Expoziție despre balene, la Delfinariul din Constanța

Delfinariul Constanța se pregătește să deschidă oficial noua clădire în care vor evolua delfinii. Până atunci, foaierul noiii clădiri a devenit o galerie pentru o importantă expoziție internațională.

Tema aleasă a fost “Oameni și Balene. Eroism și Tragedie”, iar ea a fost realizată de Muzeul Oceanului Mondial de la Kaliningrad, Federația Rusă. Tema este una cât se poate de serioasă – vânătoarea de balene în secolul XX și măsurile actuale de protecție a mamiferelor marine.

Acţiunea, de reprezentare la Constanţa a prestigioasei instituţii muzeale din Rusia, are la bază suportul unui acord bilateral, pe termen lung.

După ce panglica a fost tăiată, zecile de vizitatori au putut să admire câteva imagini rare care reliefează felul în care oamenii au vânat balenele până nu demult.

Directorul Complexului Muzeal de Științele Naturii, doctorul Adrian Bîlbă spune că actele de recepție și autorizare a clădirii Delfinariului vor fi făcute în săptămânile următoare, dar asta nu înseamnă că foaierul nu poate să găzduiască astfel de evenimente care sunt la limita educației și științei.

“În această expoziție arătăm modalitatea prin care mamiferele marine au fost exploatate sau omorâte prin tot felul de metode nu totdeauna acceptabile din dorința omului de cucerii marea, din dorința acestei specii să domine mai puțin rațional, din ce în ce mai rațional însă în ultimii ani, lumea și marea. Sperăm ca această expoziție să aducă în mintea tinerilor dragostea față de animalele mării. Faptul că suntem într-o competiție cu ele pe pește, să le mai lăsăm și lor să mănânce, să le lăsăm și lor spații prin care își pot desfășura activitatea și viața.

Eu am convingerea că într-o zi Homo Sapiens va ajunge să fie rațional pentru a nu ajunge să fie singur pe această planetă, va ajunge să îngrijească animalele care asigură o frumusețe și un echilibru al acestei planete”, a încheiat dr. Adrian Bîlbă.

Sursa: Constanta News

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular