SISTEMUL nu renunță la planul de a-l îngropa pe afaceristul Comănescu. Probele noi sunt ignorate, experții vechi aduși ca experți noi

 

Am scris și am tot scris despre povestea războiului pe care afaceristul Grigore Comănescu îl poartă cu un sistem întreg, format din avocați, judecători, procurori, notari, primari, prefecți sau politicieni. Dacă miza acestei lupte a părut a fi, inițial, cariera de piatră pe care afaceristul o deține la Sibioara, pe parcurs lucrurile s-au agravat vizibil, intenția băieților deștepți fiind acum cât se poate de clară: Comănescu trebuie să dispară, complet, iar tot ce deține trebuie să treacă în patrimoniul ”soldaților” atenți cu ordinele sistemului. Cum altfel s-ar putea explica faptul că afaceristul a fost atacat în toate domeniile de activitate, de la celebra taxă de două milioane de euro care i s-a impus la proprietățile din Mamaia până la cariera de piatră din Sibioara.

În episodul de astăzi, revenim la acest amplasament. Știm deja că în urma unui simulacru de proces, despre care Grigore Comănescu nici nu a fost înștiințat, acesta s-a trezit la poarta carierei cu două bătrâne cărora instanța le admisese o retrocedare cu cântec, pentru un teren aflat chiar în mijlocul carierei de piatră. O situație la care nu te poți aștepta, pentru că legea interzice foarte clar o astfel de retrocedare.

Sistemul băieților deștepți, reprezentat în instanță de celebrul Ionel Hasotti a reușit însă depășirea acestui mic impediment numit ”lege” pentru ca mai apoi, cu sprijinul judecătorilor să răstoarne totul în favoarea clientelor sale, într-un anumit caz reușind chiar să atace o decizie judecătorească definitivă și irevocabilă. Ce nu a reușit avocatul a fost să grăbească definitivarea acestei imense fraude, retrocedarea fiind pusă în aplicare abia în anul 2016, la opt ani de la începutul șaradei.

Așa că, rănit în orgoliul propriu, avocatul a inventat un nou război, cerând în fața instanței ca moștenitorii pe care-i reprezintă să fie despăgubiți material, de Prefectura Constanța și Primăria Lumina, pentru anii în care li s-a refuzat dreptul de proprietate. De aici a început o veritabiă licitație a sumelor puse în joc, pe principiul ”cere mai mult că noi îți dăm”. Astfel, avocatul a cerut 100.000 de euro, expertul desemnat a stabilit că trebuie plătiți 250.000 de euro, iar instanța a concluzionat (încă n-am înțeles de ce) că trebuie plătiți 468.000 de euro.

Cele două instituții incriminate au declarat recurs împotriva acestei decizii aberante și, pentru prima dată, probabil pentru a nu înfunda Prefectura și Primăria Lumina, când ținta era de fapt omul de afaceri, instanța a casat sentința inițială, fiind dispusă refacerea expertizelor care au dus la sumele despre care vorbeam puțin mai sus.

Și, dacă există cineva care își spune în barbă ”uite că instanțele mai judecă și corect”, vă putem spune că, revenind în zilele noastre, noi decizii care ridică semne de întrebare au continuat să apară. După cum spuneam, Tribunalul Constanța a decis să se refacă expertizele inițiale însă a desemnat pentru noua misiune aceiași experți pe care-i desemnase și în primul proces, experți despre care v-am explicat deja cum și-au făcut treaba. Aceeași instanță a decis ca un expert cadastral să stabilească întreaga activitate de stabilire a daunelor, pe numele lui Cucoară Cristian Constantin, care la rândul lui, a mai fost expert în procesul legat de cariera Sibioara.

Și-atunci, ne putem întreba pe bună dreptate, dacă acești experți vor putea reveni cu rezultate diferite, în condițiile în care acest lucru ar însemna să-și incrimineze munca inițială? Putem crede că în noile expertize domnii vor fi obiectivi? Noi credem că acești experți nu se vor îndepărta de crifrele exagerate grosolan din prima parte a procesului, pentru a scăpa cu onoarea intactă. Și-atunci, șarada se va repeta.

Mai mult, la o verificare mai atentă, am aflat că domnul expert Cristian Cucoară a mai reprezentat-o pe una dintre bătrânele care solicitau cariera de piatră, fiind desemnat acum drept ”expert netru” într-un dosar în care fosta sa clientă cere despăgubiri Prefecturii și Primăriei Lumina. Aceste indicii arată foarte clar că neutralitatea expertului poate fi serios pusă sub semnul întrebării, decizia instanței de a-l desemna din nou fiind una cel puțin curioasă.

De ce tace Prefectura Constanța?

O altă curiozitate a acestui caz este legată de lipsa de reacție a Prefecturii Constanța, care nu a sesizat nici până în prezent organele de anchetă penală, deși au fost emise acte de către Arhivele Naționale care ar stinge tot acest caz într-o secundă. Hârtiile descoperite în arhive arată fără dubiu că bătrânul pe care moștenitoarele ce se vor proprietare de carieră, îl reprezintă, a deținut aproximativ 10 hectare de teren agricol, NU de exploatare minieră, iar la momentul în care statul a confiscat proprietățile, bătrânul mai avea doar opt hectare, lăsate în părăsire, acestea fiind retrocedate în 2004 unei alte moștenitoare.

Așadar, Prefectura deține toate documentele care ar putea închide pentru totdeauna o retrocedare efectuată prin fraudă și totuși ezită să le prezinte procurorilor. Care să fie motivul pentru această lipsă de inițiativă?

În tot acest timp, doamnele care vor să se aleagă cu o carieră de piatră continuă să ceară cu multă nesimțire, daune de la statul român, pentru o proprietate la care nu au dreptul. Vom continua să monitorizăm atent acest caz, până când instituțiile statului vor decide să acționeze pentru îndreptarea abuzului fantastic săvârșit.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular