Am aniversat ieri 28 de ani de la primele alegeri “libere” de după schimbarea de regim din Decembrie 1989 sau „duminica orbului.” Acestea au fost organizate atunci de noua putere instalată la București imediat după înlăturarea prin forță a regimului Ceaușescu. Din păcate, așa cum aveam să înțelegem ceva mai târziu, la nivelul marilor puteri soarta Europei de Est fusese deja pecetluită iar schimbarea nu se dorea a fi una radicală, ci mai degrabă o deschidere controlată a României către Vest.
Contextul istoric
Imediat după înlăturarea regimului comunist, în Decembrie 1989, puterea a fost preluată de Ion Iliescu, sprijinit în totalitate de forțele Ministerului Apărării. Implicarea armatei precum și controlul exercitat de factori de răspundere plasați cu precizie la vârful comenzii asupra trupelor din teren a făcut parte din plan, puterea fiind transferată noii nomenclaturi politice. Așa avea să obțină Frontul Salvării Naționale 76,47% din voturi pe 20 Mai 1990, noua formațiune politică fiind prezidată de grupul lui Ion Iliescu.
În acele zile frământate ostilitățile au fost gestionate la nivelul județului Constanța tot de forțele armate, sub comanda marinei militare care prin intermediul Institutului de Marină coordona ierarhic întreaga garnizoană. Practic, ansamblul de unități ale armatei din județului nostru precum și cele ale Ministerului de Interne au fost subordonate Institutului de Marină devenit centrul principal de comandă și coordonare, responsabil cu asigurarea ordinii publice și securității. În acest context, ofițeri de marină anume desemnați au asigurat interimatul diferitelor funcții ale administrației publice locale până la organizarea noilor structuri politice iar în unele situații chiar și până la alegerile din Mai 1990.
În ciuda faptului că, marile puteri erau deja înțelese iar Iliescu reprezenta pe semne varianta optimă unanim acceptată, factorul intern și-a spus cuvântul iar la București organizațiile studențești s-au revoltat. Încercând să blocheze venirea la putere a grupului condus de Ion Iliescu, studențimea avea să producă “fenomenul” Piața Universității sau “golaniada”, o mișcare civică de amploare condusă, cel puțin la nivel informal, de Marian Munteanu – student la Facultatea de Litere, fost ucenic al filosofului legionar Petre Țuțea.
Fenomenul ”Piața Universității”
Rând pe rând, în perioada Aprilie – Iunie 1990, prin balconul deschis la Piața Universității din București s-au perindat diverse figuri din societatea civilă, mediul academic și politic. Oameni veniți din dorința de exprimare liberă, afirmare personală sau pur și simplu din spirit de solidaritate.
În lumina noilor imagini pe care vi le prezentăm, atașate materialului nostru, devine clar faptul că municipiul Constanța a avut reprezentații săi în cadrul mișcării de rezistență anti-Iliescu, și pentru instaurarea democrației în România. Pe lângă Metin Cerchez, care a dat publicității aceste filmări, unul dintre liderii studenților din Constanța prezent în 1990 în balcon la Piața Universității a fost Nicușor Constantinescu, viitorul președinte al Consiliului Județean Constanța.
Studentul la marină, Nicușor Constantinescu, activist anti Iliescu în 1990
Student la marină, trimis cu AKM-ul la gât, alături de colegii săi Radu Mazăre și Sorin Gabriel Strutinsky, să apere instituțiile statului de “teroriști” Nicușor avea să devină ziarist, activist civic, iar mai apoi patron de presă, acționar încă din anii ’90 la diverse afaceri, și nu în ultimul rând lider informal al grupului Mazăre la Constanța.
De la ”golaniadă” în partidul lui Iliescu
Ironia sorții a făcut ca la nici 13 ani de la fenomenul Piața Universității, întregul grup de tineri de la Constanța, în frunte cu Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre să treacă cu arme și bagaje în tabăra lui Ion Iliescu. I-au urmat ca la un semn toți angajații firmelor pe care le dețineau, prietenii și colaboratorii, care după intrarea în Partidul Social Democrat (PSD) au devenit “stăpânitorii” orașului și județului.
Așa a luat ființă la Constanța, în intervalul 2000-2003, noua structură piramidală de conducere, bazată strict pe afinități personale. Echipa de guvernanță locală condusă de Nicușor Constantinescu avea să acapareze în timp cele mai importante afaceri, obiective economice, contracte publice și evident funcții de decizie plătite din bani publici. Nicușor Constantinescu a fost liderul de necontestat al noii ordini, secondat de Radu Mazăre și Sorin Gabriel Strutinsky.
Cei trei au alcătuit celebra “tripletă de aur” care a transformat orașul Constanța, în intervalul 2000 – 2015, într-o adevărată feudă administrată după principii clientelare, bazate pe relații personale și de familie. Și astfel, de la Constanța liberă și democrată până la Mica Sicilie n-a fost decât un pas, Constantinescu și locotenenții săi politici demolând orice ce urmă de democrație care le-a stat în cale.
Primul articol din Telegraf semnat de Radu Mazăre
În primul său articol de presă publicat în cotidianul Telegraf, tânărul Radu Mazăre demonstrează preocuparea sa precoce față de poziția de primar al Constanței. În același timp, finanțatorul ziarului Contrast și prietenul lui Mazăre, ofițerul de marina militară Viorel Delcă se arăta preocupat în paginile cotidianului Cuget Liber de măsurile adoptate de noua putere instalată în România.
În loc de concluzie
Viorel Delcă a știut să se extragă din această poveste, înainte ca ea să capete conotații penale, deși era fără îndoială creierul și finanțatorul grupului Mazăre. În această perioadă, omul care i-a creat pe Mazăre, Nicușor și Strutinsky își vede liniștit de viață, ocupându-se de o afacere cu limuzine de lux în America. Radu Mazăre are două condamnări cu închisoarea la care meditează undeva în Madagascar, Sorin Strutinsky are și el o condamnare pe care cel mai probabil instanța o va menține și în apel. Cel mai dur a plătit Nicușor Constantinescu, deja închis de ceva timp. Fostul ”golan” nu va ieși prea curând din închisoare.
