Două milioane de euro din banii Constanței ajung la echipa de handbal. Salarii exagerate și bani care ajung la baronii locali

Nicușor Constantinescu a avut o pasiune cunoscută pentru handbal. De altfel colegii de facultate știu că obișnuia să practice sportul respectiv în timp ce frecventa Institutul de Marină. Mai târziu, ajuns în postura de șef al județului, Constantinescu a investit în propria jucărie, poate și forțat de faptul că fotbalul a fost innaccesibil și scump, construind o echipă de handbal competitivă, finanțată cu bani grei veniți din partea administrației pe care o conducea la acea vreme. Desigur, Nicușor Constantinescu n-a avut în cap doar pasiunea sa pentru handbal, atunci când a finanțat generos HCM Constanța, având grijă ca sume mari de bani să iasă din club direcționați către apropiații săi și uneori chiar către firmele sale. Timpul a trecut, Nicușor Constantinescu va lipsi din peisaj pentru o perioadă destul de lungă de timp, însă lucrurile nu par a se fi schimbat foarte tare în privința clubului de handbal, care și-a schimbat acum denumirea în Handbal Club Dobrogea Sud, administrat fiind de o Asociație ce poartă același nume, condsă de handbaliștii preferați ai fostului președinte CJC. Astfel, profitând de dispariția lui Nicușor Constantinescu, handbaliștii Rudi Stănescu, în calitate de președinte și George Buricea și Laurențiu Toma, în calitate de vicepreședinți, au înființat noua echipă de handbal, Dobrogea Sud.

Echipa de handbal este finanțată momentan de Primăria Constanța care alocă pentru această asociație peste două milioane de euro pe sezon, bani necesari pentru a acoperi toate cheltuielile ce țin de club și de asociația care-l conduce.

Salarii nesimțite la Handbal Club Dobrogea Sud? Noi așa credem

Peste, 1,5 milioane de euro se duc în plata salariilor echipei de handbal și a colaboratorilor ei, spun reprezentanții clubului în acord cu reprezentanții Primăriei Constanța.

Problema salariilor oferite handbaliștilor s-a tot discutat, atât prin presă, cât și în rândul consilierilor locali, de multe ori. Pentru a lămuri acest mister, am depus o solicitare, atât către Primăria Constanța cât și către asociația ce administrează clubul de handbal, condusă de Rudi Stănescu, cerând documente care să ne arate realitatea despre remunerațiile handbaliștilor. Răspunsul a sosit, după 30 de zile, identic din partea ambelor părți. Atât Primăria cât și HCDS au refuzat să ne pună la dispozițiile salariile plătite la club, în ciuda faptului că acestea provin din banii constănțenilor, care au dreptul să știe cum sunt cheltuiți. Motivul ar fi legat de anumite clauze de confidențialitate stipulate în contractul jucătorilor. Un argument pueril, dar nu putem spune că ne miră, transparența la Primăria Constanța nefiind chiar unul dintre punctele forte din acest mandat, după cum bine se știe.

Ne-am văzut astfel nevoiți să apelăm la alte surse pentru a intra în posesia datelor legate de salariile jucătorilor de handbal și, atunci când am primit lista cu salariile, am constatat cu stupoare că ”greii” echipei își oferă salarii babane, mai mari chiar decât mulți fotbaliști de liga întâi, în timp ce alți jucători au salarii modeste.

Conform documentului intrat în posesia noastră, în timp ce liderii Rudi Stănescu și George Buricea își acordă salarii de 5500 de euro (oare cum o fi să-ți stabilești singur salariul?), fiind de asemenea nevoiți să remunereze la fel de generos vedetele aduse din străinătate, niciun alt jucător român nu ajunge nici măcar la jumătatea salariilor pe care și le acordă cei doi, ba chiar unii dintre ei sunt plătiți cu sume care nu ți-ar ajunge să supraviețuiești o lună, în Constanța, situate undeva între 150 și 600 de euro.

Prezența lui George Buricea în fruntea celor mai bine handbaliști constănțeni, nu ține doar de faptul că acesta este vicepreședinte al asociației ce administrează clubul ci poate și de faptul că jucătorul este ginerele directoarei executive din Primăria Constanța, tanti Marcela Frigioiu, cândva om de bază al echipei conduse de primarul Radu Mazăre și în continuare unul dintre oamenii apropiați de Decebal Făgădău. Și, pornind de la numele lui Buricea, felul în care banii sunt scoși din clubul de handbal, începe să capete sens. Despre George Buricea și ”afacerile” familiei sale vom reveni și într-un material ulterior, pentru că veți vedea, aceastea sunt foarte interesante.

Handbaliștii sunt plimbați între hotelurile lui Mazăre și Teșeleanu

Conform răspunsului pe care ni l-a pus la dispoziție Primăria Constanța, jucătorii de handbal care nu locuiesc în Constanța sunt cazați vara în hotelul Flora și iarna în hotelul Jolie.

Hotelul Flora aparține societății comerciale Xenoti SRL, patronată de tripleta Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Sorin Strutinsky, alături de un alt asociat care a decedat în urmă cu mai mulți ani. Nu numai că societatea comercială care deține hotelul se zbate de niște ani de zile în insolvență, dar mai mult, DNA a impus un sechestru asiguratoriu asupra clădirii, pe numele proprietarilor existând mai multe dosare penale pe rol. În ciuda acestui fapt, Mazăre și Nicușor continuă să-și primească partea din banul public, deși nu mai sunt în prim plan de ceva vreme. Iar ca să înțelegeți mai bine, trebuie să vă spunem că nașii cuplului George și Corina Buricea sunt Marius Pușcași (administratorul hotelului Flora) și Carmen Pușcași, angajată a Primăriei Constanța.

Ați înțeles? Vicepreședintele Handbal Club Dobrogea Sud își cazează colegii în hotelul administrat chiar de nașul său.

În privința hotelului Flora, răspunsurile sosite de la Primărie și de la clubul sportiv diferă. În timp ce Primăria nu specifică perioada în care handbaliștii sunt cazați în această unitate, reprezentanții clubului spun în răspunsul trimis că sportivii sunt cazați aici în primele cinci luni ale anului. Prețul plătit de club pentru cazare, 435 euro lunar plus masa, 55 de lei pe zi.

hotel-jolie-constanta-romania-of3934-gl4097Același preț și aceeași perioadă de cazare este prevăzută și pentru hotelul Jolie, care conform răspunsului primit, aparține societății comerciale Delfilo Comercial SRL. În prezent, societatea și-a schimbat numele în PANTHEON MANAGEMENT SRL. Greu de numit hotel, Jolie este mai mult un bloc cu trei etaje, undeva în cartierul Faleză Nord. Asociatul societății este nimeni altul decât George Teșeleanu, soțul deputatului Cristina Dumitrache, fiica lui Ion Dumitrache, asociat de ani de zile în mai multe firme cu Felix Stroe, președintele PSD Constanța. Așadar, dacă vă întrebați de ce e nevoie ca echipa să se împartă între două hoteluri, răspunsul e simplu: noua putere trebuie să-și primească și ea dreptul. Cum de un bloc cu trei etaje poate percepe aceleași tarife cu hotelul Flora, asta numai reprezentanții clubului sportiv știu.

Cert este că peste 150.000 de euro se duc în fiecare sezon pentru cazare, conform declarației reprezentanților clubului sportiv HCDS.

Contabilitatea clubului, pe mâna unui senator PSD

Credeți că lucrurile se opresc aici? În niciun caz. Informațiile noastre au fost confirmate de reprezentanții clubului și arată că firma care se ocupă de contabilitatea asociației sportive aparține senatorului PSD, Ștefan Mihu. Acesta este asociat unic și acționar al S.C. Atractiv PLUS SRL (cum de Agenția Națională de Integritate doarme, rămâne un mister). Firma în cauză primește de la clubul de handbal pentru contabilitatea lunară suma de 2000 de lei, plus TVA.

Acestea sunt doar câteva dintre combinațiile financiare menite să alimenteze cu bani firmele unor ”șmecheri” din politica locală a Constanței. Dincolo de ele, clubul sportiv Handbal Dobrogea Sud înghite anual peste două milioane de euro, iar din câte se pare, administrația locală ar vrea să mărească această sumă. Pe constănțeni însă nu-i întreabă nimeni dacă sunt de acord.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular