În doar un an și jumătate de când a fost ales, Decebal Făgădău și-a câștigat titlul de „primarul o să”, adică promite mult, dar nu face nimic. Izolat, sau mai degrabă autoizolat, într-o bulă în care nu pătrund criticile, observațiile sau alte idei decât ideile sale, unde totul este perfect iar orașul duduie, Decebal Făgădău arată ca un edil decuplat de la realitate, de la nevoile constănțenilor.
Cel mai elocvent exemplu al decuplării este proiectul de taxe și impozite pentru anul 2018. Într-o încercare disperată de a diminia din eșecul resuscitării vieții economice și a creșterii încrederii investitorilor în mediul de afaceri local, elemente care reprezintă principalul motor de creștere a veniturilor la buget, primarul Făgădău propune majorări de taxe și impozite cu justificarea „vom avea taxe ca la Cluj”. Normal, dacă tot nu ne putem ridica la nivelul economic, social, cultural, arhitectural, sau chiar al bugetului al Clujului, de ce să nu aliniem taxele?
Doar că…ce să vezi? În anul 2018 Clujul va avea multe taxe mai mici decât Constanța.
Am pus în oglindă cele două proiecte de taxe și impozite, cel propus la Cluj cu cel de la Constanța, iar concluzia este simplă: Decebal Făgădău este un mincinos. Asta n-ar fi așa o tragedie. N-ar fi nici primul, nici ultimul politician și edil care ne minte. Tragedia este că o face pe banii noștri, că în timp ce ne arată cu degetul să privim într-o altă direcție, ne bagă mâna în buzunar la modul grosolan.
Evident, acolo, în bula lui, nu se vede, nu se simte necazul omului de rând, al celui care nu se ajunge de la pensie la pensie, de la salariu la salariu, în condițiile taxelor de astăzi. Ce contează că, după majorarea anumitor taxe și impozite locale, în anul 2018 mulți constănțeni vor opta între dări, pâine și medicamente? Pentru Făgădău nu contează. Contează doar să aibă la dispoziție un buget mare, generos, din care „o să” facă ce a făcut și până acum, adică nimic. Apropo, încă ne întrebăm unde este cel mai mare buget din istoria municipiului Constanța, cel de 200.000.000 euro aferent anului 2017, că în străzile, parcurile, trotuarele, școlile, liceele, instituțiile din Constanța nu se vede…
Mai jos găsiți doar câteva taxe al căror cuantum propus la Constanța este mai mare decât cel propus la Cluj.
Pentru această minciună, Făgădău ar trebui să plece acasă. Nu o va face. Însă cel puțin proiectul său de taxe și impozite ar trebui să fie respins în ședința Consiliului Local.
PNL, PMP și independenții, acum trei la număr, pot face acest lucru. Pentru asta, însă, Claudiu Iorga Palaz ar trebui să redevină bărbatul care a fost și să-și aducă aminte că partidul pe care-l conduce a ajuns în Consiliul Local promițând să-i protejeze pe constănțeni de abuzurile grupării Mazăre, fie ea chiar reprezentată de eșalonul doi.
Pentru că votul pentru proiectul propus de Făgădău este, înainte de orice, un vot împotriva constănțenilor.
Din selecția prezentată în tabelul de mai jos precizăm că, în comparație cu anul 2017, administrația din Cluj nu crește nicio taxă în anul 2018.
Denumire taxă/impozit |
Constanța – propunere 2018 |
Cluj – propunere 2018 |
Impozitul/taxa pe clădiri pentru persoanele fizice Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de: |
1,3% asupra valorii care poate fi: a)valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință; b)valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință; c)valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transformă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. |
0,2 %
asupra valorii care poate fi: a)valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local, până la primul termen de plată din anul de referință; b)valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință; c)valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transformă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. |
Impozitul/taxa pe clădiri pentru persoanele juridice a)Pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de: b)Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de: |
0,2% asupra valorii impozabile a clădirii 1,3% asupra valorii impozabile a clădirii |
0,1% asupra valorii impozabile a clădirii 1% asupra valorii impozabile a clădirii |
Impozitul pe spectacole În cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate la litera a) – piesă/spectacol de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă internă sau internațională, cota de impozit este egală cu: |
5% la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor |
2% la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor |
Taxe pentru eliberarea certificatelor de urbanism |
Constanța | Cluj |
Pentru o suprafață de până la: | ||
a)150 m2 inclusiv: |
6 lei | 5 lei |
b) )între 151-250 m2 inclusiv | 7 lei | 6 lei |
c)între 251-500 m2 inclusiv |
9 lei | 8 lei |
d)între 501-750 m2 inclusiv | 12 lei | 9 lei |
e)între 751-1.000 m2 inclusiv | 14 lei | 12 lei |
Taxe pentru eliberarea avizelor, a certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și a autorizațiilor pentru scoaterea temporară din folosință a domeniului public și/sau privat |
Constanța | Cluj |
a)Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism și amenajarea teritoriului este de: |
15 lei | 12 lei |
b)Taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesare lucrărilor de cercetare și prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice și a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol și alte excavări se datorează de către titularii drepturilor de prospecțiune și explorare și este de: |
15 lei/m2 | 7 lei/m2
|
c)Taxa pentru autorizarea amplasării de chioșcuri, containere, tonete, cabine, stații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame situate pe căile și în spațiile publice este de: |
8 lei/m2 | 7 lei/m2 |
d)Taxa pentru eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu este de: |
13 lei | 10 lei |
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate |
Constanța | Cluj |
a)în cazul unui afișaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică taxa este de: | 32 lei/an/m2 | 18 lei/an/m2 |
b)în cazul oricărui alt panou, afișaj sau oricărei alte structuri de afișaj pentru reclamă și publicitate, taxa este de: | 23 lei/an/m2 | 10 lei/an/m2 |