No menu items!
No menu items!

Nereguli grave la Teatrul de Stat Constanța. Câteva motive pentru care Dana Dumitrescu trebuie să plece, rapid, din funcția de director

Teatrul de Stat Constanța sau Fantasio, așa cum îl știm unii dintre noi, a ajuns, în epoca Mazăre-Constantinescu, pe mâinile lui Cristian Zgabercea, un apropiat al puterii de la acea vreme. O alegere nefericită, dar o căsătorie din interes, cum s-ar spune, pentru potentați, care se asigurau că oamenii lor mulg de resurse fiecare instituție a județului, redirecționând banii către firmele de casă. Venirea lui Zgabercea nu a fost însă cel mai rău lucru care i s-a întâmplat teatrului. Faptul că soția lui, Dana Dumitrescu Zgabercea, ajunsă cu mult ajutor în funcția de director artistic, a preluat conducerea teatrului după plecarea lui, a fost picătura care a consolidat dezastrul. Din acel moment, instituția a intrat pe un drum inevitabil către eșec, iar evenimentele petrecute în ultima vreme nu fac decât să certifice această afirmație.

Haideți să vedem, pas cu pas, cum a distrus Dana Dumitrescu activitatea din Teatrul de Stat Constanța

Am cunoscut-o pe Dana Dumitrescu și chiar am încercat să colaborăm cu dânsa. Poate tocmai din acest motiv, textul curge ușor, cunoscând personajul. În timp ce un director, asumat, responsabil, profesionist, e la birou de la primele orele ale dimineții, pe Dana Dumitrescu nu o vei întâlni vreodată în postura asta. Protagonista articolului nostru se trezește undeva în jurul orei 11 (asta dacă energiile au fost pozitive, după cum îi place să spună) și ajunge la birou în jurul prânzului.

La birou, încep urletele, pentru că doamna director se lovește de haosul în care se zbate instituția, în lipsa ei. Ar trebui să fiți o dată acolo, ca să înțelegeți ce spunem. E o veritabilă piesă de Caragiale. Duduia de la juridic nu pricepe nimic din ce i se ordonă, pentru că de multe ori nu prea are sens, apoi intervine doamna de la economic, care are o altă opinie, iar într-un târziu, cele două rezolvă problemele împreună, pentru că directorul, prin fumul dens din biroul personal, nu înțelege nimic și pleacă spre sediul teatrului, unde în general se țin repetițiile pentru spectacole.

Cu spectacolele, altă poveste demnă de Caragiale. Ca să înțelegeți, atunci când se stabilește ce piesă se va pune în scenă, directorul are la dispoziție un Consiliu Artistic, format din specialiști, de a căror părere ar trebui să se țină cont. Dana Dumitrescu nu ține însă cont de acest consiliul.

Singurul criteriu important pentru director este ca piesele să o aibă drept protagonist, chiar în rol principal dacă se poate. Iată una dintre marile probleme ale Teatrului de Stat Constanța.

Este normal ca directorul Dana Dumitrescu să aranjeze piese pentru actorul Dana Dumitrescu?

Piese pentru care e plătită, evident, cu bani frumoși. Dar, și mai grav, piese de teatru care o promovează pe Dana Dumitrescu și fură șansa unor actori tineri de a juca, de a gusta din emoția scenei. Actori buni, tineri, dornici de afirmare, care au ceea ce Dana Dumitrescu nu are: TALENT.

Există însă și motive de laudă pentru directorul Dana Dumitrescu. Spre exemplu, aceasta a avut o intuiție fantastică, a conștientizat că nu va sta la nesfârșit la conducere, așa că și-a securizat funcția de director artistic, plasând acolo un om de încredere. Pe Mirela Pană, cumnata ei. Apoi, O anume Luiza Sarivan, pe care nu prea o vede nimeni, joacă prin toate piesele deși nu joacă. Iar ca totul să fie bine, soțul ei a devenit director de producție. Despre Luiza Sarivan se spune că ia bani lunar, deși n-a jucat în mai mult de trei piese în ultimii ani. O situație care ar trebui verificată. Totul, pentru ca atunci când doamna va fi debarcată, să cadă în picioare pe funcția de director artistic. Doar nu o să se întoarcă la a fi o banală actrită, ar fi dramatic pentru doamna director și energiile ei.

Revenind la activitatea din teatru, după cum spuneam, aici domnește haosul. Probabil cel mai bine se vede acest lucru atunci când analizezi situația proiectului Ovidius in Love, gândit de Dana Dumitrescu pentru a accesa fonduri de la Primăria Constanța pe legea 350.

850.000 de lei ar fi trebuit să primească Teatrul de Stat Constanța de la Primărie. Nu va primi nimic. Până în acest moment, Primăria a returnat de fiecare dată documentația făcută de teatru, ca fiind incompletă și plină de nereguli. Termenul va trece și teatrul nu-și va primi banii. Cine va plăti pagubele ?

Mai departe, Dana Dumitrescu a implicat Teatrul de Stat Constanța într-un proiect european, despre care nu se știu prea multe. Pentru că, evident, comunicare din partea teatrului, nu există, la nivelul profesionist la care ne-am aștepta. Actorii știu doar că grație acestui proiect, doamna director și apropiații ei s-au plimbat un pic prin țări străine, fără să se știe clar cine achită nota de plată.

De asemenea, actorii rememorează faptul că nu cu foarte mult timp în urmă, conducerea teatrului i-a chemat de acasă, în timpul liber, spunându-le că trebuie să participe la un workshop cu niște italieni. S-a născut o situație atât de haotică, încât oaspeții italieni au părăsit teatrul, rugându-i pe români să-i cheme atunci când lucrurile vor fi puse la punct. Jenant, dar real. Marca Dana Dumitrescu.

Actorii talentați dispar. Danei îi e teamă de concurență

O altă caracteristică destul de constantă a mandatelor de director ține de faptul că orice actor își permite să aibă opinii sau un pic de succes în proiecte personale, este decapitat rapid și scos din activitatea Teatrului de Stat Constanța, pentru că doamnei director îi este teribil de frică de concurență.

I s-a întâmplat, de exemplu, Georgianei Rusu, care a fost exclusă din lista de colaboratori ai TSC. Dintre colaboratorii instituției, Georgiana a avut maximum de apariții. 17 la număr. Contractul nu i-a mai fost însă prelungit, iar explicații nu au existat pentru această decizie.

Cam la fel a pățit și Lana Moscaliuc, atunci când a avut ghinionul să fie preferată, pentru un rol mai bun într-o o piesă. Răspunsul a fost ceva de genul ”doar n-o să fac eu figurație la Moscaliuc”. Doamna director trebuie să fie vedeta.

Și putem continua. Nereguli sunt cu duiumul. Contracte de muncă antedatate pentru peruchiere. Spectacole preluate de la asociații care le-au jucat în proiecte plătite, dar încă neîncheiate. Spectacole în care se investesc sute de mii de euro dar se joacă doar de două, trei ori. Și chiar o poveste drăguță cu un amantlâc, care l-a transformat pe șoferul instituției, Fănel, în șef serviciu tehnic regizorat, de râd actorii cu lacrimi la repetiții.

Sunt multe nereguli și le vom prezenta, detaliat, în alte articole. Deocamdată știm la ce s-a ajuns. Teatrul se zbate în haos, iar de curând, actorii au prezentat o scrisoare deschisă către forul superior, în speță Consiliul Județean Constanța, sesizând situația grea. Din nefericire, această instituție a creditat-o pe Dana Dumitrescu cu nota 10, la examenul susținut pentru confirmarea în funcție și chiar în prezent, pare să fie de partea demoazelei și nu a actorilor. Greu de înțeles de ce.

În urma scrisorii, actorii semnatari au fost excluși din programul teatrului. Consiliul Județean pare să fie pe aceeași lungime de somn cu Dana Dumitrescu Zgabercea. Vă redăm, integral, scrisoarea actorilor. VOM REVENI.

A. Managementul defectuos al instituției Teatrul de Stat Constanta

1. ABUZURI DECIZIONALE ÎN INTERES PERSONAL: sunt alese în repertoriu în mod special spectacole în care Dana Dumitrescu are rezervat rolul principal (exemple: 10 spectacole din 24 – Gaitele, Uciderea lui Gonzago, Ursul, Visul unei nopti de vara, Scaiul, Trei surori, Titanic vals, Metamorfozele iubirii, Napasta, Bolnavul inchipuit, Maria, regina descatusata) condiționându-se regizorii. De asemenea, îl impune pe fratele ei, Adrian Dumitrescu, în distribuții (sursa: ședința din 1 noiembrie 2018, documente oficiale ale TSC); doar regizorii cu personalitate nu o distribuie, dar în aceste cazuri spectacolele se joacă doar de câteva ori și apoi nu sunt reluate. 

2. Distribuțiile spectacolelor sunt hotărâte în mod abuziv si discreționar chiar de directoare, pe baza simpatiilor sau antipatiilor. Nu se prezintă propunerile de spectacole Consiliului Artistic, alegerea repertoriului de spectacole fiind făcută exclusiv și subiectiv de directoarea Dana Dumitrescu, conform intereselor proprii. De aici, prezența în repertoriu a unor producții slabe din punct de vedere calitativ. Cazul spectacolului propus pentru Centenar (catalogat drept o mizerie de toți actorii din distribuție): a fost ales acest spectacol propus de un regizor submediocru – Alina Hiristea (recenzii elocvente pe website-urile de specialitate) doar pentru că aceasta i-a asigurat directoarei rolul principal. În semn de protest pentru implicarea lor prin ordin de serviciu în acest spectacol de calitate îndoielnică, mulți actori din distribuție intenționează sa poarte banderole albe la reprezentații. 

3. Pe cale de consecința, nu există o preocupare reală din partea managerului pentru creșterea valorii trupei de actori și nu sunt puse în valoare actrițele, mai ales cele care au neșansa să se încadreze în același palier de roluri si varsta cu directoarea – de aici, nemulțumiri, animozități, scandaluri permanente. Nu exista o preocupare permanenta indreptata catre trupa de actori, in conditiile in care in unanimitate regizorii semnaleaza valoarea indiscutabila a actorilor TSC. Orice teatru din Romania pune pe primul plan preocuparea de a-si promova imaginea actorilor. Acesta este un element extrem de important de marketing in ideea dezvoltarii vanzarii reprezentatiilor viitoare. Din nefericire, Dana Dumitrescu este preocupata doar de propria imagine de actrita si de propulsarea acestei imagini. Ar fi fost mult mai importanta si in beneficiul TSC ca Dana Dumitrescu sa fie preocupata de dezvoltarea sa ca manager si de promovarea ACESTEI laturi a activitatii sale in cadrul institutiei.

4. Au fost realizate multe producții ample, cu bugete mari, care s-au jucat doar de câteva ori, din cauza managementului defectuos sau din motive personale ale directoarei, în acest mod fiind grav afectat bugetul teatrului (exemple: De Pasti – 30.000 euro, Visul unei nopti de vara, Uciderea lui Gonzago, Sobolanul rege, Trei surori, Titanic vals, Gaitele, Bolnavul inchipuit). Motive:
– contractele de drepturi de autor pentru regie, scenografie, muzica etc. au fost întocmite neprofesional, pe termen scurt, în contradicție cu practicile teatrale uzuale

– motive personale ale directoarei (antipatii, certuri cu regizorii din motive personale, modificări nejustificate ale distribuțiilor, necunoașterea legislației și luarea unor decizii în contradicție cu practicile teatrale).

5. Nu există o analiză a muncii. Se tolerează prezența pe lista angajaților teatrului a actriței Luiza Sarivan – concubina directorului de productie Bogdan Caragea, care a jucat doar în 3 spectacole în ultimii zece ani (mai puțin de o reprezentație pe an!!!) dar primește salariu lunar, în condițiile în care teatrul are deficit de personal în corpul artistic. Cum s-au facut evaluarile acestei actrițe???

6. Sunt permise în mod frecvent învoiri, altele decât cele prevăzute în mod legal (concediu de odihnă, concediu medical, concediu fără plată), fără scoatere de la plată. Din cauză că a acceptat învoiri în mod necontrolat, la finalul stagiunii precedente directoarea a fost nevoită să nu mai prevada reprezentatii timp de doua saptamani, din lipsă de personal artistic.

7. Organizarea muncii este complet deficitară – stagiunea Teatrului de Stat Constanța este cea mai scurtă dintre toate teatrele instituționale din România, aproape 9 luni pe an, față de 10 luni în mod normal. Beneficiile financiare ale TSC sunt infime in raport cu valoarea investitiilor in spectacolele din repertoriu.

8. Avansarea și angajarea șoferului Ștefan Vînă pe postul de Șef Serviciu Regizorat pentru simplul motiv că este IUBITUL directoarei, în condițiile în care acesta nu avea experiența necesară pentru acest post, iar la concurs s-au prezentat și alți doi colaboratori ai TSC care îndepliniseră această funcție, aveau experiența necesară și îndeplineau criteriile de concurs. Mai mult decât atât, Fișa Postului la actori a fost modificată astfel încât SĂ EXISTE SUBORDONARE DIRECTĂ FAȚĂ DE ȘEFUL SERVICIULUI REGIZORAT, aspect UNIC în teatrele din România! Probabil ca acesta este motivul pentru care pe website-ul TSC nu se publica ORGANIGRAMA institutiei, asa cum ar fi normal.

9. Nu se întocmesc procese verbale la ședințele Consiliului Artistic și nici la ședințele Consiliului de Administrație. Nu se supun la vot hotărîrile Consiliului de Administrație!

10. În anul 2018, TSC a funcționat fără Regulament de Ordine Interioară și fără aducerea la cunoștință a Contractului Colectiv de Muncă: acestea au fost afișate la avizierul teatrului abia la finalul lunii octombrie 2018, fără consultarea angajaților, așa cum prevede legislația în vigoare.

11. În ceea ce privește implicarea TSC în proiecte în care sunt folosite resurse ale instituției, managerul Dana Dumitrescu încalcă legislația în vigoare privind managementul instituțiilor de cultură: Legea 185 / 2014 care legiferează OUG 68 / 2013, care completează OUG 189 / 2008 și Ordinul M.C.I.N. 2799 din 10.12.2015. 

– Legea 85 / 2014, Art. 17, Pct. (4): „Pentru proiectele ce urmeaza sa fie realizate in conditiile prevazute la alin. (2), autoritatea incheie acte aditionale la contractul de management, care vor cuprinde denumirea si prezentarea proiectelor, bugetul necesar realizarii proiectelor, bugetul alocat de autoritate in acest scop, precum si remuneratia stabilita de autoritate” – nu au fost întocmite aceste documente, conform legii.

– Ordinul M.C.I.N. 2799 din 10.12.2015: „Cuantumul remuneraţiei, precum şi numărul maxim de proiecte care urmează să fie realizate direct sau la a căror realizare urmează să participe nemijlocit managerul, în condiţiile prevăzute la alin. (1), sunt negociate anual în termen de 30 de zile de la realizarea evaluării anuale şi se constituie în acte adiţionale la contractul de management” – nu au fost întocmite aceste documente, conform legii.

– Legea 85 / 2014, Art. 28, Alin (5): „În cazul operelor de creaţie intelectuală la a căror realizare managerul participă în mod direct sau indirect şi pentru care sunt utilizate resursele instituţiei, drepturile patrimoniale vor fi cesionate instituţiei, conform contractului de cesiune încheiat între manager şi autoritate în condiţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare”.

Numărul proiectelor nu a fost stabilit de comun acord cu autoritatea (Consiliul Judetean Constanta) și nu au fost prevăzute în mod expres în contractul de management; pentru proiectele realizate nu au fost încheiate acte adiționale la contractul de management; managerul Dana Dumitrescu nu a cesionat instituției drepturile patrimoniale obținute în cazul proiectelor la care a participat personal și în care au fost utilizate resursele instituției (spectacolele în care a jucat, proiectele la care a participat în nume propriu, dar la care au fost folosite resursele instituției).

12. Activitatea de marketing, promovare / publicitate și P.R. este complet deficitară: în anul 2018, jumătate din populația Constanței nu știe că Teatrul de Stat EXISTĂ!!! Nu se întreprind activități moderne de promovare a imaginii instituției și a trupei de actori.

13. Actualul Contract Colectiv de Munca a fost „negociat” de conducerea TSC cu „reprezentantii salariatilor”:
– reprezentantul angajaților TESA Oana Agafiței (secretara directoarei, condiționată în luarea deciziilor de angajarea fiului ei la TSC)
– reprezentantul personalului tehnic Ștefan Vînă (iubitul directoarei) 

– reprezentantul corpului artistic Mirela Pană (cumnata fostului soț al directoarei, Cristian Zgabercea).

Reamintim ca Regulamentul de Ordine Interioara si Contractul Colectiv de munca, rezultate ale negocierilor din decembrie 2017, au fost semnate de „reprezentantii salariatilor” fara consultarea personalului angajat si nu au fost aduse la cunostinta salariatilor la momentul respectiv, conform legii, fiind afisate la sediul teatrului abia la 29 octombrie 2018!!!

14. Nu s-a reușit încheierea proiectului cultural „Ovidius in love” (finanțat de Primăria Constanța – 850.000 lei), la care Dana Dumitrescu a fost manager de proiect și la care au fost folosite resursele instituției, aspect care a generat o serie întreagă de scandaluri. După un an întreg în care a solicitat documentația legală, Primăria a returnat Teatrului de Stat Constanța ÎNTREAGA DOCUMENTAȚIE, pentru ca decontarea cheltuielilor nu poate fi realizată întrucât documentele de decont aduse de TSC prezintă o serie întreagă de nereguli grave. TSC urmează să fie acționat în instanță de mai mulți participanți la proiect. Acest aspect denotă încă o dată incapacitatea managerială a Danei Dumitrescu.

15. Imaginea TSC este negativă atât la nivel național, cât și internațional. În proporție covârșitoare, colaborările cu regizori, scenariști, compozitori, coregrafi, actori s-au terminat cu scandaluri, aspect care a condus la evitarea TSC de către regizori sau actori importanți.

16. Nu există comunicare si transparenta între conducere și angajați, conform normelor impuse de legislația în vigoare. Personalul nu este pus la curent cu agenda de activități a teatrului, cu proiectele adiacente în care teatrul este implicat, cu sumele vehiculate în proiecte etc. (proiectul european „Legende pe ruine circulare”, proiectul „Paliativ”, proiectul „Maria, regina descatusata”).

17. Există o practica, uzuală în TSC, dar ILEGALĂ in fapt: numeroase contracte de orice tip sunt semnate ANTEDATAT, dar ULTERIOR desfășurării activității pentru care sunt încheiate (contracte de colaborare, contracte de prestări servicii etc)!!!

18. Haos în administrarea instituției – zeci de documente nu se regăsesc în arhiva TSC, chiar dacă ele apar înscrise în registrul de intrări / ieșiri al instituției.

19. A pus instituția în pericol de a fi acționată în instanță și doar anumite compromisuri au facut ca această situație să fie evitată (exemplu: Daniele Salvo – Dionysos: Dana Dumitrescu, in mod arbitrar si discretionar, a intenționat să facă o modificare în distribuție fără acordul regizorului (contrar practicilor teatrale), pentru a juca spectacolul în festivalul de la Baia Mare. Regizorul italian a aflat și a amenințat că dă teatrul în judecată (exista corespondenta cu casa de avocatura contactata de Daniele Salvo) și doar o mediere de ultim moment a făcut ca acest conflict să fie aplanat. Pentru „îmbunarea” lui Daniele Salvo, a fost contactat președintele juriului de la festival, Sorin Militaru, care a fost convins să ofere spectacolului Dionysos un premiu – Premiul pentru imagine scenică?!? în schimbul oferirii posibilității lui Sorin Militaru de a monta un spectacol la Constanța în perioada următoare – stagiunea 2019).

20. Lipsa totala de transparenta in ceea ce priveste proiectul pe fonduri europene „Legende pe ruine circulare”.
21. Spectacolul „Paliativ”, preluat in portofoliul TSC in urma Festivalului FITIC 2018 se joaca cu vanzare de bilete, in conditiile in care productia spectacolului a fost realizata in cadrul unui proiect finantat cu fonduri nerambursabile de Primaria Constanta, proiectul NEFIIND INCA INCHEIAT. In aceste conditii, obtinerea de profit (vanzarea de bilete) este ILEGALA!

B. Alte probleme ale managerului

1. Tolerează indisciplina.

2. Trece cu vederea abaterile fratelui său, evitând sa-i întocmească acestuia referat inclusiv în condițiile în care acesta a ratat intrarea în scenă la un spectacol prezentat la un festival, compromițând spectacolul și afectând astfel imaginea instituției.

3. Folosește șoferul și mașina instituției în scop personal, obligând șoferul sa stea după ea la teatru până la 4 dimineața pentru a o conduce acasă.

4. A plecat o săptămână în Spania, pentru a însoți delegația TSC participantă la proiectul european. Din această cauză, au fost sistate pentru o săptămână repetițiile la spectacolul Centenar, în condițiile în care toată echipa de producție a stat degeaba la Constanța, pe banii instituției. În aceste condiții, actorii din distribuție sunt obligați acum să vină la repetiții în zilele libere, pentru a se compensa întârzierea.

5. A fost plecată în Spania și Italia în cadrul proiectului european, dar n-a însoțit niciodată trupa teatrului la deplasările la festivalurile din România.

6. Minciună și dezinformare: în ședința cu angajații Teatrului de Stat din data de 1 noiembrie 2018, managerul Dana Dumitrescu a prezentat faptul că regizorul important Alexandru Măzgăreanu va monta un spectacol la TSC în stagiunea 2018 – 2019. În urma verificărilor efectuate de câțiva actori, s-a aflat că regizorul respectiv nici măcar nu fusese contactat de conducerea TSC, el oricum având agenda ocupată până la finalul anului 2020.

În aceste condiții, considerăm că managerul Dana Dumitrescu trebuie sa-și asume prevederile Ordinului nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului – cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum și a modelului-cadru al contractului de management, Partea a II-a, Cap. 12 – Raspunderea contractuală, Art. 16, Pct. (1): „Managerul răspunde, în limitele stabilite de lege, pentru daunele produse instituției prin orice act al său, contrar intereselor instituției și/sau autorității, prin acte de gestiune, prin utilizarea abuzivă sau neglijentă a fondurilor instituției și/sau pentru neîndeplinirea responsabilităților prevăzute de ordonanța de urgență, de reglementările specifice instituției sau de regulamentul de organizare și funcționare al instituției.” Prin urmare, vă solicităm sprijin în analiza aspectelor semnalate de noi și sperăm că veți înțelege just demersul nostru, care nu se consideră un demers revoluționar ci doar o modalitate de a semnala multiplele disfuncționalităților din activitatea conducerii Teatrului de Stat Constanța. Rămânem devotați scenei teatrale din Constanța, căreia mulți dintre noi i-am încredințaț clipele cele mai frumoase ale vieții noastre și sperăm că veți analiza cu obiectivitate cele prezentate în această scrisoare deschisă.

Actorii Teatrului de Stat Constanța.”

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular