Pe locul unde se ridică, ilegal, un bloc, arheologii au făcut o descoperire incredibilă

Arheologii constănțeni au făcut o descoperire importantă, pe strada Sarmisegetuza, acolo unde au început lucrările pentru ridicarea unui bloc. Sunt două povești de relatat aici. În primul rând descoperirea arheologică, un mormânt vechi de peste 1700-1800 de ani, conform primelor declarații ale arheologilor.

Această descoperire arată faptul că zona ar trebui cercetată arheologic mult mai atent, ea nefiind prima de acest fel. E foarte posibil să descoperim vestigii de o importanță istorică inestimabilă și ar fi păcat să ne batem joc de ele, pentru câteva construcții anemice, înghesuite în curțile de blocuri, pe terenuri retrocedate anapoda.

mormant

Blocul ridicat ilegal în curtea unui alt bloc. 

Descoperirea acestui mormânt readuce în atenție o problemă cu care se confruntă locatarii zonei respective. Povestea blocului ce urmează să se ridice, complet ilegal, pe un teren mult prea mic pentru o asemenea construcție, a fost documentată și redată în exclusivitate de jurnaliștii site-ului Ordinea.ro.

Terenul pe care urmează să se ridice un bloc, este în fapt curtea interioară a blocului SO de pe strada Sarmisegetuza și măsoară doar 371 de metri pătrați. Proprietatea face parte din loturile retrocedate de administrația Mazăre în anii de glorie și este parte din celebrul dosar instrumentat deja de mai bine de nouă ani. Imediat după ce au ajuns în proprietatea firmei Holland Group, cunoscută ca fiind condusă de anturajul lui Mazăre, terenuri de peste 13 milioane de euro (detalii stabilite de procurori) au fost vândute unui anume Ene Daniel pentru infima sumă de 100.000.000 de lei. Printre ele și acest lot micuț din curtea blocului de pe Sarmisegetuza 1, pe care-l vinde în doar o lună de zile, unei anume Andreea Enescu, cu 14.000 de euro, domnișoara vânzând și ea mai departe către Penkav SRL cu 48.000 de euro.

teren

Iată ce notează jurnaliștii Ordinea.ro despre această afacere:

O afacere irlandeză

La acel moment, în societatea Penkav acţionari erau doi cetăţeni irlandezi: Thomas Kavanagh şi Pender Matthew Thomas. Cei doi au fost reprezentaţi la semnarea contractului de vânzare-cumpărare de mandatarul Bălan Florin, cetăţean român, cu domiciliul în satul Rusu de Sus, nr.117, comuna Nuşeni, judeţul Bistriţa-Năsăud. Pe 29.04.2015, Penkav a obţinut de la Primăria Constanţa Certificatul de Urbanism cu numărul 1346, cu toate că societatea îşi suspendase activitatea pentru perioada 30.05.2012-29.05.2015. Şi, culmea, pe data de 16.11.2015, a fost dizolvată. Odată dizolvată societatea Penkav, terenul a trecut din proprietatea a doi, în proprietatea a şase cetăţeni-asociaţi irlandezi.

Planul de situaţie pentru construcţia ce ar urma să se ridice pe acest teren, eliberat la data de 23.02.2015, se referă la o locuinţă P+2, cu spaţiu comercial la parter, în timp ce în Certificatul de urbanism cu nr.1346/29.04.2015 se stipulează cât se poate de clar că terenul nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru destinaţia de comerţ, deoarece nu se încadrează în destinaţiile admise.

Antreprenorul rezolvă totul

Proprietarii irlandezi s-au asociat cu un antreprenor român, Iancu Ciprian. Scopul asocierii este: construirea unei clădiri cu regimul de înălţime parter plus două etaje. Conform proiectului, suprafaţa construită va ocupa tot terenul: 371 mp. Părţile îşi propun ca la final să vândă apartamentele din vilă. Antreprenorul este cel care trebuie să obţină toate aprobările, inclusiv Autorizaţia de construire. Până astăzi s-a obţinut doar Autorizaţia pentru cercetare arheologică, necesară pentru emiterea Certificatului de descărcare de sarcini arheologice. Actul este obligatoriu şi premergător emiterii Autorizaţiei de construire pentru că imobilul se află în zonă arheologică de tip A.

Acum vine surpriza! Autorizaţia de cercetare arheologică nu este obţinută pe numele antreprenorului, nici pe cel al proprietarilor terenului, ci pe numele dizolvatei firme S.C. Penkav S.R.L.

Ministerul Culturii autorizează o firmă dizolvată

Mai mult, aceeaşi firmă figurează în evidenţele Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie cu o factură achitată, ce reprezintă contravaloarea, probabil parţială, a lucrărilor aferente descărcării arheologice. Este curios cum s-a înregistrat în contabilitatea Penklav această plată, din moment ce societatea era dizolvată la data emiterii facturii. Şi mai curios este ce părere are ANAF despre această tranzacţie financiară? În mod evident, Autorizaţia emisă de Ministerul Culturii este nulă de drept. Motivul: la data emiterii ei, societatea Penklav nu mai exista. În baza acestei Autorizaţii, antreprenorul a avut şi vreo două tentative de a demara săpăturile chiar în curtea blocului, dar locatarii s-au opus iar lucrările au fost blocate temporar. Probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi pe restul terenurilor retrocedate pe numele lui Ene Daniel.

În atenţia DNA

În orice caz, la aproximativ 12 ani de la punerea în posesie a persoanelor trimise în judecată în dosarul Retrocedărilor, oraşul Constanţa este grav afectat de construcţiile care se ridică pe aceste terenuri. Mai mult, urmărind firul evenimentelor de mai sus şi posibila suveică între Mazăre – Comisia de retrocedare – Ene Daniel – Enescu Andreea – Penkav, fiecare construcţie ar putea intra în atenţia DNA. (Doru Iordache – Ordinea.ro).

Vom reveni!

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular