul mării. Astfel a fost posibil să se ridice noi imobile pe spaţiile verzi dintre blocuri sau din faţa acestora ( bd Tomis, zona Spitalul Judeţean Constanţa şi bulevardul Al. Lăpuşneanu, vis-a-vis de Parcul Tăbăcăriei) ori o clădire de birouri în curtea blocului SNC (bd. Ferdinand, foto) unde, pentru a se putea ridica noul imobil, a fost distrusă o grădină de aproximativ 300 mp, amenajată şi îngrijită de locatari timp de mai bine de 50 de ani.”, a scris Dumitru Bădrăgan.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular